Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului l-a instalat vineri ca stareț al mănăstirii „Sf. Antipa de la Calapodești”, pe ieromonahul Calinic Corceag, îndrumător al obștii monahale de la Schitul „Sf. Ierarh Nicolae” din Solonț.
Sărbătoarea singurului sfânt român athonit cinstit de trei popoare ortodoxe a debutat în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului din ajunul zilei de 10 ianuarie la Catedrala din Roman.
Acolo, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, a fost oficiată slujba privegherii de Arhimandritul Pimen Costea, vicar eparhial.
În ziua cinstirii Sf. Antipa, la mănăstirea din satul natal, Calapodești, unde a fost construită o mănăstire, numeroși credincioși au participat la slujba Sfintei Liturghii oficiată de chiriarhul eparhiei.
Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa l-a instalat pe noul stareț al așezământului monahal.
Situată la 65 de kilometri de Bacău, în comuna Dealu Morii, mănăstirea a fost construită în satul în care Sfântul Antipa a copilărit.
În 10 ianuarie 2006, când se împlineau 100 ani de la canonizarea sfântului, s-a hotărât construirea unei mănăstiri cu hramul Sf. Antipa, urmând ca în 25 iunie 2006 să fie sfințit locul viitorului așezământ monahal.
Prezent la sărbătoarea sfântului a fost și Arhimandritul Clement Haralam, eclesiarh al Catedralei Patriarhale.
La finalul Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul Ioachim l-a hirotesit protosinghel pe noul stareț.
Troparul Sf. Antipa de la Calapodești
Peste pământ arcuindu-te ca un curcubeu, ai ajuns din Sfântul Munte în Athosul de la miazănoapte, Valaam. O, Sfinte Părinte Antipa, mult lăudatule, asemenea mult minunaților bătrâni ai Moldovei te-ai făcut; și acum, locuind în slava cerescului Valaam, roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să ne povățuiască pe calea îngerească.
Sfântul Antipa de la Calapodești este singurul român athonit prăznuit atât în Biserica noastră, cât și în Biserica Ortodoxă Rusă și în Sfântul Munte Athos.
Pe parcursul vieții sale, Sf. Antipa a trăit în mai multe mănăstiri din cadrul celor trei Biserici enumerate, .....
Data: Jan 10, 2020
Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, ediţia a XXIX-a, va avea loc miercuri 15 ianuarie 2020, începând cu ora 17:00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Botoşani.
Poetul Matei .....
Data: Jan 10, 2020
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Hodighitria” de la Biserica „Mihai Vodă” din Capitală, oferită Domnitorului Mihai Viteazul de călugării athoniţi, a fost dusă la Sibiu şi aşezată la biserica „Sfântul Ioan Iacob Românul” de pe strada .....
Data: Jan 11, 2020
În ziua pomenirii Sf. Cuv. Teodosie cel Mare, Arhiepiscopul Teodosie își serbează onomastica. Ierarhul a fost felicitat cu această ocazie de Patriarhul Daniel.
Arhiepiscopul Teodosie s-a născut în 12 decembrie 1955, în Vatra Dornei, jud. Suceava. La botez a .....
Data: Jan 11, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).