Preasfințitul Părinte Antonie le-a omagiat duminică pe Surorile Osoianu, indrăgite interprete și promotoare ale folclorului basarabean, oferindu-le „Crucea Bălțeană”, cea mai inaltă distincție a eparhiei de Bălți.
Distincția le-a fost acordată „pentru promovarea valorilor moral-spirituale romanești”, a explicat Preasfinția Sa.
Ceremonia a avut loc duminică, după Sfanta Liturghie oficiată de ierarh la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Horeşti, raionul Fălești, Republica Moldova.
După slujbă, părintele episcop a binecuvantat Festivalul Național al Dinastiilor de Familie – La izvorul Osoiencelor, desfășurat pe Muchia Horăștilor, satul natal al artistelor.
La festival au participat Mihai Chirica, Primarul Iașilor, Sergiu Fintina, președintele raionului Fălești, Elena Revenco, primarul din Horești, și Liliana Lungu, președinta Societății Femeilor Ortodoxe din Episcopia de Bălți.
Surorile Osoianu este un ansamblu etnofolcloric familial din R. Moldova. Este alcătuit din 5 surori născute in satul Horești, raionul Fălești. Repertoriul ansamblului include cantece de joc, colinde, cantece pascale, cantece de dragoste, balade și altele.
Artistele folclorice sunt parte a Studioului Folcloric „Iedera”, susținut de Palatul Republican pentru Copii și Tineret „Arctico” și conduc și alte ansambluri folclorice de copii și tineret, promovand valorile moral-spirituale ale neamului romanesc, transmite Biroul de presă al Episcopiei de Bălți.
Foto credit: Victor Organ & Rama Albastră
Follow us on Twitter: @BasilicaNews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 162
Id: 78570
Data: Jun 23, 2023
Imagine:
Arhim. Lavrentie Gață, starețul Mănăstirii Căldărușani, a oficiat joi Sfanta Liturghie la hramul sfantului așezămant, impreună cu numeroși clerici din obște și din Arhiepiscopia Bucureștilor.
.....Data: Jun 24, 2023
Asociația „Studenți pentru viață” organizează o școală de vară in perioada 22 – 27 august la Mănăstirea Caraiman.
Școala de vară „Viitorul este pro-viață” este un .....
Data: Jun 24, 2023
„Am fost impresionat de numărul mare de copii din comunitatea romanească, prezenți la slujbă, ceea ce ne determină să dezvoltăm noi proiecte educaționale, adaptate nevoilor reale și dinamicii sociale din Marea Britanie”, a .....
Data: Jun 24, 2023
Episcopul Visarion a participat joi la vernisajul expoziției itinerante de artă contemporană „Viața intr-o valiză”, deschisă la Muzeul de Artă din Tulcea.
„Este o expoziție emoționantă care ne .....
Data: Jun 24, 2023
Ziua internațională a văduvelor este marcată pe 23 iunie in zeci de state. ONU estimează că in lume există la ora actuală 258 de milioane de văduve, din care o zecime sunt la limita supraviețuirii.
Cele mai mari .....
Data: Jun 24, 2023
Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților a transmis joi un mesaj Universității „Ștefan cel Mare” cu ocazia aniversării a 60 de ani de la inființare și inscrierea instituției de invățămant .....
Data: Jun 24, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).