La Catedrala arhiepiscopală din Roman a fost oficiată ieri Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. De asemenea, a fost săvârşită slujba Parastasului de către Preasfinţia Sa, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, pentru vrednicul de pomenire ierarh şi pentru membrii familiei sale. Programul a continuat cu prezentarea cărţii „Ortodoxia credinţei“, în care este expus tratatul de icoane scris de Melchisedec Ştefănescu. Volumul, apărut la Editura „Filocalia“ a Eparhiei Romanului şi Bacăului, mai cuprinde un răspuns la catehismul calvinesc (Protestantismul în viziunea lui Melchisedec Ştefănescu). „Această lucrare deschide Opera Omnia a lui Melchisedec Ştefănescu, pe care o vom tipări în cursul acestui an şi care sperăm că va ajunge la 25 de volume în următorii ani. De 12 ani, la mijlocul lunii mai, la Centrul eparhial Roman şi în celelalte unităţi ale Eparhiei Romanului şi Bacăului se desfăşoară multiple activităţi cultural-religioase în vederea evocării episcopului Melchisedec Ştefănescu. La 120 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, episcopul Melchisedec Ştefănescu este mai actual ca oricând. Noi ne-am propus ca astăzi (n.r. ieri) să-l pomenim pe episcopul Melchisedec Ştefănescu şi pe părinţii lui, pr. Petru şi presbitera Anastasia, care au trăit în localitatea Gârcina din judeţul Neamţ“, a remarcat PS Ioachim Băcăuanul.
„Episcopul Melchisedec a fost un mare filantrop“
În sala de festivităţi a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Roman, ctitorie a fostului ierarh din scaunul vlădicesc din cetatea muşatină, va avea loc astăzi conferinţa solemnă cu tema „Episcopul Melchisedec Ştefănescu - 120 de ani de la naşterea în ceruri“. La această întrunire, în cadrul căreia va fi evocată personalitatea episcopului Melchisedec, sunt aşteptaţi să participe preoţi din toată Eparhia Romanului şi Bacăului. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, mâine dimineaţă, în parohia Gârcina, Protopopiatul Piatra Neamţ, va fi oficiată o slujbă de pomenire la mormântul părinţilor episcopului Melchisedec Ştefănescu. „Vom merge la Gârcina cu reproduceri ale icoanelor făcătoare de minuni, care au fost prezentate în «Tratat despre cinstirea şi închinarea icoanelor în Biserica Ortodoxă şi despre icoanele făcătoare de minuni din România», semnat de episcopul Melchisedec“, a amintit Preasfinţia Sa. Tot mâine, în toate centrele sociale ale Eparhiei Romanului şi Bacăului, aflate sub patronajul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“, vor fi derulate activităţi ce vor avea caracter social-filantropic. „Episcopul Melchisedec a fost un mare filantrop şi de aceea în testamentul său a cerut ca activităţile filantropice pe care le-a împlinit să fie continuate. În cadrul Fundaţiei «Episcop Melchisedec» s-au deschis mai multe centre în toată eparhia noastră. Avem multe centre atât în mediul urban, cât şi în cel rural care răspund nevoilor spirituale şi sociale ale familiilor şi mai ales ale tinerilor. Episcopul Melchisedec s-a ocupat de promovarea tinerilor, de educarea lor, ajutându-i să pună în valoarea darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu. În toate centrele sau filialele care funcţionează sub egida Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ din întreaga eparhie se vor organiza mâine, 18 mai, activităţi social-filantropice pentru copii şi tineri“, a adăugat Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului.
Activităţi social-filantropice în toată Eparhia Romanului şi Bacăului
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Roman vor fi premiaţi sâmbătă, 19 mai, de la ora 12:00 elevii participanţi la concursul naţional dedicat episcopului Melchisedec Ştefănescu. În cadrul proiectului „Cultura, muzica bizantină şi căile spirituale nemţene“, pr. conf. dr. Florin Bucescu, colaborator la Conservatorul din Iaşi, va susţine o conferinţă, care va fi urmată de un concert de muzică religioasă la care vor participa coralele seminariilor teologice din judeţul Neamţ: Mănăstirea Neamţ, Agapia, Piatra Neamţ şi Roman. Tot sâmbătă, de la ora 16:00, se va oficia slujba Vecerniei la Catedrala arhiepiscopală din Roman de PS Ioachim Băcăuanul. Duminică, 20 mai, Preasfinţia Sa va sluji la catedrala din Roman. La finalul Sfintei Liturghii se va organiza o procesiune către mormântul episcopului Melchisedec Ştefănescu, unde se va oficia o slujbă de pomenire. La acest moment sunt aşteptaţi să participe preoţii şi credincioşii romaşcani. „Cu acest prilej ne vom opri în Parcul «Melchisedec» care se va inaugura, urmând a fi sfinţite Centrul Social Multifuncţional şi Centrul de Zi pentru Copii din familii în dificultate al Fundaţiei «Episcop Melchisedec». Vom acorda celor care s-au străduit la edificarea complexului distincţia «Ordinul Melchisedec Ştefănescu», care va fi lansat în mod solemn cu acest prilej. Melchisedec Ştefănescu nu este doar al nostru, ci al întregii Biserici Ortodoxe, el fiind părintele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Îl considerăm pe Melchisedec Ştefănescu un ctitor al Bisericii timpului modern, al României moderne. Consider că este important să facem referire la activitatea deosebit de rodnică a episcopului Melchisedec Ştefănescu, mai ales că s-a implicat în multiple feluri în societatea românescă. Melchisedec Ştefănescu a fost un purtător de har şi binecuvântare pentru timpul său şi cred că, împărtăşindu-ne din experienţa şi activitatea lui, putem fi de folos societăţii“, a adăugat Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 620
Id: 21967
Data: May 17, 2012
Imagine:
La Galati, au continuat si astazi lucrarile Simpozionului Ştiintific 2012 - Anul omagial al Sfantului Maslu si al ingrijirii bolnavilor , dupa cum informeaza TRINITAS TV. In cadrul acestora s-a desfasurat si conferinta semestriala de primavara , aceasta reunind toti preotii din Arhiepiscopia .....
Data: May 17, 2012
Joi, 17 mai 2012, Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Nifon a primit la Targoviste, vizita Excelentei Sale Rev. Dr. Olav Fykse Tveit, Secretarul General al Consiliului Mondial al Bisericilor, aflat in Romania la invitatia Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Romaniei, .....
Data: May 17, 2012
Patriarhia Romana, prin sectoarele Patrimoniu cultural si Teologic-educational, a organizat anul acesta prima editie a Concursului National Icoana ortodoxa - lumina credintei . Concursul s-a desfasurat pe doua sectiuni: pictura pe lemn (tempera si stil neobizantin) si pictura pe sticla .....
Data: May 17, 2012
Cea de a IV-a editie a Simpozionului National 'Constantin Noica' a inceput astazi, 17 mai 2012, la Constanta, dupa cum informeaza TRINITAS TV. Organizatorii, Academia Romana prin Institutul de Filosofie si Psihologie Constantin Radulescu - Motru si Facultatea de Teologie Ortodoxa din .....
Data: May 17, 2012
Campania de informare a preotilor si profesorilor de religie din Arhiepiscopia Sibiului cu privire la actiunile de prevenire si combatere a consumului si traficului de droguri in randul tinerilor, a ajuns la Saliste, unde preotii din protopopiat s-au adunat la sedinta administrativa lunara si .....
Data: May 17, 2012
Zilele 'Episcop Melchisedec', editia a XII-a au continuat astazi, 17 mai 2012, la Roman cu simpozionul Episcopul Melchisedec Ştefanescu-120 de ani de la nasterea in ceruri . Au participat peste 200 de preoti din protopopiatele eparhiei, precum si elevii seminaristi. In deschiderea .....
Data: May 17, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Schitul Darvari - Paraclisul Sfantului Ioan Rusul - 13 Cantarea a IX-a,Axionul
Schitul Darvari - Paraclisul Sfantului Ioan Rusul - 16 Tropare.Pentru rugaciunile...
Schitul Darvari - Paraclisul Sfantului Ioan Rusul - 07 Condacul
Schitul Darvari - Paraclisul Sfantului Ioan Rusul - 05 Cantarea a IV-a,a V-a si a VI-a
Schitul Darvari - Paraclisul Sfantului Ioan Rusul - 03 Cantarea I si a III-a
Schitul Darvari - Paraclisul Sfantului Ioan Rusul - 15 Ectenia si opustul
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).