Luni, 3 septembrie, la două zile de la începerea noului an bisericesc, Grădiniţa cu program prelungit „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava“, patronată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, şi-a deschis porţile pentru aproape 160 de preşcolari.
În cadrul programului festiv, preşcolarii, în port popular, au participat la slujba religioasă oficiată de un sobor de preoţi din care a făcut parte şi arhim. Vartolomeu Chira, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava, rostind în cor rugăciunea „Tatăl nostru“.
În cuvântul de deschidere, arhim. Vartolomeu Chira, sub a cărui purtare de grijă se desfăşoară întreaga activitate a grădiniţei, a subliniat faptul că printre activităţile pe care le desfăşoară Biserica se numără şi cele educative. „La început de an bisericesc, noi primim copiii şi vă încredinţăm că aici vom purta grijă şi de sufletul lor. Această grădiniţă este dovada că Biserica se implică în mediul educaţional al Sucevei“, a spus arhim. Vartolomeu. În continuare, inspector Daniela Răileanu a făcut referire la condiţiile oferite de grădiniţa patronată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, afirmând că „instituţia şcolară este frumoasă, luminoasă, reprezentând o concurenţă serioasă pentru unităţile de stat“.
La Grădiniţa „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava“, copiii au parte atât de educaţia stabilită prin programa pentru învăţământ preşcolar, cât şi de un program religios. „Noi încercăm să păstrăm, pe lângă latura educativă, şi legătura vie a copiilor cu Dumnezeu. De la an la an, constatăm un interes tot mai mare al părinţilor, care recomandă grădiniţa şi altor părinţi, dovadă numărul mare de solicitări“, a declarat pr. Cosmin Cârlioru, profesorul de religie al grădiniţei. Grădiniţa cu program prelungit „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava“ a fost înfiinţată în 2005 şi dispune de opt grupe de copii. (Tudorel Rusu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 627
Id: 24319
Data: Sep 5, 2012
Imagine:
Cercul pastoral „Sfântul Nicolae“ al Protopopiatului Roman, judeţul Neamţ, va organiza mâine, în parohia Stăniţa, întâlnirea cultural-spirituală „Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii .....
Data: Sep 5, 2012
În parohia Stroeşti, Protopopiatul Huşi, judeţul Vaslui, va fi adusă mâine icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Bujoreni din judeţul Vaslui. Pelerinajul va avea loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, .....
Data: Sep 5, 2012
Preoţii din Protopopiatul Huşi s-au reunit luni, 3 septembrie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, în şedinţă lunară. Referatul cu tema „Preotul, slujitor al Sf. Liturghii şi învăţător al cuvântului .....
Data: Sep 5, 2012
Şcoala Ortodoxa Sfantul Antim Ivireanul din Timisoara, prima institutie de acest gen din municipiu, a fost astazi, 6 septembrie 2012, inaugurata. Noua institutie va functiona intr-o cladire complet renovata pe strada Alunis nr. 36. Şcoala a fost infiintata la initiativa Asociatiei timisorene .....
Data: Sep 6, 2012
La Biserica Sfantul Nicolae - Udricani din Bucuresti se desfasoara, zilele acestea, un atelier de creatie. Copii de toate varstele din parohie invata aici tehnici de pictura si gravura si participa si la programe de cateheza si de recreatie. 'Atelierul de anul acesta l-am intitulat .....
Data: Sep 6, 2012
Corala preoteasca a Protoieriei II Capitala este castigatoarea fazei pe Arhiepiscopia Bucurestilor a Concursului national Laudati pe Domnul! Aceasta va reprezenta Eparhia la etapa mitropolitana a competitiei, care va avea loc la jumatatea lunii octombrie. 'Suntem bucurosi ca am castigat .....
Data: Sep 6, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Nicolae Tanase - Duminica a 4-a din Postul Mare
Pr Nicolae Tanase - De la prietenie la iubire
Pr Nicolae Tanase - Despre Spovedanie
Pr Nicolae Tanase - Familia crestina - Tinerii si provocarile lumii de azi - Piatra Neamt 8martie2005 p6 - raspunsuri
Pr Nicolae Tanase - Despre casatorie 3
Pr Nicolae Tanase - Adormirea Maicii Domnului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).