Basilica.ro vă propune un dialog onest cu arbitrul Alexandru Tudor despre legătura dintre sport și viața duhovnicească. Interviul cuprinde două părți.

Basilica.ro: Cum vedeți rolul sportului în edificarea sufletească?

A.T.: „Practicarea sportului, în mod general, şi a fotbalului, în mod special, sunt lucruri de care un tânăr sau chiar un adult poate să beneficieze mult. Am observat că cei care reuşesc în meseria asta – că este vorba de o chestiune profesionistă, că este vorba pur şi simplu de plăcere amatoare – majoritatea învaţă ce înseamnă să se cucerească, să se conducă pe sine, să se jertfească fizic pentru ceva ce pare să fie neplăcut în primă instanţă şi să dobândească autocontrol”.

„Acest lucru este foarte apropiat de jertfele duhovniceşti pe care noi trebuie să le facem, să ne dăm la o parte ca şi ego şi să câştigăm autocontrolul, să punem mintea mai presus de plăcere. Este ceea ce se întâmplă şi în societatea actuală, unde creştinul ortodox încearcă să caute jertfirea sa, efortul său, pe când plăcerea este pentru cei care sunt în alt fel”.

„Pentru mine este foarte clar că există două căi: calea asta largă pe care toată lumea o îmbrăţişează cu berea în faţă, cu mâncărurile care sunt tot timpul puse la dispoziție din belşug, mediatic sau pe stradă ș.a.m.d., şi calea jertfei”, spune Alexandru Tudor.

De la sport la performanță sufletească

A.T.: „Cel care intră în domeniul sportiv învaţă să se controleze, învaţă că poate să ajungă la performanţă, la a se bucura de ceea ce face doar în respect de sine şi de ceilalţi. Respectarea regulilor este o chestiune fără de care nu poţi să faci performanţă, să ajungi la bucurie. Imediat ești sancționat dacă greșești față de ceilalţi sau faţă de tine. Ori, lucrul acesta se constituie într-o întărire a caracterului; oamenii se dezvoltă în mod normal”.

„Sfântul Apostol Pavel spune că cei care nu respectă regulile nu au cum să primească cununa. Treaba asta devine una cu performerul, cu atletul, cu sportivul odată ce el înaintează pe această cale. De aici, de la chestiunile fizice, el poate să ajungă la chestiuni duhovnicești. Eu am văzut şi cunosc personal mulți oameni care au ajuns din sport la un nivel duhovnicesc deosebit”.

„Văd oameni care ajung din cauza dificultății sarcinii să caute ajutorul lui Dumnezeu, să fie o cale de dezvoltare a lor, de apropiere de Dumnezeu. Ei învață în primă instanță să respecte, apoi să ajungă la jertfă, apoi la aspecte duhovnicești de mare profunzime”.

„Să vă dau un exemplu: Un coleg de arbitraj care era destul de disciplinat ca şi construcție, era membru al Corpului de control al Ministerului Afacerilor Interne, o aducea pe fata lui care era între 12-14 ani, în perioada puberă, la antrenament, pe următorul motiv: ‹De fiecare dată când fata mea face atletism la soția ta, graficul ei la învățătură crește şi se stabilizează. Cum pleacă şi stă numa’ acasă, începe să ia note proaste›”.

„Disciplinarea aceasta – fie că e făcută cu ajutorul unui pedagog, fie că este auto impusă – este un lucru pe care toţi ni-l dorim, indiferent că este vorba de copii sau adulți, de sportivi sau amatori. Fiecare are nevoie de repere, iar în sport reperele sunt foarte clare, obiectivele foarte clare, metodele de ajungere la obiective sunt foarte clare. Atunci, sportivul devine un om mai puternic”.

„Cel care este atașat de o viață sportivă are succes în societate pentru că știe cum să se biruie pe sine, știe cum să înfrângă greutățile. Știe, pentru că a trăit deja asta: să-și înfrângă corpul, să-l controleze să nu mănânce cât poate sau cât l-ar trage limba, să jertfească o anumită parte din noapte pentru a se odihni ca să poată fi capabil de performanță. Chestiunile astea sunt ca principiu foarte, foarte apropiate de ceea ce trebuie să facă un om care are pretenții de la el, care are respect, care vrea să meargă și pe latura duhovnicească”.

