„A fost un ocrotitor al copiilor pe timp de ciumă, a salvat o mulţime de copii şi a adus mângâiere într-o mulţime de familii care aveau copii bolnavi”, a motivat Patriarhul Daniel decizia de a aduce moaştele Sfântului Stelian Paflagonul la sărbătoarea Bucureştilor, mai ales în această situaţie sanitară delicată.
„De aceea, astăzi, noi am avut binecuvântarea să cinstim deodată cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi moaştele Sfântului Stelian, Ocrotitorul Copiilor”, a spus Preafericirea Sa.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat şi un alt motiv pentru care moaştele Sfântului Stelian s-au aflat la Patriarhie spre cinstire credincioşilor.
„Întrucât a fost proclamat Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor de către Patriarhia Română, ne-am gândit că este bine să aducem pe Sf. Stelian Paflagonul ca invitat al Sfântului Cuv. Dimitrie cel Nou”.
Sfintele moaşte au fost aduse de la biserica Sfântul Stelian-Lucaci din Bucureşti, ctitoria Mitropolitului Ștefan al II–lea din anul 1736.
Racla în care sunt așezate sfintele moaște datează din 12 aprilie 1941.
Câteva aspecte din viaţa Sfântului Stelian:
- A fost singurul supravieţuitor dintre fraţii săi şi s-a bucurat de multă dragoste părintească;
- A împărţit toată averea şi a intrat în monahism;
- A dus o viaţă ascetică într-o peşteră, fiind hrănit de un înger;
- În timpul epidemiei de ciumă a tămăduit foarte mulţi copii.
Foto credit: Basilica.ro/Raluca Ene
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 260
Id: 71708
Data: Oct 27, 2020
Imagine:
În predica rostită marți, Patriarhul Daniel a prezentat două aspecte ale prezenței și lucrării lui Dumnezeu în lume prin Sfântul Dimitrie cel Nou: pe de o parte delicatețea și ajutorul minunat oferit credincioșilor, iar pe de altă parte, „medicamentele amare” administrate pentru .....
Data: Oct 27, 2020
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi-a exprimat marţi recunoştinţa faţă de pelerinii care au participat la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.
Data: Oct 27, 2020
La hramul Mănăstirii Pângărați, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a explicat de ce un bun creștin își asumă și împlinește regulile căii pe care a pornit, fie că este vorba de viaţa monahală sau de căsătorie.
În predica rostită luni, IPS Teofan a citat din Sfântul .....
Data: Oct 27, 2020
Pelerinii care participă la sărbătorile Sfinţilor Dimitrie primesc din partea voluntarilor mai multe daruri pentru folosul lor duhovnicesc.
Este vorba despre Broşura „Așezarea în Catedrala Patriarhală, spre închinarea credincioșilor, a moaștelor Sfântului Cuvios .....
Data: Oct 27, 2020
Membrii din Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) din București au participat la sărbătoarea Sfântului Dimitrie 2020. Ei participat atât ca voluntari, cât şi ca pelerini.
Tinerii din ASCOR Bucureşti au ajutat, alături de voluntarii din Arhiepiscopia .....
Data: Oct 28, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).