Preoţii din Protopopiatul Oneşti s-au reunit joi, 7 martie 2013, în şedinţa lunară administrativă. Întâlnirea a avut loc la Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt“ din Oneşti şi a avut ca temă „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai vieţii religioase“. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la întrunire a mai participat pr. Alexandru Zamfir, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi pr. Silviu Dan Matei, inspector eparhial. „Părintele Constantin Cărăuşu de la parohia Dumbrava a prezentat prin referatul expus aspecte din viaţa Bisericii din Roma, Constantinopol şi Ierusalim, mai ales din perioada premergătoare Edictului de la Milano (313). De asemenea, s-au făcut numeroase referinţe la faptul că Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena s-au implicat foarte mult în viaţa comunităţilor creştine şi în dezvoltarea vieţii religioase creştineşti. Preoţii au discutat pe marginea acestui subiect istoric şi teologic, deopotrivă, atât de actual pentru viaţa Bisericii noastre. În cadrul şedinţei s-au abordat mai multe probleme de ordin administrativ, fiind prezentate ultimele hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 586
Id: 29008
Data: Mar 8, 2013
Imagine:
Copiii de la Gradinita Ortodoxa Sfantul Dimitrie a Arhiepiscopiei Sibiului, i-au vizitat, de 8 martie, pe batranii de la Caminul pentru persoane varstnice din Sibiu. Micii crestini au .....
Data: Mar 9, 2013
In biserica parohiala cu hramul Nasterea Maicii Domnului din Parohia Constantin Daicoviciu, Protopopiatul Caransebes, a avut loc, joi, 7 martie 2013, intalnirea Cercului pastoral-misionar .....
Data: Mar 9, 2013
In perioada 3-5 martie, Facultatea de Muzica din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara in colaborare cu Societatea Romana de Imnologie a organizat Congresul de imnologie 2013, cu .....
Data: Mar 9, 2013
Elevii de la Colegiul Tehnic Nicolae Balcescu din Bals nu i-au uitat nici in acest an pe copiii de la Şcoala Speciala si de la Centrul de plasament Floare de colt. Ei le-au adus iconite, .....
Data: Mar 9, 2013
Cu binecuvantarea Preasfintitului Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei, si la initiativa prof. dr. Florin Ilies, directorul Colegiului National Decebal din Deva, Petru Marginean, primarul .....
Data: Mar 9, 2013
Preotii misionari de caritate s-au intrunit, in urma cu doua zile, la Penitenciarul-Spital Targu Ocna. Dupa Sfanta Liturghie si Taina Sfantului Maslu au avut loc discutii legate de programele .....
Data: Mar 9, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).