Basilica.ro: Și latura duhovnicească presupune respectarea, din dragoste, bineînțeles, a anumitor reguli.

A.T.: „Se ajunge la un moment dat și la nivelul dragostei. Numa’ că oamenii, în societatea actuală, au devenit foarte pragmatici. Ca să poți să soliciți de la ei respect și dragoste e deja un pas înainte. Să zicem că unul are respect, dar până ajungi la dragoste… este mult”.

Respectul, o sămânță de dragoste

A.T.: „Respectul este, așa, o fărâmă, o sămânță de dragoste. Ceea ce văd eu este că această scară se poate dezvolta, cu siguranță, cu ajutorul sportului. Pentru mine este foarte clar că dacă noi am avea un mediu organizat cu adevărat pentru toate generațiile astea tinere, ele nu ar trăi în modalitatea în care trăiesc acum – știm foarte bine despre ce este vorba – nu vreau să subliniez ce se întâmplă, ci doar să arăt scara asta care îi poate ridica, dacă ea este bine așezată”.

„Stăteam de vorbă cu președintele Asociației Municipale de Atletism, un om care provine din mediul militar. El nu are, să zicem, valențe duhovnicești deosebite, dar înțelege că este nevoie de sport pentru dezvoltarea copiilor. Deci, și la bază, și la vârf, și la lucruri pragmatice, fizice, și la chestiuni spirituale de finețe, de înălțime este nevoie de efort”.

„Ca să poți să ajungi să faci 300 sau 600 de metanii, e nevoie de efort. Ei, treaba asta o poți învăța de mic făcând un lucru cu plăcere, în anumite reguli”.

„Ceea ce vreau să subliniez este că e foarte, foarte important ca cel care gestionează lucrurile astea, părintele, profesorul, antrenorul… să aibă capacitatea de a așeza lucrurile în făgașul bun, să aibă o deschidere, să fie luminat omul cu privire la treburile astea, adică nu să îl preseze pe copil. Sunt aspecte pe care le înțelegeți mai bine, probabil”.

Campionatele Bisericii

Basilica.ro: Cum percepeți faptul că Biserica, la nivel de eparhii, organizează diverse competiții sportive?

A.T.: „Eu am văzut asta în mod direct, am participat undeva lângă Lehliu la așa ceva și am fost invitat și la Iași. Pentru mine e clar că și ăsta este un mijloc, dar trebuie să subliniez că pentru mine acești muguri de competiție arată că lumea simte că este nevoie de mișcare. Plăcerea de a juca fotbal, de a face sport, în general, îmbinată cu cele duhovnicești te poate ridica acolo unde trebuie”.

„Ori dacă toți am face efortul ăsta și organizatoric ar fi o chestiune bine așezată, lucrurile ar merge în sensul bun. Ce vreau să spun: sportul în relație cu fair-play-ul. Astăzi, fotbalul este o industrie și nu e totdeauna orientată către fair-play. Plăcerea sportului amator organizat cum trebuie va scoate aceste rezultate pe care noi le căutăm: să se atingă obiectivele astea de normalitate, de performanță sufletească pe lângă cea fizică, de sănătate mentală și fizică. Astea se pot face dacă organizarea devine una inteligentă, una bună, așezată de profesioniști în spiritul corect”.

Basilica.ro: Competițiile sportive organizate de Biserică îi aduc pe tineri mai aproape de Dumnezeu? Au fost păreri pro și contra. Ce spuneți?

A.T.: „Pe mine critica mă interesează prea puțin. Odată ce faci ceva bun și știi că obiectivul pe care îl urmărești cu mijloacele pe care le folosești sunt bune, nu mă interesează critica. Pe mine mă interesează obiectivele pe care le am. Care sunt obiectivele? Fac treaba asta pentru a-i ajuta pe oameni. Pentru ce? Pentru a se dezvolta. Din punct de vedere fizic, din punct de vedere duhovnicesc”.

„La aceste competiții care îmbină duhovnicescul cu sportul nu vor veni cei care sunt obișnuiți să facă sport, ci vor veni cei care sunt dintr-un mediu unde foarte greu se ajunge la nivelul ăsta și vor veni cu mare entuziasm”.

