La Chicago a avut loc luni, 30 ianuarie 2012, ședința Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane din cele doua Americi, sub conducerea Inaltpreasfințitului Parinte Nicolae, dupa cum a precizat parintele Daniel Adrian Ene, Secretar Eparhial. Ședința a fost precedata de oficierea Sfintei Liturghii arhierești in Catedrala Arhiepiscopala cu ocazia cinstirii Sfinților Trei Ierarhi.Lucrarile au inceput cu analiza activitaților pastoral-misionare care au avut loc in ultima perioada inparohiile și misiunile Arhiepiscopiei. In urma discuțiilor s-a hotarat ca toate misiunile Arhiepiscopiei sa prezinte un raport detaliatde activitate pana la 1 iunie 2012, raport care va fi analizat in ședinta Consiliului Eparhial care va preceda Congresul Arhiepiscopiei din aceasta vara.Dintre celelalte hotarari amintim:- inventarierea patrimoniului bisericesc. In acest sens, Consiliul Eparhial va cere Consiliilor Parohiale ca pana la data de 1 aprilie 2012 sa se actualizeze registrul cu inventarul mobil și imobil al parohiilor și sa fie prezentat Centrului Eparhial impreuna cu celelalte raporte prevazute de Statutul Arhiepiscopiei celor doua Americi, ca și obligatorii.- a fost analizat raportul financiar pe anul 2011 al Sfintei Arhiepiscopii, precum și proiectul de buget pentru 2012.- anul 2012 a fost proclamat de catre Biserica Ortodoxa Romana ca 'Anul Sfantului Maslu și al ingrijirii bolnavilor , iar Consiliul Eparhial, prin Comisia de educație pentru adulți, a pregatit in acest sens un program de cateheze, simpozioane, conferințe și broșuri pe aceasta tematica.- s-au analizat și aprobat rapoartele comitetelor și departamentelor eparhiale: departamentul de publicații și cel privind educația.- o tema de interes a fost discuția cu privire la dialogul cu Episcopia Ortodoxa Romana din America. A fost subliniata dorința unui raspuns concret cu privire la evoluția acestui dialog in perioada urmatoare.- s-au hotarat datele Congresului Arhiepiscopiei noastre de anul acesta de la Catedrala 'Sfantul Ioan Botezatorul' din Montreal, QC in zilele de 28 iunie - 1 iulie 2012, respectiv:• 28 iunie – ședința Consiliului Eparhial, a Reuniunii Doamnelor și a organizației tinerilor, urmate de intalnirea preoților cu IPS Nicolae și PS Ioan Casian.• 29 iunie – Sfanta Liturghie, urmata de prima sesiune a Congresului.• 30 iunie – a doua sesiune a Congresului.• 1 iulie – Sfanta Liturghie, urmata de masa festiva.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 538
Id: 19757
Data: Feb 4, 2012
Imagine:
Comitetul pentru Planificare Canonica Regionala a avut o intalnire fața catre fața, vineri, 27 ianuarie 2012, la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane din Chicago, IL, gazda fiind Inaltpreasfințitul Parinte Arhiepiscop Nicolae, președintele Comitetului.Alți membrii ai Comitetului .....
Data: Feb 4, 2012
In ziua praznuirii Sfantului Cuvios Isidor Pelusiotul, sambata, 4 februarie 2012, Preasfintitul Parinte Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei a oficiat Sfanta Liturghie arhiereasca la Catedrala Episcopala din, alaturi de un sobor de preoti si diaconi.In cadrul Sfintei Liturghii a fost .....
Data: Feb 4, 2012
Parohia 'Sfantul Prooroc Ilie' din Cluj-Napoca a organizat, in Galeria Horeb de la demisolul bisericii, expozitia de pictura si sculptura 'Gradina cu Ingeri' a artistei plastice Silvia Elena Radu. Curatorul expozitiei este Florin Gherasim. Vernisajul a avut loc joi, 2 februarie, in prezenta .....
Data: Feb 4, 2012
Inaltpreasfintitul Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, i-a indemnat pe cei patru duhovnici hirotesiti la praznicul Intampinarii Domnului sa isi constientizeze pe deplin misiunea, sa administreze corect Taina Spovedaniei si sa mentina echilibrul intre acrivie si iconomie in duhovnicie si in .....
Data: Feb 4, 2012
La invitatia Inaltpreasfintitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, prof. dr. Athanasios Papas, Mitropolit de Halkidonos (Calcedon), va conferentia, marti, 7 februarie 2012, incepand cu ora 17:30, pe tema: 'Contributia diacronica a culturii elene in arta europeana', informeaza Ziarul Lumina. .....
Data: Feb 4, 2012
Credinciosii Parohiei buzoiene Vadu Pasii, din Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei, Protopopiatul Maracineni, au participat, de sarbatoarea Intampinarii Domnului, la Sfanta Liturghie si la sfintirea noii case de praznuire si a capelei mortuare. Dupa cum informeaza Ziarul Lumina, .....
Data: Feb 4, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 2 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 3 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 6 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 5 - subtitrare romana
Talpa Maicii Domnului - Pochaev - film ortodox rusesc tradus
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 4 - subtitrare romana
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).