Duminica a XX-a dupa Rusalii la Catedrala din Targoviste

Duminica, 31 august 2014, Înaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgovistei, alaturi de un sobor de preoti si diaconi a savârsit Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgoviste, în duminica a XX-a dupa Rusalii, ce a avut ca tema pericopa evanghelica referitoare la Tânarul bogat.În cuvântul sau de învatatura, dupa cum aflam de la BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI, Înaltpreasfintia Sa a evidentiat faptul ca rostul vietii omului este dobândirea vietii vesnice, demers ce poate fi realizat numai printr-o deplina urmare a lui Hristos si prin aplecarea catre nevoile concrete ale aproapelui nostru. Desavârsirea la care suntem chemati cu totii presupune o credinta profunda în Dumnezeu, dar si marturia faptelor bune, adevarata comoara a crestinului fiind constituita din tot ceea ce face pentru semenii sai, disponibilitatea generoasa de a-i ajuta si de a le fi alaturi.Cu aceasta ocazie, Înaltul Ierarh a hirotonit întru diacon pe tânarul Gâmba Ovidiu Adrian, pe seama Parohiei Geangoiesti, Protoieria Târgoviste Nord, si întru preot, pe tânarul Chitu Mihai Eduard, pe seama Parohiei Valea Leurzii, Protoieria Pucioasa, ambii absolventi ai Facultatii de Teologie si Ştiintele Educatiei a Universitatii Valahia din Târgoviste.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 560

Id: 43656

Data: Sep 2, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).