Reglementarea legala comunista privind regimul general al cultelor, respectiv Decretul nr. 177/1948, pana la abrogarea sa prin intrarea in vigoare a Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, a cunoscut doar o singura modificare de fond (si una de forma, din cauza schimbarii unor denumiri si atributii ale institutiilor statului, prin Decretul nr. 150/1974), nu atat din cauza faptului ca ar fi fost un act normativ fara cusur, ci pentru ca marja de discretie oferita statului era atat de larga, incat a asigurat pentru intreaga perioada comunista cadrul unor interventii arbitrare.Modificarea de fond la care facem referire este o completare, intrucat, cu ocazia redactarii initiale a Decretului nr. 177/1948, statul omisese sa isi rezerve drepturi discretionare in domeniul vietii monahale, specificand doar in art. 7: Cultele religioase se vor organiza dupa norme proprii, conform invataturilor, canoanelor si traditiilor lor, putand organiza potrivit acelorasi norme, asezaminte, asociatiuni, ordine si congregatiuni, iar in art. 48 teza finala ca: Pentru pregatirea monahilor, cultele pot organiza, cu aprobarea ministerului, seminarii speciale cu baza de gimnaziu unic sau scoala primara de sapte ani.Prin Decretul nr. 410/1959 a fost introdus in Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor un articol nou, respectiv art. 7, ce priveste reglementarea vietii monahale, in urmatoarea redactare:Art. 7: Monahismul poate functiona numai in manastiri autorizate ale cultelor legal recunoscute. Autorizarea de functionare a manastirilor se da de catre Departamentul Cultelor. Absolventii scolilor de pregatire a clerului pot intra in monahism la orice varsta, daca au satisfacut serviciul militar. Alte persoane pot fi admise in monahism daca au implinit varsta de 55 ani, barbatii, si de 50 de ani, femeile, daca renunta la salariu sau la pensie de la stat, daca nu sunt casatorite si daca nu au obligatii deja stabilite pe baza Codului familiei. In cazurile cand exercitarea cultului o reclama, Departamentul Cultelor va putea autoriza pe unii monahi sa ocupe functii bisericesti si sa primeasca salariul cuvenit.Aceste prevederi legale, desi aparent afectau monahismul organizat de catre toate cultele care cunosc acest regim de viata consacrata, vizau in fapt exclusiv manastirile ortodoxe, intrucat monahismul romano-catolic fusese afectat de catre o prevedere normativa distincta, respectiv H.C.M. nr. 810/1949 privind interzicerea functionarii pe intreg teritoriul Republicii Populare Romane a mai multor formatiuni si organizatiuni, ce formeaza diferite ordine si congregatiuni romano-catolice, iar cel greco-catolic nu mai exista in anul 1959.Decretul comunist copia Decretul lui CuzaEste imposibil pentru cercetator sa nu remarce legatura stransa, aproape copierea de catre decretul comunist a Decretului organic pentru regularea schimei monahicesti al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, promulgat la 6 decembrie 1864. Forma de reglementare, termenii, conditiile privitoare la existenta unei varste minime, diferentiate intre barbati si femei, pentru a putea intra in monahism, obligatia de a renunta la pensia de la stat, controlul rezervat statului in ceea ce priveste numarul manastirilor sunt aproape aceleasi. La o analiza atenta se poate chiar aprecia ca, in unele aspecte, decretul comunist este mai bland chiar decat legislatia lui Cuza, intentia fiind insa aceeasi, anume slabirea pana la desfiintare a monahismului ortodox.Nu are rost sa insistam pe caracterul neconstitutional al acestui decret, chiar si prin raportare la Constitutia in vigoare la acel moment, respectiv cea din anul 1952, care specifica in mod clar in articolul 84 alin. 2: Cultele religioase sunt libere sa se organizeze si pot functiona liber. Libertatea exercitarii cultelor religioase este garantata tuturor cetatenilor Republicii Populare Romane. Masura libertatii unui cult era si este data de statutul propriu de organizare si functionare, in cazul Bisericii Ortodoxe Romane acesta necuprinzand, in plin regim comunist, nici o prevedere restrictiva referitoare la viata monahala, decretul comunist venind ca o impunere cu forta atat pentru constiinta individuala, care simte chemare spre o astfel de cale de mantuire, cat si pentru Biserica, in calitatea ei de institutie.Oricum, avand in vedere formularea textului