Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, impreuna cu parintele Calin Ianchis, consilier social-misionar, au vizitat marti, 21 decembrie, bolnavii internati in toate cele trei spitale ale orasului Resita, aducand mangaiere si alinare sufleteasca tuturor celor suferinzi. Cu acest prilej, a avut loc un concert de colinde si au fost oferite daruri.Vizita pastoral-misionara a PS Lucian al Caransebesului a debutat la Spitalul Judetean de Urgenta nr. 1, unde ierarhul a fost intampinat de directorul spitalului, medicul Dumitru Secasan, alaturi de alti colegi si personalul medical. A urmat un concert de colinde sustinut de corul preotilor Protopopiatului Resita, coordonat de parintele protoiereu Nicolae Mirisan. Dupa concertul de colinde, Preasfintia Sa a vizitat toate sectiile si saloanele, unde a binecuvantat si i-a incurajat pe toti cei aflati in suferinta. Au fost oferite daruri, care au intarit increderea ca lucrarea misionara a Bisericii ii are in vedere intotdeauna pe cei aflati in necazuri si nevoi. In cadrul acestei unitati functioneaza prima capela de spital din municipiul Resita, care are ocrotitor pe 'Sfantul Iosif cel Nou de la Partos'. Aici slujeste parintele Laurentiu Virgilius Mateia. De asemenea, se afla in curs de finalizare o bisericuta menita sa gazduiasca mai multi credinciosi dornici de rugaciune, care vor fi internati in anumite perioade pentru tratament si refacere. Boala este o stare de fapt nedorita, iar rezultatul ei poate duce uneori la cadere in deznadejde si in anumite cazuri poate afecta intreaga viata a omului. 'Cand ne simtim bolnavi, trebuie sa mergem la doctor si bine facem. Dumnezeu ii da doctorului intelepciune, cunostinte si pricepere pentru a ne trata, dar sa nu uitam si de doctorii sufletesti, care se roaga in permanenta pentru noi', a spus Preasfintitul Lucian.'Medicul trebuie sa tina seama si de credinta pacientului'A urmat apoi vizita la Spitalul Judetean Stationar nr. 2. Aici, in Capela 'Sfanta Mare Mucenita Ecaterina', ierarhul a fost intampinat de parintele slujitor Sorin Busoi, care, in fruntea unui grup organizat si format din personal si credinciosi, aflati internati pe perioade mai indelungate, au surprins prin multimea si frumusetea colindelor prezentate distinsilor oaspeti. A urmat vizita pe la saloane, unde s-au impartit daruri si calendare bolnavilor internati si personalului auxiliar. De asemenea, PS Lucian a dialogat si i-a incurajat pe toti cei aflati in grea incercare.In vizita la ultimul spital, cel Judetean Stationar nr. 3, Preasfintitul Episcop Lucian a fost intampinat in capela cu hramul 'Sfantul Mare Mucenic Pantelimon' de parintele Ioan Cheregi, impreuna cu un numeros grup, format din personal medical si bolnavi aflati in tratament. Aceste vizite pastorale au devenit o traditie in ultimii ani. Şi aici, corala preotilor resiteni a adus prin colindele intonate mesajul nasterii lui Mesia. Aceleasi daruri au rasplatit osteneala ascultatorilor, care, cu lacrimi in ochi, au trait bucuria de a primi urarea de bine si de 'Sarbatori binecuvantate' de la ierarhul caransebesean.La final, PS Lucian a aratat ca medicul trebuie sa tina seama si de credinta pacientului, rugaciunea fiind instrumentul acestuia de a se vindeca sufleteste. 'Ea ii aduce un sentiment de usurare si alinare, de incredere in capacitatea medicului de a-l vindeca trupeste', a spus PS Lucian, dupa cum ne informeaza 'Ziarul Lumina', Editia de Banat.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 614
Id: 10947
Data: Dec 23, 2010
Imagine:
Protopopiatul Sibiu, prin Biroul de asistenta sociala, a desfasurat luni, 20 decembrie, o actiune social-filantropica la Spitalul de Psihiatrie 'Dr. Gheorghe Preda' din Sibiu, informeaza 'Ziarul Lumina', Editia de Transilvania. Actiunea a facut parte din programul 'Dar de Craciun' al .....
Data: Dec 23, 2010
A mai ramas doar o zi pana la marele praznic al Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos. Catedrala Patriarhala a imbracat haina de sarbatoare si isi asteapta credinciosii la slujbele speciale care vor fi oficiate in aceasta perioada, informeaza TRINITAS TV. In ajunul Sarbatorii Nasterii .....
Data: Dec 24, 2010
In Ajunul Nasterii Domnului, Inaltpreasfintitul Parinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei a primit la Resedinta arhiepiscopala pe slujitorii de la Catedrala Adormirea Maicii Domnului si de la noua Catedrala Inaltarea Domnului si Sfintii Trei Ierarhi din Buzau, purtand icoana .....
Data: Dec 24, 2010
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informeaza:La initiativa Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, in sedinta de lucru din 6 iulie 2010, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat ca anul 2011 sa fie declarat Anul omagial al Sfantului Botez si al Sfintei Cununii .....
Data: Dec 24, 2010
Crestinii ortodocsi de pretutindeni praznuiesc in fiecare an, la 25 decembrie, Nasterea Domnului. Dupa 40 de zile in care s-au pregatit duhovniceste pentru sarbatoare, prin post si rugaciune, credinciosii vin in aceasta zi la biserica pentru a se impartasi cu Sfintele Taine si pentru a .....
Data: Dec 24, 2010
Biserica Ortodoxa sarbatoreste pe 25 decembrie Nasterea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Acest eveniment a avut loc in urma cu 2000 de ani intr-o pestera din Betleemul Iudeii. Deasupra acestui loc strajuieste de peste 1600 de ani, Biserica ctitorita de Sfanta Imparateasa Elena. .....
Data: Dec 24, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).