„Deși ne despart câteva sute de kilometri, lucrarea Misiunii Diaconia luminează dincolo de Prut și inspiră românii de pretutindeni”, a declarat Aurelian Iftimiu, Directorul Agenției de știri Basilica, despre organizația care reprezintă „brațul” social-filantropic al Mitropoliei Basarabiei. Diaconia împlinește anul acesta 20 de ani de misiune socială în Republica Moldova.
Într-un interviu acordat website-ului Misiunii Diaconia, directorul agenției de știri a Patriarhiei Române a vorbit despre semnificația faptei bune, despre importanța comunicării în Biserică și despre cum se vede Misiunea Diaconia de la București.
„Misiunea socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei este întâi de toate un model de bună practică nu doar la nivelul Bisericii, ci la nivelul tuturor ONG-urilor”, a declarat Aurelian Iftimiu.
„Este un model de bună slujire a societății și spun slujire pentru că termenul diakonia asta semnifică și dovediți prin diferitele programe pe care le organizați că știți să slujiți, știți să fiți în serviciul celorlalți, știți să fiți alături de cei în nevoi.”
El a mai remarcat faptul că activitatea organizației atrage foarte mulți tineri voluntari din Republica Moldova.
Răspândirea „Binelui de știut” ca faptă bună
Întrebat dacă este creștinesc să comunicăm despre faptele bune pe care le facem, Directorul Agenției de știri Basilica a spus: „Cred că mesajul «să nu știe stânga ce face dreapta» trebuie înțeles în strânsă legătură cu un alt cuvânt al lui Hristos: «Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri»” (Matei 5:16).
Dilema dintre comunicare și smerenie în ceea ce privește faptele bune se tranșează mai simplu, sugerează el: „În ziua de astăzi, când circulă tot mai multe informări sau dezinformări cu privire la activitatea Bisericii și implicarea ei în societate, consider că este valoros să reflectăm, să cultivăm și să înmulțim faptele bune, inclusiv dacă această înmulțire se realizează prin distribuiri pe rețelele de socializare”.
„Binele, ajutorul, lumina abia dacă atrag privirile jurnaliștilor. De aceea, cea mai mare provocare în comunicare pe care o poate avea o structură socială a Bisericii este să fie efectiv ignorată”, a spus Directorul Agenției de știri Basilica. De aceea, însăși răspândirea veștii despre faptele bune devine o faptă bună în sine.
În același context al luminării lumii prin fapte bune, dar și prin comunicarea despre ele, Aurelian Iftimiu a subliniat: „Biserica oferă mai degrabă exemple de bună practică decât formări de opinii. De aceea, aș prefera să utilizăm termenul de reper în loc de formator de opinie în ceea ce privește activitatea Bisericii în societate”.
Biserica este reper, nu influencer
„Da, Biserica este reper în foarte multe domenii, incluzând cultura, arta, educația, filantropia, construcțiile, organizarea de evenimente ș.a. Anul 2021 poartă amprenta pandemiei, perioadă în care Biserica și-a activat întreaga comunitate pentru ajutorarea bolnavilor, suplinirea nevoilor instituțiilor medicale și ale personalului medical, dar și încurajarea în general a oamenilor cuprinși de teama bolii și a morții”, a adăugat el.
„Consider că Biserica prevalează în rândul instituțiilor în ceea ce privește eforturile depuse pentru fortificarea sănătății psiho-somatice a oamenilor.”
Aurelian Iftimiu a încheiat cu o urare adresată Misiunii Sociale Diaconia a Mitropoliei Basarabiei în numele echipei Agenției de știri Basilica.
„Vă felicit pentru cele două decenii de efort și zel, de provocări și oportunități, de profesionalism și entuziasm, de slujire și dedicare. Vă dorim ca faptele bune ale Diaconiei să răsune până la capătul lumii, pentru a aprinde în inimile oamenilor scânteia iubirii de aproapele. Totodată, ne dorim ca anii ce vin să fie catalizatori pentru colaborarea dintre Agenția de știri Basilica și Misiunea Socială Diaconia”.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 269
Id: 75274
Data: Nov 5, 2021
Imagine:
Cincizeci de zile ne mai despart de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos şi doar zece zile mai sunt până începe postul premergător acestei mari sărbători.
Postul Crăciunului începe în ziua de luni, 15 noiembrie, în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios .....
Data: Nov 5, 2021
„Dăruim bucurie” este cel mai nou proiect desfăşurat în plan filantropic de Arhiepiscopia Tomisului.
Beneficiarii proiectului, care se va derula în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie 2021, sunt 100 de copii din zonele rurale defavorizate ale județului Constanța, .....
Data: Nov 6, 2021
Sărbătoarea hramului Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti a început sâmbătă cu aşezarea în curtea aşezământului monahal a moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina.
Procesiunea de aşezare a sfintelor moaşte a fost condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei .....
Data: Nov 6, 2021
„Părintele Mina detesta întunericul moral, pentru că iubea curățenia lăuntrică, ordinea și frumusețea interioară, pe care își dorea să le aibă toți cei care intrau în legătură cu dânsul”, a
Data: Nov 6, 2021
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit duminică despre cele două „registre de suferinţă” consemnate în paginile
Data: Nov 7, 2021
„Să ne păstrăm credința în orice situație, să credem în valorile promovate de Sfânta Biserică și să ne rugăm și pentru cei care râd de noi și ne disprețuiesc”, a
Data: Nov 7, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).