La 11 iunie 2014, cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Bacauanul, a avut loc ședința lunara a preoților Protoieriei Sascut, tema dezbatuta fiind: „Rolul Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împartașanii în pastorația individuala a credincioșilor; roadele duhovnicești ale Spovedaniei și Împartașanieiˮ. Potrivit epr.ro, referatul a fost susținut de parintele Spulber Daniel de la Parohia Muncelu, care a spus între altele: „Sfintele Taine ale Bisericii sunt Taine ale vindecarii de pacat și ale dobândirii vieții veșnice. Când Hristos iarta pacatele El vindeca de fapt sufletul omului de înstrainarea și desparțirea sa fața de Dumnezeu și de aproapele. Numai sufletul omului vindecat de pacate și de patimi pacatoase egoiste poate iubi cu adevarat pe Dumnezeu și pe aproapele. În sensul acesta, prin Sfintele Taine ale Spovedaniei și Împartașaniei se reface legatura de iubire dintre omul credincios și Dumnezeu pe de o parte și dintre credincios și semenii sai, pe de alta parte. Preotul profesor Petre Vintilescu, în lucrarea Spovedania și duhovnicia, insista asupra importanței lucrarii pastorale a preotului în scaunul spovedaniei aratând ca acțiunea de îndrumare spirituala se desfașoara aici în cel mai pronunțat spirit samaritean. Ea este, cu alte cuvinte, o asistența morala în toata regula. În scaunul spovedaniei, preotul este nu numai un judecator al moralitații credinciosului și un medic cautat pentru vindecarea ranilor lasate de pacat, ci în același timp și un îndrumator, un calauzitor spre caile virtuții. El este chemat sa lumineze mintea prin lamuriri și preveniri, sa îndrume voința prin sfaturi, prin îndemnuri, prin încurajari și sa trezeasca în inima dorința virtuții și a binelui. Aici preotul se înfațișeaza ca o calauza pentru fiecare, fie ca pe unul trebuie sa-l ajute sa se ridice din pacat și sa se fereasca de el în viitor, fie ca pe altul trebuie sa-l ajute sa se mențina în bine ori pe alții sa-i stimuleze sa urce trepte noi în ascensiunea lor în virtute ori perfecțiune.ˮ La finalul întâlnirii au fost discutate diverse probleme de ordin administrativ.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 619
Id: 41455
Data: Jun 11, 2014
Imagine:
Biserica Parohiei „Înalțarea Sfintei Cruci” din cartierul clujean Manaștur a îmbracat, astazi, 11 iunie 2014, haine de sarbatoare. Înaltpreasfințitul Parinte .....
Data: Jun 11, 2014
La Timisoara a avut loc astazi, 11 iunie 2014, o masa rotunda pentru evaluarea activitatilor instituțiilor din Proiectul “Retea interregionala de centre educationale”, .....
Data: Jun 11, 2014
Catedrala arhiepiscopala din Arad si-a sarbatorit hramul, luni 9 iunie, de praznicul Sfintei Treimi. Evenimentul a fost încununat de Sfânta Liturghie arhiereasca, .....
Data: Jun 11, 2014
Biserica Ortodoxa Româna l-a pomenit astazi, în calendarul sau, pentru a doua oara, pe Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei. Fragmente din moaștele acestui .....
Data: Jun 11, 2014
Duminica, 8 iunie 2014, de Praznicul Rusaliilor, „Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh”, Înaltpreasfintitul Parinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, .....
Data: Jun 11, 2014
Joi, 12 iunie 2014, va avea loc sedinta ordinara a Protopopiatului Chisinau. Întâlnirea convocata de Parintele Gheorghe Ionita, protopop de .....
Data: Jun 11, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
03 Pr Teofil Paraian - Duminica 3 dupa Pasti
07 Pr Teofil Paraian - Duminica 7 dupa Pasti
49 Pr Teofil Paraian - Duminica lasatului sec de carne
41 Pr Teofil Paraian - Duminica dinaintea Nasterii Domnului
31 Pr Teofil Paraian - Duminica 21 dupa Rusalii
14 Pr Teofil Paraian - Duminica 6 dupa Rusalii
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).