Duminica Floriilor este punct de început al privegherii pentru adâncirea în gândurile praznuitoare ale evenimentelor care tin de mântuirea noastra. De fapt, Duminica Floriilor sau Duminica Stâlparilor este precedata de sâmbata lui Lazar, în care Biserica pomeneste învierea lui Lazar facuta de Domnul nostru Iisus Hristos si care are legatura si cu Duminica Stâlparilor, în întelesul ca primirea triumfala ce I s-a facut Domnului Hristos, care a intrat în Ierusalim ca Împarat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinata cumva si de învierea Sfântului si dreptului Lazar, de minunea premergatoare primirii triumfale a Domnului în Ierusalim.De aceea Biserica si zice, vorbim cu Domnul Hristos si în sâmbata premergatoare Duminicii Floriilor, si în Duminica Floriilor, zice exprimând prin alcatuirea Bisericii urmatoarele cuvinte: “Învierea cea de obste mai înainte de patima Ta încredintând-o, pe Lazar din morti l-ai înviat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi ca pruncii semnele biruintei purtând, Ţie biruitorului mortii strigam: Osana Celui dintru înaltime, bine esti cuvântat Cel Ce vii intru numele Domnului”. Aducem în actualitatea noastra un eveniment petrecut in vremea propovaduirii Domnului nostru Iisus Hristos si participam si noi la el în vremea noastra. Îl avem în fata pe Mântuitorul care intra în Ierusalim, calare fiind pe mânzul asinei, cum spune proorocia. Şi noi îl întâmpinam pe Domnul nostru Iisus Hristos cu crengi înverzite si cu inima primitoare, ca Domnul Hristos sa nu intre numai în Ierusalimul cel pamântesc, ci mai ales în Ierusalimul sufletului nostru, Ierusalim însemnând cetatea pacii sfinte, pacea sfânta.Aducem si noi Mântuitorului lauda, asa cum i-au adus pruncii din Ierusalim când au zis: “Osana celui dintru înaltime, bine esti cuvântat Cel Ce vii intru numele Domnului” (Mt. 21, 9), iar Domnul nostru Iisus Hristos s-a îndreptat spre Templul din Ierusalim unde a facut minuni. Asteptam ca si în sufletul nostru sa intre Mântuitorul nostru Iisus Hristos ca într-un lacas al Sau, ca într-un templu si sa vindece neputintele noastre. De aceea zicem cu Biserica: “Învierea cea de obste mai înainte de patima Ta încredintând-o, pe Lazar din morti l-ai înviat Hristoase Dumnezeule”. Şi din partea noastra spunem: “Pentru aceasta si noi ca pruncii” – se întelege de odinioara – “semnele biruintei purtând”, – semnele Învierii, aratata în viata cea noua din crengile pe care le avem în mâna sau macar în constiinta – “Ţie biruitorului mortii strigam: Osana Celui dintru înaltime, bine esti cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului”. Şi adaugam: Vino si în viata noastra, în constiinta noastra, vino si ne ajuta sa-Ţi aducem tot mai multa marire, sa constientizam tot mai mult binefacerile Tale.(din cartea Întâmpinari, interviuri cu Parintele Teofil Paraian realizata de Parintele Sabin Voda, Sophia, 2000)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 623
Id: 39788
Data: Apr 13, 2014
Imagine:
Data: Apr 13, 2014
Data: Apr 13, 2014
Data: Apr 13, 2014
Data: Apr 13, 2014
Data: Apr 13, 2014

Data: Apr 13, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Lumina Sfintelor Scripturi - Sfintii Trei Ierarhi - modele de Sfintenie
Lumina Sfintelor Scripturi - Sfantul Ioan Gura de Aur, despre preotie (24 10 2015)
Lumina Sfintelor Scripturi - Personalitatea si teologia Sfantului Ioan Gura de Aur
Lumina Sfintelor Scripturi - Dumnezeu cu firea si Tata cu bunatatea
Lumina Sfintelor Scripturi - Monahism si ascetism in epoca Sf Ioan Gura de Aur (03 10 2015)
Lumina Sfintelor Scripturi - Dumnezeu cu firea si Tata cu bunatatea (14 02 2015)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).