Episcopul Lucian al Caransebeșului a donat sange in cadrul campaniei organizate săptămana trecută de ATOR Banatul de Munte. Alte o sută de persoane au urmat exemplul ierarhului.
Activitatea s-a desfășurat pe parcursul a două zile, 9-10 martie, la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș și la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină din Reșița.
Periodic Părintele Episcop face acest gest de solidaritate pentru ca bolnavii ce au nevoie de sange să se poată vindeca.
„Avand binecuvantarea și exemplul personal al Preasfințitului Părinte Episcop Lucian și de această dată ne-am alăturat campaniei de donare de sange organizată in parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină de la Reșița și am reușit să ne mobilizăm pentru a da o mană de ajutor acestei campanii și a fi alături de cei aflați in suferință, așa cum ne invață cuvantul evanghelic, prin această donare de sange”, a afirmat părintele Petrică Timiș, inspector eparhial și preot de caritate la Biserica „Sfantul Evanghelist Luca” a Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş.
O persoană venită să doneze sange nu trebuie să aibă anumite boli, cum este diabetul zaharat, hipertensiune in tratament, să nu fie operat in ultima perioadă, să nu aibă cancer, neoplasme, accidente vasculare cerebrale.
Beneficii in urma donării de sange:
- sprijină schimbarea unei mentalități prin normalizarea actului nobil de donare de sange;
- se va elibera cate o adeverință medicală, din partea Centrului de Transfuzie Sanguină, pentru fiecare donator, prin care persoana este scutită (prin lege), in ziua respectivă, de la muncă, școală / facultate;
- primește tichete de masă;
- in urma donării, se vor efectua și analize de sange, gratuit, care pot fi ridicate la scurt timp după donare;
- probabilitatea unui accident vascular scade cu 30%.
Cei care donează sange periodic au dreptul să efectueze un examen radiologic şi unul biologic gratuit in fiecare an.
Foto credit: Episcopia Caransebeșului
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 205
Id: 77960
Data: Mar 13, 2023
Imagine:
Arhiereul vicar Atanasie de Bogdania al Episcopiei Italiei a săvarșit duminică Sfanta Liturghie de hram in parohia „Sfantul Ierarh Grigorie cel Mare” din Roma.
In predica rostită la Sfanta Liturghie, ierarhul a vorbit despre Sfantul .....
Data: Mar 13, 2023
Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a amintit duminică la Catedrala din Sibiu legătura dintre păcat și boală.
„Nu toate bolile sunt consecințele păcatelor, dar suntem conștienți fiecare dintre noi, că .....
Data: Mar 13, 2023
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează marți, 21 martie, conferința intitulată „Viață pentru copiii soarelui”, in parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Societatea Femeilor .....
Data: Mar 13, 2023
Episcopul vicar Benedict Bistrițeanul a scris in exclusivitate pentru Basilica.ro un eseu despre ocrotitorul spiritual al Preasfinției Sale.
Text integral:
Sfantul Benedict de Nursia, despre realizarea de sine
Alături de Sfantul .....
Data: Mar 14, 2023
„Sfantul Grigorie Palama ne incredinţează că noi putem să devenim oameni de lumină”, a afirmat duminică Episcopul Huşilor in Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfantul Grigorie Palama” .....
Data: Mar 14, 2023
Zece mame din cadrul Programului de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sf. Stelian” al Arhiepiscopiei Iașilor au participat duminică la un eveniment de socializare organizat pentru ele in cadrul Lunii pentru viață 2023 „Viitorul .....
Data: Mar 14, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Parintele Ilie Cleopa - Lectia pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Adam in Rai
Parintele Cleopa - Viata in pustie
Parintele Ilie Cleopa - Despre pustnici
Parintele Cleopa - Despre rabdare
Parintele Cleopa - Dialog cu pictorul Sorin Dumitrescu
Parintele Cleopa - Gandul la moarte
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).