Preasfințitul Părinte Ieronim, ales in iulie Episcop al Daciei Felix, transmite prima pastorală in noua sa demnitate.
Episcopul Daciei Felix le spune romanilor din Serbia că Praznicul Nașterii Domnului este „o mărturie nemijlocită a faptului că Dumnezeu, in marea Sa iubire față de oameni, răspunde rugăciunii smerite a acestora”.
Rugăciunea a fost intemeiată, incă din Vechiul Testament, pe credința in Dumnezeu și pe relația personală a omului cu El.
„In Vechiul Testament, rugăciunea a avut un rol foarte important. Ea era intemeiată pe credința in Dumnezeu, pe o relație personală a omului cu Dumnezeu. Legămantul sau relația stransă dintre Dumnezeu și poporul ales evidențiază importanța urmării căii Domnului, adică a voii lui Dumnezeu”, amintește ierarhul.
„Rugăciunea ne apropie de Hristos și, prin apropierea de Acesta, ne deschide calea către Rai”.
„Rugăciunea presupune o pregătire a credinciosului, iar cunoașterea lui Dumnezeu este condiționată de o viață creștină virtuoasă, adică lucrătoare prin fapte bune”, a evidențiat Episcopul Ieronim.
„Pregătirea credinciosului pentru rugăciune este pregătirea pentru intalnirea cu Hristos, pentru unirea cu El, pentru comunicarea și comuniunea cu Dumnezeu”, a menționat PS Ieronim.
Rugăciunea nu inseamnă doar cerere sau mulțumire pentru binefacerile primite din partea lui Dumnezeu ci și manifestarea iubirii față de El și de semeni.
„Precum un copil iși mărturisește dragostea față de părintele său in fiecare moment, tot așa și rugăciunea trebuie privită ca o formă de cultivare a iubirii față de Dumnezeu și de oameni”.
Citește textul integral.
Vezi și Pastorala de Crăciun a Patriarhului Daniel: Naşterea lui Hristos uneşte cerul cu pămantul
Sursă foto: Facebook / Episcopia Daciei Felix
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 312
Id: 77549
Data: Dec 20, 2022
Imagine:
Elevi din Lipcani, Republica Moldova, și din două localități botoșănene s-au reunit vineri pentru a desfășura mai multe activități prin care au simțit bucuria Crăciunului in comuniune.
.....Data: Dec 20, 2022
De săptămana trecută, cartierul bucureștean Titan se bucură de prezența moaștelor Sfantului Domnitor Constantin Brancoveanu. Sfintele moaște pot fi cinstite la Biserica „Sf. Proroc Ilie și Sf. Martiri Brancoveni” a .....
Data: Dec 20, 2022
Asociația Studenților Creștin Ortodocși din Romania, filiala București, a organizat duminică tradiționalul Crăciun Studențesc in holul Central al Facultății de Litere. Studenții prezenți au cantat colinde, au organizat .....
Data: Dec 20, 2022
Inaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a efectuat o vizită in Israel săptămana trecută.
In cadrul vizitei, ierarhul a slujit la mai multe biserici din Țara Sfantă și s-a intalnit cu Patriarhul .....
Data: Dec 20, 2022
Paraclisul „Sf. Daniil Sihastrul” al Mănăstirii Voroneț și-a serbat duminică hramul in prezența Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul. Ierarhul a sfințit pictura paraclisului ctitorit de fosta stareță, Irina .....
Data: Dec 20, 2022
Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei și-a propus să promoveze un model inovativ de educație timpurie la Creșa Gagalici, pe care a inaugurat-o la inceputul lunii. Metoda presupune o implicare mai mare a părinților. Mihaela Belei, .....
Data: Dec 20, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Biblia in istorie - Duminica infricosatoarei judecati (09 martie 2013)
Biblia in istorie - Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (8 septembrie 2012)
Biblia in istorie - Vindecarea orbului din nastere (08 iunie 2013)
Biblia in istorie - Sfintii Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic (15 iunie 2013)
Biblia in istorie - Duminica Sfintilor Romani - Chemarea Sf Apostoli (06 iulie 2013)
Biblia in istorie - Duminica Ortodoxiei (23 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).