Patriarhul Daniel a vorbit în numeroase cuvântări despre importanţa, respectiv, starea satului românesc şi a făcut propuneri pentru revitalizarea acestuia.
Unele dintre cuvintele Preafericirii Sale sunt reunite în volumul „Satul românesc: izvor de spiritualitate și cultură populară”.
Cu ocazia Zilei Satului Românesc, vă prezentăm 12 citate ale Patriarhului României.
1. Satul nostru românesc a tezaurizat o mulțime de aspecte și valori care trebuie aduse din nou în actualitate, bineînțeles adaptându-le prezentului, fără a cădea într-o nostalgie a repetiției trecutului. Din păcate, în zilele noastre se constată o criză a satului românesc din punct de vedere practic și spiritual. Este afectată însăși identitatea împreună cu prosperitatea satului. Astăzi, satul românesc este oarecum răstignit între idealizare poetică și uitare practică. »
2. Satul are un cult al morților, al legăturii dintre generații, mult mai profund decât orașul. Tot la sat, constatăm o înțelegere a continuității vieții ca tradiție și transmitere a valorilor moștenite de la generațiile trecute, la care am adăugat și noi ceva pentru a dărui generațiilor viitoare. »
3. Trebuie să vedem la sat nu doar partea poetică, ci și partea profund umană a suferinței satului românesc. »
4. Să nu uităm biserica din sat, cimitirul din sat, crucea eroilor, să nu uităm şcoala din sat, noi, care ne-am născut la sat şi ne-am mutat la oraş şi să nu uităm de oamenii săraci din satul în care ne-am născut. Să-i ajutăm, cel puţin la marile sărbători, la hramul satului şi să salvăm unele case de la sat care sunt părăsite. Să le reparăm, să le cumpărăm, să le facem case de vacanţă. E mare nevoie de o mână de ajutor dată oamenilor de la sat. »
5. Satul românesc este spațiul în care s-au format și s-au păstrat, în timp, majoritatea valorilor spirituale, culturale, morale și identitare ale poporului român, transmise din generație în generație. Totalitatea elementelor constitutive ale satului românesc ne vorbesc în mod tainic și totodată vizibil despre tradiția și continuitatea fizică și spirituală a poporului român. »
6. Dintotdeauna satul românesc a avut în centrul preocupărilor sale Biserica și viața spirituală. Țăranul român, harnic, demn și înzestrat de Dumnezeu cu o inteligență nativă, a fost permanent apropiat de Biserică, deoarece aceasta l-a povățuit și călăuzit pe calea mântuirii. Biserica rămâne, în conștiința satului, instituția care a sprijinit permanent instruirea copiilor și tinerilor în formarea lor intelectuală, a îndemnat oamenii la întrajutorare și cu multă evlavie a cinstit memoria înaintașilor. »
7. Satul românesc, păstrător fidel al tradiției bisericești și al culturii naționale, a fost, de-a lungul timpului, spațiul în care s-au dezvoltat și s-au desăvârșit valorile spirituale, culturale și morale ale poporului român. Parohiile ortodoxe românești au reprezentat atât la sat, cât și la oraș, alături de Școală și de Familie, principalii factori de coeziune și unitate românească. »
8. Satele românești, cu biserici și case țărănești, cu cimitire și morminte străjuite de cruci, cu ulițe și porți primitoare, sunt purtătoarele unui limbaj tainic și vizibil al tradiției, al continuității fizice și spirituale ale poporului român, sunt oglinzi ale sufletului românesc, în care se arată astăzi, după caz, hărnicia sau delăsarea noastră, responsabilitatea sau indiferența noastră. »
9. Astăzi, se constată o criză a satului românesc din punct de vedere practic și spiritual. Mai precis, satul este răstignit între idealizare nostalgică și abandonare practică, între identitate tradițională și supraviețuire precară. Prin urmare, criza actuală a satului românesc este amplificată și de tensiunea existentă între potențialul de dezvoltare și neputința de afirmare. Criza spirituală și materială care afectează satele românești în zilele noastre cere de la noi toți mai multă implicare. Satele au nevoie de primari harnici, de învățători de vocație, de preoți duhovnicești și milostivi, dar și de săteni sănătoși și bucuroși să cultive pământul. »
10. Biserica Ortodoxă Română susține dezvoltarea satului la nivel social, cultural și bisericesc. Acolo unde există cooperare strânsă între preot, primar, învățător și medic, se creează speranță mai multă și comuniune spirituală mai intensă. »
11. Biserica militează cu responsabilitate pentru dezvoltarea rurală și pentru salvarea satului românesc, deoarece majoritatea populației sărace din mediul rural aparține Bisericii noastre, iar preoții noștri de la sate se confruntă cu multe probleme de ordin economic, social și pastoral. Din acest motiv, Biserica se străduiește ca satul românesc să fie un sat în care viața să fie o binecuvântare, nu o înstrăinare a oamenilor de propriul pământ și de propria identitate. »
12. Biserica Ortodoxă Română susţine satul românesc, organizând programe de întrajutorare şi mobilizând credincioşii să ofere ajutor celor săraci, vârstnici şi bolnavi. »
Foto credit: Ziarul Lumina
Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 332
Id: 77387
Data: Sep 26, 2022
Imagine:
Ziua Mondială a Farmacistului din anul 2022 are ca temă „Farmacia unită în acțiune pentru o lume mai sănătoasă”.
Ziua Mondială a Farmacistului este sărbătorită în 25 septembrie şi a fost inițiată în anul 2000 de .....
Data: Sep 26, 2022
Radio Trinitas a difuzat un interviu realizat în vara anului 2018 de reporterul Pr. Cornel Enache cu Părintele Gheorghe Colțea, fostul protopop de Bran-Zărnești care a trecut la cele veșnice în urmă cu o săptămână.
Rugămintea Părintelui Colțea la .....
Data: Sep 26, 2022
În Duminica a 18-a după Rusalii, 25 septembrie 2022, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii .....
Data: Sep 26, 2022
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului va organiza în 6 octombrie un eveniment cultural în memoria PS Vasile Flueraș.
.....Data: Sep 26, 2022
În contextul „Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” am extras din opera Sfântului Siluan Athonitul douăsprezece cugetări despre rugăciune.
Cuviosul Siluan Athonitul, unul dintre Părinții veacului trecut care s-au învrednicit de vederea
Data: Sep 26, 2022
Stema și sigiliul actual al României au intrat în vigoare în data de 24 septembrie 1992.
În 1989 stema comunistă a fost eliminată de pe drapelul național, tricolorul cu un gol în mijloc în loc de stemă fiind unul dintre simbolurile revoluției.
După ce în 1991 .....
Data: Sep 26, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).