De Ziua Romanilor de Pretutindeni s-a incheiat vizita in Maramureș a copiilor de la o parohie romaneasca din Germania

Copiii de la Parohia românească Schwabach – Roth au vizitat, în perioada 25-29 mai, zonele istorice din Maramureș și Țara Oașului. Activitățile au avut loc în cadrul proiectului „Întoarcerea la izvoare”, organizat în parteneriat cu Liceul Ortodox Român „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare.

Cu această ocazie, în cele cinci zile, copiii românilor din diaspora au avut ocazia de a cunoaște tradițiile, cultura și istoria zonelor pe care le-au vizitat.

În total, au participat 12 copii și 6 adulți din comunitatea românească din Schwabach – Roth, fiind însoțiți de Pr. paroh Marius Taut.

În prima zi de activități au vizitat Vișeul de Sus, Cimitirul vesel de la Săpânța, casa meșterului popular Leș Daniel, din Maramureș, unde au modelat vase de lut, precum și Mănăstirea de la Bixad și Biserica de la Călinești Oaș.

De asemenea, în zilele următoare copiii au participat alături de elevii români la diferite activități culturale, educaționale și sportive organizate la Liceul Ortodox din Satu Mare.

Duminică, după Sfânta Liturghie, participanții au primit diplome și premii din partea reprezentanților instituției de învățământ din Satu Mare.

„Dedicăm această realizare ‹Zilei Românilor de Pretutindeni› și mulțumim Părintelui Director Gabriel Groza pentru ospitalitate”, au transmis organizatorii.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).