Batranetea a adus cu sine o boala teribila pentru Galerius, poate cel mai aspru persecutor al crestinilor din perioada primelor patru secole. Se pare ca imparatul roman a fost afectat de o forma severa de cancer, care s-a extins rapid, provocandu-i dureri atroce. Cu sase zile inainte de moartea sa, Galerius a emis un edict prin care permitea crestinilor sa isi exercite propria religie si inceta astfel prigonirea indelungata a credinciosilor nevinovati. Edictul integral al imparatului Galerius este redat in lucrarea lui Lactantiu intitulata Despre moartea persecutorilor. De altfel, Lactantiu este cel care ne ofera cele mai multe detalii nu doar despre edict, ci si despre starea de sanatate a lui Galerius si momentele in care aceasta s-a inrautatit brusc. Asemanarea intre descrierea evolutiei cancerului generalizat la Galerius si cea a unei boli asemanatoare a conducatorului Antioh al IV-lea Epifanes relatata in cea de-a doua carte a Macabeilor este destul de mare, ceea ce ne face sa credem ca Lactantiu a dezvoltat o portretizare oarecum imaginara a situatiei respective. Cu toate acestea, este de putin interes daca Galerius a suferit de o boala sau a avut o lunga agonie datorata unei otraviri constante. Ceea ce ne intereseaza in primul rand este continutul faimosului sau edict, despre care multi cercetatori au considerat ca este o anticipare a celui de la Mediolanum, promulgat in anul 313. Iata ce precizeaza edictul lui Galerius. Intre celelalte hotarari pe care le-am luat intotdeauna in interesul si spre binele statului, noi hotaraseram mai inainte sa indreptam toate problemele dupa legile vechi si disciplina publica romana si sa veghem ca pana si crestinii, care au parasit religia stramosilor lor, sa revina la sentimente mai bune (apud Lactantiu, Despre moartea persecutorilor, trad. Cristian Bejan, Editura Polirom, Iasi, 2011, p. 121). In primele randuri ni se precizeaza un aspect pe care il cunoastem deja foarte bine, si anume perioada intensa de reformare a societatii romane, atat din punct de vedere administrativ, cat si religios. Galerius utilizeaza aici un argument vechi de prigonire a crestinilor: respingerea de catre acestia a inchinarii la zeii pagani. Acest argument nu era sustenabil din multe puncte de vedere. In primul rand, insasi societatea romana se dovedea extrem de toleranta cu noii zei care apareau in diferite provincii ale imperiului sau care erau introdusi in cadrul panteonului dupa cucerirea de noi teritorii. Cu toate acestea, respingerea tuturor acestora in bloc parea un act de nebunie, desi adeptii cultului mitraic din Persia posedau o viziune care parea monoteista si pe care romanii care erau convertiti la aceasta credinta au inceput sa o imbratiseze la inceputul secolului al IV-lea. In pofida atitudinii schimbatoare din punct de vedere religios a societatii romane, Galerius considera in continuare ca dreptcredinciosii crestini nu reprezentau nimic altceva decat o secta exclusivista si periculoasa, care submina credinta traditionala pagana, oricare ar fi fost aceasta. Subminarea politicaSubstratul politic al persecutiei indreptate impotriva crestinilor reiese din al doilea pasaj al edictului, unde se precizeaza urmatoarele: Avand in vedere faptul ca, din anumite ratiuni, acestia au fost cuprinsi de o anumita incapatanare si posedati de o atat de mare nebunie incat, departe de a urma obiceiurile inaintasilor lor - obiceiuri care fusesera poate stabilite de propriii lor parinti -, si-au facut pentru ei insisi, dupa propria vointa si dupa bunul lor plac, legi pe care le respectau si prin care in diferite locuri se intruneau o multime de oameni de diferite feluri. In sfarsit, dupa publicarea edictului nostru, care le ordona acestora sa se conformeze vechilor obiceiuri, multi s-au supus de teama primejdiei, multi au fost tulburati de tot felul de chinuri (apud Lactantiu, p. 121). Galerius induce din nou aici ideea unei subminari din partea crestinilor, de data aceasta de sorginte politica si sociala. Crestinii erau prezentati drept o secta periculoasa care ii separa din punct de vedere social pe propriii membri de majoritatea cetatenilor, oferindu-le acestora o serie de legi proprii. Galerius afirma ca multi credinciosi ar fi apostaziat de frica chinurilor, dar este contrazis de marturiile istorice care atesta si o multime de martiri, oameni ce au refuzat cu tarie orice compromis neconform cu credinta pe care o marturiseau. De altfel, el se vede nevoit sa precizeze acest fapt in continuarea edictului sau.Taria martirilor, motiv pentru promulgarea edictuluiIn cele din urma, Galerius este constrans de imprejurari sa ofere si o explicatie plauzibila pentru decizia sa de a interzice persecutarea populatiei crestine a Imperiului Roman. Dar fiindca foarte multi au ramas in aceeasi stare si am vazut ca acestia nu isi mai arata fata de zei cultul si respectul cuvenit si nu il mai cinstesc nici pe Dumnezeul crestinilor, tinand seama de infinita noastra bunatate si luand in considerare obiceiul nostru statornicit potrivit caruia noi obisnuim sa acordam iertare tuturor, am decis ca iertarea noastra trebuie sa actioneze si in cazul lor, ca sa poata exista din nou crestini si sa-si ridice lacasurile lor de adunare, asa incat sa nu mai intreprinda nici un act contrar ordinii stabilite (Lactantiu, pp. 121-123). Galerius isi arata bunavointa fata de crestini printr-o declaratie cat se poate de vicleana. El afirma aici ca exista prea multi crestini care s-au lepadat atat de zeii pagani, cat si de propriul Dumnezeu (!), fapt ce ar conduce de fapt la o destabilizare sociala nedorita de conducerea romana. Dupa ce Galerius ii silise sa apostazieze, se declara ingrijorat de soarta apostatilor! Imparatul roman nu se dezminte nici acum prin atitudinea sa ambivalenta, vesnic pregatita sa distorsioneze aspectele reale ale lucrurilor. Totusi, chiar si mintii sale diabolice ii scapa un element important: daca un apostat se lepadase deja de propriul Dumnezeu, cum se putea intoarce la El cu atata usurinta? Ce pret punea autoritatea romana pe oameni care se dovedisera atat de usor de manipulat si influentat?Iertarea reciprocaIn realitate, acest edict emis de Galerius numai din cauza bolii sale avansate era o rugaminte indirecta adresata crestinilor pentru vindecarea sa. In consecinta, in urma iertarii pe care le-am acordat-o, crestinii vor trebui sa se roage Dumnezeului lor pentru sanatatea noastra, a statului si a lor personal, incat statul sa se mentina peste tot nevatamat, iar ei sa poata trai in siguranta in casele lor (Lactantiu, p. 123). Galerius le asigura crestinilor propria sa iertare, desi ne este greu sa ne gandim la vreun motiv plauzibil pentru care credinciosii aveau nevoie de aceasta. In schimb, el cere rugaciunile crestinilor, stiind situatia sa dificila, efectiv disperata. La sase zile distanta, Galerius se stingea din viata si, astfel, crestinii puteau rasufla usurati pentru prima data dupa o lunga perioada de timp. Insa persecutiile nu se incheiau aici.(Articol publicat in Ziarul Lumina din 30 mai 2013 sub semnatura lui Adrian Agachi)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1080

Id: 31299

Data: May 30, 2013

Imagine: