Izvoarele teologiei si premisele teologhisirii sunt Scriptura revelata si lumea creata, sau revelatia Scripturii si contemplatia naturii, adica revelatia supranaturala si revelatia naturala. O floare cu mireasma ei si un zbor de pasare cu cantul ei, un rasarit sau un apus de soare, un izvor sau un munte, un nor sau un cer instelat, un cires sau un salcam inflorit si alte asemenea acestora ar trebui sa ne impresioneze, sa ne vorbeasca si sa ne minuneze la fel de mult precum cuvintele Scripturii despre zborul porumbelului din corabia lui Noe, lumina rugului aprins de la Sinai, cantarea serafimilor din templu sau umblarea lui Iisus cu ucenicii Sai prin semanaturi.Lumea este plina de ruguri aprinse, iar Rugul Aprins este plin de ratiunile lucrurilor. Spre exemplu, pomii infloriti de primavara ar trebui sa ne fie icoane ale infloririi si impodobirii sufletului nostru, roditor in toamna vietii.N-am fost martori ai revelatiei supranaturale, dar suntem martori ai revelatiei naturale si marturisitori ai celei supranaturale. Mana lui Dumnezeu este cea care ne intoarce paginile din Biblia creatiei, fila dupa fila, prin revelatia naturala, spre contemplatia naturala si cunoasterea Lui. Spre exemplu, fiecare rasarit de soare este o noua deschidere a Bibliei creatiei, inaintea ochilor nostri duhovnicesti, pentru a contempla ratiunile divine din minunile fapturilor, pe care le intalnim si le descoperim dincolo de coaja lumii. Zborul unui fluture nu este altceva decat un verset din aceasta Biblie a lumii sau a creatiei. La fel, fiecarui cuvant auzit, rostit sau scris, ii dam sens, consistenta si semnificatie, legandu-l de Cuvantul lui Dumnezeu. Cuvintele limbii sunt ferestre si seminte ale Cuvantului sau Logosului. Cuvantul lui Dumnezeu intrupat in ratiunile din fapturi si in ScripturiDupa cum Cuvantul lui Dumnezeu S-a intrupat in ratiunile creatiei din fapturi, in ratiunile revelatiei prin Scripturi si in Persoana divino-umana a Mantuitorului Iisus Hristos, tot asa, prin Pogorarea Duhului Sfant, Cuvantul 'se intrupeaza' in cuvintele tuturor limbilor pamantului, unindu-le, unificandu-le si sfintindu-le pentru a fi purtatoare si marturisitoare ale revelatiei Cuvantului, 'pana la marginile pamantului' (Faptele Apostolilor 1,8). Cuvintele limbii sunt candele ale Cuvantului. Revelatia naturala este continua si prezenta, pe cand revelatia supranaturala este fulguranta, trecuta sau biblica si viitoare sau eshatologica. In fata revelatiei naturale suntem cuprinsi de o continua mirare si minunare, iar inaintea revelatiei supranaturale suntem stapaniti de uimire si cutremurare. Prin revelatie intelegem ca existenta nu este altceva decat esenta in prelungire nesfarsita, in care cauza este prezenta in efect iar efectul continut in cauza, Dumnezeu fiind cauza, iar lumea si omul fiind efectul. Efectul reveleaza cauza, iar cauza se descopera in efect, cauza fiind radacina, iar efectul fiind ramura cu floare si rod. Prin revelatia dumnezeiasca se descopera neincetat 'Vita cea adevarata''Un frate era la Chilii si la atata smerenie a ajuns, incat acesta se ruga totdeauna: Doamne, trimite-mi trasnet, caci fiind sanatos nu Te ascult' (Pateric XX,38) - trasnetul sau tunetul nefiind altceva decat ecoul infricosator al fulgerului revelatiei dumnezeiesti. Tunetul este semnul revelatiei naturale iar fulgerul este icoana revelatiei supranaturale, pentru ca, neurmarind niciodata o linie dreapta, forma fulgerului este radacina de foc a adevarului descoperit. Prin revelatia dumnezeiasca, 'Vita cea adevarata' se descopera neincetat mladitei celei neroditoare, aruncata afara si uscata (Ioan 15,6) pentru a o invia si a aduce rod prin izvoarele umilintei care sunt: constiinta atotprezentei lui Dumnezeu, constiinta celui dintai dintre pacatosi, preainalta smerita-cugetare (sfantul Ioan Scararul) si cugetarea la moarte, Judecata si vesnicie. Atunci si astfel profilul spiritual al omului in Hristos se daltuieste si se sculpteaza prin Duhul Sfant, in metafora capitelului antic - doric, ionic si corintic - prin curatire, iluminare si desavarsire. Dogmatica este Rugul Aprins al teologiei de la care se aprind, se incalzesc, se lumineaza si prin care se transfigureaza toate celelalte discipline teologice ale 'stiintei sfintilor', pentru ca din Rugul Aprins al dogmaticii ne vorbeste insusi Dumnezeu, 'Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine', Prea Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh Mantuitorul Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu intrupat, prin dogmele revelate, inspirate, formulate, aparate si talcuite de catre Duhul Sfant prin prooroci, apostoli si sfintii Parinti ai Bisericii. Inaintea rugului aprins al Dogmaticii, care 'arde si nu se mistuieste', ne lepadam incaltamintea din picioare cazand cu fata la pamant 'caci sfant este' Crezul de la Niceea, Constantinopol, Efes si Calcedon, si iarasi de doua ori de la Constantinopol si inca o data de la Niceea. Rugul Aprins al Dogmaticii este aprins de energiile divine necreate teologhisite de catre sfantul Grigorie Palama si dogmatizate de catre Biserica in vremea sa. Rugul Aprins al Dogmaticii lumineaza rasaritul protologiei si asfintitul eshatologiei, zorii triadologiei si cosmologiei si dimineata antropologiei si hristologiei, sporind dogoarea pnevmatologiei si zaduful ecclesiologiei, prin roua soteriologiei si harul misteriologiei, sub aripile cerului instelat al anghelologiei in glasul trambitelor eshatologiei. Rugul Aprins al Dogmaticii transfigureaza studiile biblice si preschimba apa in vinul studiilor istorice, roureaza celelalte discipline sistematice si pogoara limbi de foc peste stiintele liturgice, omiletice si practice. Rugul Aprins al Dogmaticii arde sub curcubeul revelatiei, fiind umbrit de norul Duhului. Rugul Aprins al Dogmaticii are ca vatra gnoseologia, iar ca jar contemplatia. Stalpul de foc este Intruparea, iar pogorarea focului din cer pe Carmel este Cincizecimea. Rugul Aprins al Dogmaticii transfigureaza Taborul hristologiei in lumina Invierii, cutremura cosmologia din temelii, da piatra la o parte de deasupra antropologiei desavarsind-o prin indumnezeire si trece prin usile cele incuiate ale eshatologiei. Rugul Aprins al Dogmaticii isi adanceste radacina de foc pana 'intru cele mai de jos ale pamantului' prin Pogorarea la iad si isi inalta ramurile de lumina dumnezeiasca pana de-a dreapta Tatalui, prin Inviere si Inaltarea la cer. Rugul Aprins al Dogmaticii calatoreste impreuna spre Emaus cu ecclesiologia si converteste teologia istoriei pe drumul Damascului. Rugul Aprins al Dogmaticii ascunde intru sine si reveleaza fulgerul Parusiei. Rugul Aprins al Dogmaticii este deopotriva stalp de foc hristologic, car de foc profetic si limbi de foc ale Duhului impartasite Sfintilor Apostoli. Rugul de foc al Dogmaticii este mana de Sinai, adiere blanda si linistiata de Horeb, roua cereasca din cuptorul Babilonului, cutremurare si straluminare de Tabor, Euharistie de la Cina cea de Taina, fagur de miere din seara Invierii si rapire la al treilea cer. Aratarile lui Dumnezeu in timp Acestea sunt continutul si obiectul Dogmaticii. Aratarile lui Dumnezeu prin ferestrele timpului sunt marile evenimente si momente din istoria revelatiei dumnezeiesti si a mantuirii omului, adica: Creatia, Providenta, Intruparea soteriologica, Transfigurarea ecclesiologica si Indumnezeirea eshatologica. Pasii revelatiei sunt facuti prin Enoh si Noe, Avraam, Isaac si Iacob, Iosif, Moise si Iosua, Samuel, David si Solomon, profetii mari si mici, Sfantul prooroc Ilie si Sfantul Ioan Botezatorul, Mantuitorul Iisus Hristos si Sfintii apostoli si evanghelisti, Sfantul apostol Pavel si Sfantul apostol si evanghelist Ioan prin revelatia Apocalipsei. Aratarile lui Dumnezeu prin ferestrele timpului inseamna teofanii, epifanii si anghelofanii. Aratarile lui Dumnezeu prin ferestrele timpului inseamna si prezenta lui Dumnezeu in toate momentele si rascrucile istoriei lumii, ca si in toate amanuntele vietii omului, precum si lucrarea Lui neincetata si providentiala in lume, istorie si Biserica. Ferestre ale timpului sunt Araratul si Mamvri, Moria si Betel, Sinai si Horeb, Carmel si raul Chebar, Betleemul si Iordanul, Taborul si Golgota, Emausul si muntele Maslinilor, poarta Damascului si insula Patmos. Aratarile lui Dumnezeu prin ferestrele timpului sunt dovezi ale revelatiei, temeiuri ale contemplatiei si prilejuri ale cunoasterii Lui, prin harul si darul Duhului Sfant. Intreaga teologie si teologhisire nu se intemeiaza pe altceva decat pe aceste aratari ale lui Dumnezeu prin ferestrele timpului, cuprinse si pastrate in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Aratarile lui Dumnezeu prin ferestrele timpului sunt priviri ale vesniciei in timp si ale vremii spre vesnicie, de la fereastra corabiei lui Noe, ca icoana a corabiei Bisericii, si de la fereastra casei proorocului Daniel din Babilon, ca imagine a ferestrei lumii, deschisa inspre Ierusalimul cel de sus. Centrul, esenta si sensul Revelatiei: Iisus Hristos'Dupa ce Dumnezeu odinioara, in multe randuri si in multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul, pe Care L-a pus mostenitor a toate si prin Care a facut si veacurile; Care, fiind stralucirea slavei si chipul fiintei Lui si Care tine toate cu cuvantul puterii Sale, dupa ce a savarsit, prin El Insusi, curatirea pacatelor noastre, a sezut de-a dreapta slavei, intru cele prea inalte, facandu-Se cu atat mai presus de ingeri, cu cat a mostenit un Nume mai deosebit decat ei' (Evrei 1,1-4). Revelatia sau descoperirea dumnezeiasca, strajuita de patriarhi si prooroci pe de o parte si de apostoli si de evanghelisti pe de alta parte, are in centrul ei pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat, 'Calea, Adevarul si Viata' (Ioan 14,6), care 'ieri si azi si in veci, este acelasi' (Evrei 13,8). El este centrul revelatiei dumnezeiesti, El este esenta ei, El este sensul si mesajul ei, atat ca Persoana divino-umana, cat si ca lucrare si slujire profetica, arhiereasca si imparateasca, care se continua in lume, in si de catre Biserica, prin Duhul Sfant. Iisus Hristos este centrul revelatiei dumnezeiesti, pentru ca toate cuvintele, viziunile si descoperirile de dinainte de El si de dupa El, converg spre El si pleaca de la El, Logosul dumnezeiesc intrupat (Ioan 1,14) si 'Soarele dreptatii' (Maleahi 3,20). Pe El, precum niste raze, patriarhii L-au dorit, regii L-au asteptat, profetii L-au proorocit, apostolii L-au marturisit si evanghelistii L-au descoperit lumii intregi. Hristos este asteptarea patriarhilor, implinirea Legii, taria judecatorilor, adeverirea proorocilor, domnia regilor, vestirea evanghelistilor, propovaduirea apostolilor, teologhisirea Parintilor. Iisus Hristos este esenta revelatiei dumnezeiesti, pentru ca El a zis: 'Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece' (Matei 24,35) si pentru ca despre El s-a zis pe drept cuvant, ca 'niciodata n-a vorbit un om, ca Omul acesta' (Ioan 7,46). Iisus Hristos este sensul, continutul si mesajul revelatiei dumnezeiesti. 'Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh si sunt viata' (Ioan 6,63). Iisus Hristos, rascrucea istoriei El este Calea revelatiei dumnezeiesti, El este Adevarul revelatiei, El este Viata revelatiei, a lumii si a omului. 'Caci precum Tatal are viata in Sine, asa I-a dat si Fiului sa aiba viata in Sine; si I-a dat putere sa faca judecata, pentru ca este Fiul Omului' (Ioan 5,26-27). 'Caci Painea lui Dumnezeu este cea Care se pogoara din cer si Care da viata lumii' (Ioan 6,33), si: 'Eu am venit ca viata sa aiba si din belsug sa aiba' (Ioan 10,10). Iisus Hristos este rascrucea istoriei, 'lumina oamenilor' (Ioan 1,4) si 'Lumina lumii' (Ioan 8,12), 'Cartea vietii' (Apocalipsa 20,12) si 'Evanghelia vesnica' a revelatiei (Apocalipsa 14,6), Pantocratorul si 'Usa' descoperirii celei dumnezeiesti (cf. Ioan 10,9), Izvorul si Apa cea vie (Ioan 4,10), Painea cea vie (Ioan 6,48) si Mana cea ascunsa (Apocalipsa 2,17), axa lumii si a existentei. De aceea, meditand asupra revelatiei dumnezeiesti care 'de la Dumnezeu a iesit si la Dumnezeu merge' (cf. Ioan 13,3), raspundem si noi Mantuitorului Hristos, prin cuvintele Sfantului apostol Petru: 'Doamne, la cine sa ne ducem? Tu ai cuvintele vietii celei vesnice' (Ioan 6,68), 'pentru ca nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu' (Matei 4,4), prin Iisus Hristos - centrul, esenta si sensul Revelatiei. Pentru aceasta spune Sfantul Maxim Marturisitorul: 'Dintre toate tainele dumnezeiesti, taina lui Hristos este cea mai tainica' (Ambigua 42).Revelatia dumnezeiasca este precum 'o vedenie de noapte' (Daniel 2,19; 7,13), o strafulgerare si straluminare cereasca in noaptea existentei umane. Astfel, putem spune ca antropologia se izbaveste prin hristologie, se mantuieste prin soteriologie, se sfinteste prin aghiologie si se transfigureaza prin pnevmatologie, desavarsindu-se in eshatologie. Hristologia se intemeiaza in triadologie si se continua prin pnevmatologie. Cosmologia se incepe prin protologie, se incorporeaza in ecclesiologie si se transfigureaza prin eshatologie. Anghelologia este trimisa in lume de catre teologie si este receptata de antropologie, insotind hristologia la Parusie. Ecclesiologia isi are temelia in hristologie, atarnand de candelabrul pnevmatologiei. Eshatologia este suprema aratare a triadologiei, a doua venire a hristologiei, invierea antropologiei, transfigurarea cosmologiei, implinirea pnevmatologiei si judecata istoriei la cea din urma descoperire a revelatiei. Gnoseologia se hraneste cu mana teologhisirii, se impartaseste cu painea hristologiei si se cumineca cu euharistia teologiei, din potirul pnevmatologiei, viind in contemplatia triadologiei, pe vecii vecilor in eshatologie, 'caci aceasta este viata vesnica: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis.' (Ioan 17,3) (Articol realizat de † Daniil Stoenescu, Episcop-loctiitor al Daciei Felix si publicat in ziarul Lumina de Duminica din data de 11 aprilie 2010).

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1046

Id: 5615

Data: Apr 11, 2010

Imagine: