Părintele Episcop Iustin al Maramureşului a adresat un îndemn părintesc credincioşilor maramureşeni, la început de post, prin care îi îndeamnă la rugăciune smerită adresată Maicii Domnului.
„Cunoscând evlavia credincioșilor Bisericii noastre Ortodoxe Române față de Maica Domnului, dar și râvna sfântă a părinților slujitori la Sfintele Altare din parohiile noastre și a monahilor mănăstirilor Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, Vă îndemnăm cu părintească dragoste ca în toate zilele Postului Adormirii Maicii Domnului, la ceas de seară, să fie săvârșită Slujba Paraclisului Maicii Domnului”.
Ierarhul a reamintit că postul Adormirii Maicii Domnului a fost rânduit de Biserică „spre a mulțumi cu evlavie, credință și recunoștință pentru toate darurile pe care Dumnezeu le revarsă asupra noastră prin ocrotirea, mijlocirea și rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”.
Preasfinţia Sa a recomandat preoţilor „să pregătească cu multă grijă credincioșii și, mai ales tinerii și copiii, în vederea pelerinajului care se face conform tradiției la sfintele noastre mănăstiri, pentru a încununa postul și rugăciunea prin darurile și binecuvântările primite de la Maica Domnului ca răspuns la dragostea, evlavia și cinstirea pe care i-o aducem ca fii adevărați ai sfintei sale iubiri de Mamă”.
„În acest sens, în toată perioada postului Adormirii Maicii Domnului vor fi repetate pricesnele închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, punându-le la dispoziție cântările existente, multiplicate, spre a fi la îndemâna fiecărui credincios”.
Episcopul Maramureşului şi-a încheiat mesajul pastoral cu un gând adresat Fecioarei Maria.
„Rugăm pe Maica Domnului să ne dăruiască mult spor și ajutor sfânt în lucrarea noastră duhovnicească spre a culege rod bogat”.
Foto credit: Episcopia Maramureşului şi Sătmarului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 216
Id: 70916
Data: Aug 4, 2020
Imagine:
Cascada Măgura din Munţii Rodnei a fost introdusă în circuitul turistic local şi naţional, informează Agerpres care citează Centrul de Informare .....
Data: Aug 4, 2020
Zeci de tineri merg pe jos peste 200 de kilometri în cea de-a şasea ediţie a Pelerinajului „Pe urmele sfinţilor nemţeni”. Pelerinajul are loc în perioada 31 iulie – 7 august.
Pelerinajul este organizat de Departamentul Misiune pentru tineret al Arhiepiscopiei .....
Data: Aug 5, 2020
Prinţul Charles, un promotor al României în lume, promovează mănăstirile între locurile de vizitat în ţara noastră în cel mai nou material realizat de
Data: Aug 5, 2020
Om de rugăciune, dar şi poet, Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ este un reprezentant important al Ortodoxiei, atât la nivel naţional cât şi internaţional. A trăit 47 de ani, intens, cu un dor nestins după Dumnezeu, dintre care 27 i-a petrecut în monahism.
Puteţi citi
Data: Aug 5, 2020
„Împliniți-vă viețile! Nu le umpleți doar cu lucruri deșarte care trec foarte repede și de care să ne fie rușine”, a îndemnat miercuri PS Damaschin .....
Data: Aug 5, 2020
Patriarhul României va acorda pe viitor și distincții mitropolitane, în calitatea sa de Mitropolit al Munteniei și Dobrogei. Mitropolia nu avea până acum înființate distincții separate de cele patriarhale, lucru reglementat la cea mai recentă
Data: Aug 5, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).