Douăsprezece monumente amplasate în cimitire amenajate pe lângă foste lagăre şi spitale speciale ale NKVD au fost inaugurate în memoria militarilor români în iunie 2019, pentru a marca Ziua Eroilor şi în decembrie 2019, pentru a celebra Ziua Naţională a României. Însumat „misiunile – pelerinaj” adună 10.000 de km parcurși de ambasadorul României în Federația Rusă, Vasile Soare.
Vasile Soare a menționat pentru Agerpres că în anii anteriori au fost inaugurate, după peste 70 de ani de la sfârşitul războiului, primele două cimitire pentru militarii români căzuţi în bătăliile din Rusia, de la Stalingrad şi Cotul Donului, la Rossoşka – Regiunea Volgograd, respectiv pentru cei care au murit în luptă în Caucaz, la Apşeronsk, în Ţinutul Krasnodar.
„În 2019, ne-am concentrat mai mult pe cinstirea memoriei celor care au murit (…) şi care sunt înhumaţi în zonele fostelor lagăre unde aceştia au fost deţinuţi în timpul războiului şi după”.
Din cercetările efectuate, ambasadorul a spus că sunt circa 230.000 de militari români care au căzut prizonieri, din care circa 65.000-66.000 au murit în lagărele pentru prizonieri de război străini din Rusia.
„În ultimii ani, împreună cu Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, am făcut demersuri pentru căutarea şi identificarea rămăşiţelor pământeşti ale celor care au fost înhumaţi în diverse cimitire de campanie, respectiv identificarea acelor rămăşiţe şi reînhumarea lor în cele două noi cimitire”, a explicat ambasadorul român.
Pe lângă Pr. Ştefan Stanciu, cel care l-a însoțit pe ambasador în periplul său, la sfințirea monumentelor au participat și reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Ruse.
Foto credit: Vasile Soare/ Facebook
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 277
Id: 68983
Data: Jan 23, 2020
Imagine:
În memoria Patriarhului Alexei al II-lea va fi amplasată o statuie la biserica din oraşul eston Jõhvi, comunitate parohială unde a slujit ca preot timp de şapte ani.
În acelaşi locaş de cult dedicat Botezului Domnului, fostul conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse a .....
Data: Jan 23, 2020
„Pentru mine, să încerc măcar să fac bine este cea mai mare bucurie. Atunci când reuşesc să ofer ceva celui aflat în necaz, nu mai simt oboseală, nu simt greutăţi, doar că am reuşit să urmez învăţăturile lui Hristos“, a spus Vasile Postolachi într-un interviu pentru
Data: Jan 23, 2020
Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit în deschiderea sesiunii solemne de comunicări științifice organizată de Academia Română și Patriarhia Română, cu ocazia aniversării a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, Palatul .....
Data: Jan 23, 2020
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a fost desemnat „Cetăţean de onoare al judeţului Iaşi”.
Hotărârea a fost adoptată în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Iaşi, desfăşurată în data de 22 ianuarie 2020.
Distincția îi va fi înmânată oficial vineri în cadrul .....
Data: Jan 23, 2020
În Catedrala Patriarhală a avut loc joi o slujbă de Te Deum cu prilejul împlinirii în 24 ianuarie a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Slujba a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
La momentul liturgic .....
Data: Jan 23, 2020
Patriarhul României, Președintele Academiei Române, precum şi reprezentanţii statului care au participat la slujba de Te Deum, s-au deplasat apoi pe Dealul .....
Data: Jan 23, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).