„Închipuiți-vă ce înseamnă pentru un copil din Dorohoi să ajungă la Sfânta Parascheva să joace o finală. Vă dați seama? Poa’ să fie experiența vieții lui: emoția pe care o trăiește la o finală de campionat al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și relația cu faptul că este sub ocrotirea Sfintei Parascheva, momentul când se duc acolo și primesc premiile. Este ceva care va rămâne în sufletul lui pentru toată viața”.

„Așa văd lucrurile. Mi se pare că efortul ăsta trebuie făcut. Totdeauna există o rezistență a cuiva când se face ceva bun. Este cineva leneș, este cineva împotrivă, că așa se întâmplă. Dar asta nu ne privește. Pe noi ne privește doar lucrul bun. Să mergem înainte cu obiectivul pe care îl avem. Avem posibilități? Trebuie să facem”.

Basilica.ro: La ce competiții sportive ale Bisericii ați participat?

A.T.: „În afară de Lehliu, am mai fost invitat la Iași, numai că n-am putut să dau curs. M-aș fi dus cu bucurie. Părintele de acolo a zis: ‹Măcar să vii să vorbești cu tinerii despre lucrurile pe care simți că le-ai câștigat în fotbal. Pentru că ei când văd pe unul care a fost profesionist în așa ceva sunt foarte bucuroși și le schimbi percepția›”.

„De asemenea, la Liceul Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu, doamna directoare la fel mi-a spus: ‹Veniți că ei au nevoie de repere, au nevoie de oameni care să le spună asta și asta›. Lumea simte: chiar dacă este un pedagog de profesie, în vârstă, chiar dacă este un tânăr entuziast care organizează o competiție sub egida mitropoliei, chiar dacă este un preot entuziast care o face pentru copiii care au dezavantaje sociale. Toată lumea simte că ăsta e un parcurs care dezvoltă, care ajută, care creează ceva bun”.

Entuziasmul se transformă în energie și reușește

A.T.: „Entuziasmul se transformă în energie și reușește. Cele mai de succes competiții pe care eu le-am văzut au fost cele la nivelul liceenilor. ‹Cupa Liceelor›, spre exemplu, aducea mii de colegi în tribune la Polivalentă și un entuziasm incredibil”.

„Dacă aceste competiţii ar putea fi făcute cu un mental de genul ‹Noi suntem de la Biserica din Titan›, adică să le dai oamenilor o apartenență. Luptăm pentru parohia noastră ca să facem nu-știu-ce: să luăm medalia pentru ea sau ne vom întâlni cu Patriarhul care ne va da medalii la sfârșit. Gândiți-vă cu ce entuziasm ar veni oamenii. E un lucru extraordinar pentru niște tineri și pentru preoții care sunt în dezvoltare. Eu așa gândesc, așa văd lucrurile”.

„Acuma au fost europenele, după aceea vine Olimpiada, apoi preliminariile de Campionat Mondial care sunt oarecum continue pentru că au fost comasate în vara și toamna asta. Deci, fotbal, la nivel mediatic, va exista tot timpul. Și lumea uitându-se acolo va vrea și ea să facă, în mod natural. Deci, vor fi atrași psihologic de acest lucru. Și dacă aveți nevoie de ajutor din partea unor profesioniști care nu solicită foarte mulți bani, există Asociația Municipală de Fotbal care, printr-o simplă delegare a unui arbitru, dă un caracter foarte oficial unor astfel de proiecte”.

„Trimit un copil care a venit de la școala de arbitri care pur și simplu îți aduce un raport de joc – o hârtie pe care completezi echipa. Numai când văd treaba asta, copiii au o altă senzație. Vă dau exemplu de aici de la mine, de la academie (Academia FCSB, n.r.). Ei joacă fotbal în fiecare zi la antrenamente. Dar, în momentul în care apare ‹omul negru› pe teren, nivelul lor de emoție se transformă. Chiar dacă e meci amical. Asta îmi spun antrenorii. Dom’le, când vii tu la arbitraj – eu sau altul, nu contează – deja sunt altele emoțiile”.

Urmărește Basilica.ro pentru a nu rata partea a doua a acestui interviu.

Vezi și:

• „Fotbalul este un joc ortodox”. Zeci de parohii au înfiinţat echipe de fotbal cu tinerii care vin la biserică
• 48 de echipe s-au înscris la primul campionat de fotbal pentru tineri din Arhiepiscopia Sucevei

  Categoria: Actualitate ortodoxa

  Vizualizari: 286

  Id: 74178

  Data: Jul 17, 2021

  Imagine: