Episcopia Devei iși premiaza artiștii: Diploma de Onoare Drag de Dumnezeu

Episcopia Devei și Hunedoarei are un nou proiect prin care îi premiază pe artiștii cu drag de Dumnezeu.

Eparhia, în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Ziarul „Accent Media” din Deva, implementează proiectul „Trăim în Dumnezeu și El trăiește în noi” în cadrul căruia cântăreții de pricesne sunt distinși cu Diploma de Onoare „Drag de Dumnezeu”.

Distincția se acordă „pentru promovarea prin cântec și trăire sufletească a învățăturii creștine, a Ortodoxiei – care este viața în Hristos, viața în duh și adevăr”.

Prima activitate din proiect a avut loc la biserica din satul Cinciș-Cerna, județul Hunedoara, duminică, 23 ianuarie 2022, unde au fost invitați cântăreții Mariana Suciu, Viorica Brândușan Lupo și Marian Lupo.

După ce au interpretat o serie de pricesne, artiștii au primit Diploma de Onoare „Drag de Dumnezeu”, dar și cărți religioase din partea preotului paroh și alte daruri de la Asociația „Cincișenii”.

Aceeași Diplomă de Onoare a fost atribuită și preotului paroh, Cosmin Gabriel Apetroaei, datorită contribuției sale la atragerea tinerilor din sat în domeniul cântării religioase.

Foto credit: Episcopia Devei și Hunedoarei

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 240

Id: 76033

Data: Jan 27, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).