decretului, precum si principiul neretroactivitatii legii, intrarea sa in vigoare ar fi trebuit sa nu afecteze persoanele deja intrate in monahism, urmand a fi aplicat doar cu privire la viitoarele calugarii. Cu toate acestea, specific ipocriziei comuniste, intre prevederea legala si aplicarea ei a fost o mare diferenta, efectele fiind imediate si excesive, aparitia normei legale fiind doar un semnal pentru un sir de abuzuri.Interventiile BOR pentru abrogarea Decretului 410Desi modificarea legii generale privind cultele ar fi trebuit sa antreneze si o modificare corespunzatoare a statutelor de organizare si functionare ale acestora, Biserica Ortodoxa Romana nu a transpus nici un moment aceste prevederi legale in propriul statut, mentinandu-se astfel consecventa fata de canoane, caracterul abuziv al aplicarii de catre stat a decretului fiind si mai evident astfel.De aceea, imediat ce a fost posibil, dupa caderea regimului comunist, Biserica a facut repetate demersuri pentru abrogarea Decretului nr. 410/ 1959, prima interventie pentru reinfiintarea manastirilor inchise abuziv datand din 24 ianuarie 1990, in acelasi an solicitandu-se in mod expres autoritatilor de stat abrogarea acestui act normativ.Intrarea in vigoare a Constitutiei din 1991, care in articolul 29 alin. 5 enunta expres principiul autonomiei cultelor religioase, a pus prevederile Decretului nr. 410/1991 intr-o evidenta situatie de neconstitutionalitate, el incetand a mai fi aplicat sau invocat de catre autoritatile locale sau centrale.Desi H.C.M. nr. 810/1949 privind interzicerea functionarii pe intreg teritoriul Republicii Populare Romane a mai multor formatiuni si organizatiuni, ce formeaza diferite ordine si congregatiuni romano-catolice, a fost abrogat inca din anul 1991 prin Hotararea de Guvern nr. 831/1991, au trebuit sa treaca inca 10 ani pana cand Decretul nr. 410/ 1959 sa fie abrogat expres, prin Legea nr. 178 din 11 aprilie 2002, publicata in Monitorul Oficial nr. 258 din 17 aprilie 2002.Expunerea de motive a acestui act normativ reparator incepe prin a recunoaste ca la originea acestei legi stau interventiile Bisericii Ortodoxe Romane, mai precis adresa nr. 3676 din 16 august 2001 a Preafericitului Parinte Patriarh Teoctist catre Ministerul Culturii si Cultelor. Se specifica mai departe ca respectarea de catre Ministerul Culturii si Cultelor a prevederilor Decretului nr. 410/1959 ar impune ca aceasta institutie publica sa autorizeze functionarea manastirilor, ocuparea de catre unii monahi a functiilor bisericesti, aspecte privind salarizarea monahilor dupa criterii straine de organizare interna a cultelor, activitati care nu numai ca nu isi gasesc corespondent in atributiile actuale ale ministerului, dar ar fi si neconstitutionale.Adoptarea Legii nr. 178/ 2002 a fost facuta de catre Camera Deputatilor cu unanimitate, iar de catre Senat cu 97 de voturi pentru, 3 voturi contra si 4 abtineri.Noua prevedere legala privind cultele, respectiv Legea nr. 489/ 2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, nu cuprinde nici o prevedere speciala privitoare la monahism (cu exceptia precizarii din art. 25 ca monahii sunt scutiti de serviciul militar), aspect absolut normal avand in vedere ca reglementarea vietii monahale tine exclusiv de autonomia cultelor si se realizeaza prin statutele proprii.Decretul nr. 410/1959 a produs grave consecinte pentru desfasurarea misiunii Bisericii, cat si in ceea ce priveste vietile si constiintele monahilor care au fost alungati din manastiri. Abrogarea acestei prevederi legale in anul 2002 constituie o masura necesara reparatorie, dar apreciem ca este doar una partiala. Semnalam ca nici unul dintre actele normative reparatorii si compensatorii care au vizat persoane care au avut de suferit in timpul regimului comunist nu include intre cei vizati pe cei care au preferat sa se ascunda in munti sau sa ramana in manastiri fara nici un fel de incadrare legala sau au fost nevoiti sa se angajeze in lume mult sub nivelul pregatirii lor, avand de suferit la locurile de munca sau in societate pentru ca au fost monahi si au continuat sa duca o viata ascetica chiar si dupa ce au fost nevoiti sa renunte la haina monahala. (pr. Ionut-Gabriel CORDUNEANU, Ziarul Lumina, Joi, 19 Noiembrie 2009)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1111

Id: 3394

Data: Nov 19, 2009

Imagine: