Şedinta de lucru anuala a Adunarii Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria

Sambata, 28 ianuarie 2012, sub presedintia Chiriarhului, la Centrul Eparhial din Giula s-a desfasurat sedinta anuala de lucru a Adunarii Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria, dupa cum ne precizeaza Biroul de Presa al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria.Şedinta a fost precedata de savarsirea in Catedrala Episcopala a Sfintei Liturghii Arhieresti si a indatinatei slujbe de Te Deum , de catre Preasfintitul Parinte Episcop Siluan, aflat in fruntea unui sobor de clerici, membri ai Adunarii Eparhiale.Subliniindu-se importanta si actualitatea pentru intreaga Biserica Ortodoxa Romana a temei de lucru propusa de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, prin intermediul Cancelariei Patriarhale si adoptata de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, lucrarile Adunarii Eparhiale au fost puse sub auspiciile Anului Jubiliar al Tainei Sfantului Maslu si ingrijirii bolnavilor. In acest context, prima conferinta preoteasca din 2012 va fi dedicata temei evocate, urmand ca in cursul anului sa mai aiba loc si alte evenimente in acelasi sens (intre care enumeram un simpozion care sa fie adresat si membrilor comunitatii, precum si o slujire comuna la Giula, sub protia Ierarhului, a tuturor preotilor Episcopiei, la Taina Sfantului Maslu).In cadrul comisiilor de lucru a Adunarii Eparhiale au fost prezentate rapoartele pentru anul 2011 la cele trei sectoare de activitate ale Episcopiei: administrativ-bisericesc, cultural si economic, fiind ulterior aprobate de catre plenul Adunarii. Au fost prezentate, de asemenea, dificultatile si realizarile din viata Episcopiei in 2011, membrii Adunarii Eparhiale apreciind in chip deosebit sprijinul concret si consistent oferit Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria de catre Arhiepiscopia Timisoarei, care a permis ca activitatea pastoral-misionara a acestei institutii importante din Ungaria a Patriarhiei Romane sa se poata desfasura in conditii normale. Tot la acest capitol a fost subliniata si buna conlucrare cu alte eparhii surori din Romania (Arhiepiscopia Aradului, Episcopia Oradiei, a Caransebesului, a Severinului si Strehaiei, etc.), manifestata prin slujiri arhieresti comune si participarea unor coruri si grupuri corale importante din aceste eparhii la diferite manifestari romanesti din Ungaria.Intre realizarile importante prezentate in cadrul rapoartelor de activitate s-au numarat si amplele lucrari de restaurare de la Catedrala Episcopala din Giula, sau de la alte biserici (Otlaca Pusta, Giula Mica, Micherechi, etc.) finalizate prin resfintirea locasurilor de cult, de catre Chiriarhul locului si alti ierarhi din Romania.Noua Lege a Cultelor care va intra in curand in vigoare consemneaza trecerea Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria si a celorlalte patru Eparhii Ortodoxe din Ungaria (Exarhatul pentru Ungaria al Patriarhiei Ecumenice, Eparhia Ortodoxa Sarba, Eparhia Ortodoxa Maghiara si Eparhia Ortodoxa Bulgara) intre cele 14 culte recunoscute oficial de catre Statul Ungar, urmand ca pe viitor sa fie luata in discutie si posibilitatea sustinerii concrete a Episcopiei de catre Stat.Astfel, si prin activitatea desfasurata in decursul anului 2011 si analizata statutar de catre acest for deliberativ eparhial, Episcopia Ortodoxe Romana din Ungaria si-a dovedit inca o data utilitatea si valoarea ei in viata tuturor romanilor ortodocsi care traiesc in aceasta tara.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 603

Id: 19610

Data: Jan 28, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).