Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au strans fonduri pentru Fundația Mihai Neșu

Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au strans 15.000 de lei pentru Centrul de recuperare pentru copiii cu dizabilități neuromotorii Sfantul Nectarie, construit de Fundația Mihai Neșu la Cihei, județul Bihor.

Pentru a strange fondurile, elevii de liceu au organizat, in cadrul Programului național „Școala altfel”, un targ culinar cu produse de patiserie făcute de ei impreună cu membrii familiei. Pentru a-și vinde cat mai bine produsele, au venit și cu idei inedite de prezentare la stand și chiar au oferit „promoții”.

La banii stranși de liceeni prin targul caritabil s-au adăugat cei stranși de preșcolarii și elevii de la toate ciclurile de invățămant ale instituției in cadrul proiectului „Mărțișor pentru o lume mai bună” in luna martie.

Pentru a-și oferi donația, elevii au vizitat șantierul complexului de recuperare, insoțiți de cadre didactice, printre care și Părintele Director Adjunct Prof. Dorel Leucea. L-au avut ghid pe fostul fotbalist Mihai Neșu, un prieten și admirator al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea.

Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au strans 15.000 de lei pentru Fundația Mihai Neșu, bani pe care i-au oferit intr-o vizită făcută pe șantierul complexului pe care fundația in construiește la Cighid. Foto: Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”

Complexul de recuperare „Sfantul Nectarie” al Fundației Mihai Neșu din Oradea va avea personal specializat, spații de cazare pentru părinții micilor pacienți care vor veni din toată țara, spații de joacă, piscină și centru de hidroterapie, centru de echitație, TheraSuit therapy, kinetoterapie, psihopedagogie și logopedie pentru copiii cu dizabilități.

Biserica a fost prima clădire construită in cadrul complexului. Este in curs de pictare și va avea hramurile „Bunavestire” și „Sf. Ioan (Maximovici)”.

O lecție de viață pentru copii și adulți

Clădirile centrului sunt la stadiul de finisaje. „Avem in continuare nevoie de fonduri, pentru că tot ce facem costă, deși incercăm și adeseori chiar reușim să obținem reduceri de la multe firme (mulțumim din suflet celor care ne ajută in acest sens)”, transmit reprezentanții Fundației Mihai Neșu pe Facebook.

Inaugurarea complexului este planificată pentru primăvara anului 2024. Prin locul de petreceri care va fi inchiriat, fundația speră să poată susține financiar gratuitatea terapiilor.

Fundația Mihai Neșu a fost inființată in 2011 pentru a sprijini copiii cu dizabilități neuromotorii și boli cronice. Fostul fotbailst nu a vrut să fie singurul care beneficiază de terapii avansate de recuperare.

Astfel, din 2015, fundația a inființat la Oradea un centru unde copiii din familii fără posibilități materiale, unde aceștia au acces gratuit la terapii specializate. Numărul mare de solicitări l-a determinat pe Mihai Neșu să inființeze complex mai mare.

Mihai Neșu a fost ghidul elevilor de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea pe șantierul de la Cighid, unde construcția complexului de recuperare pentru copiii cu dizabilitășu neuromotorii este la stadiul de finisaje. Foto: Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”

Mihai Neșu reprezintă o adevărată lecție de viață. Fostul fundaș al Stelei și al Naționalei Romaniei a suferit, in urmă cu 12 ani, un accident in urma căruia a rămas paralizat. Prin această suferință, a descoperit credința. El afirma in 2019: „Cred că Dumnezeu mi-a sacrificat trupul ca să-mi salveze sufletul. Viața mea e mult mai fericită și implinită decat cand eram sănătos!”

Donează

Mihai Neșu Foundation

RO63BTRLRONCRT0246793101 – cont in Lei
RO13BTRLEURCRT0246793101 – cont in Euro
RO17BTRLUSDCRT0246793101 – cont in USD
BIC Swift
BTRLRO22
Banca Transilvania – Sucursala Oradea, Romania

SMS cu textul CRED la numărul de telefon 8844.
Donează online click aici.

Pentru informații suplimentare:
WhatsApp: 0721.366.252
Email: [email protected]

Vezi și:

  • Mihai Neșu: Eu sunt recunoscător că, prin accidentul meu, pot să fiu de folos

Foto: Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 216

Id: 79543

Data: Nov 6, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).