Episcopul Salajului in ultima duminica din an: Cand se va incheia aceasta viața vom fi cu cel pe care l-am slujit

Episcopul Petroniu a slujit în ultima duminică din an, 29 decembrie 2019, în satul Badon din comuna Hereclean, județul Sălaj.

Ierarhul a vorbit la finalul slujbei despre gestul cumplit al regelui Irod care a ucis 14.000 de prunci și a semnalat că acesta s-a făcut slujitor al vrăjmașului.

„Să încercăm să ne facem instrumente ale voii lui Dumnezeu și nu ale satanei”, a îndemnat în acest context Episcopul Sălajului.

Preasfinția Sa a amintit că suntem creați după chipul lui Dumnezeu și trebuie să tindem spre asemănarea cu El, nu spre desfigurarea acestui chip din noi.

„Dacă îi încălcăm poruncile și ascultăm de vrăjmașul, desfigurăm chipul lui Dumnezeu, ne schimonosim și o să ajungem, când se va încheia această viață, să fim cu cel pe care l-am slujit”, a atras atenția PS Petroniu.

„Cei care l-au slujit pe Dumnezeu și au fost cu sfinții vor fi cu ei și în veșnicie, pe când cei care au fost cu vrăjmașul nu au cum să-și continue viața decât cu cel pe care întreaga viață l-au slujit”.

„Să fim creștini buni, împlinind poruncile lui Dumnezeu”, a recomandat Preasfinția Sa.

În acest sens, ierarhul a subliniat realizările comunității ortodoxe din Badon care dezvoltă numeroase activități cu tinerii pe lângă lucrările administrative la lăcașul de cult a cărei pictură a fost finalizată în noiembrie.

PS Petroniu primit la Parohia Badon. ©Episcopia Sălajului

Preotul paroh Ioan-Adrian Onica și-a exprimat speranța ca în curând să aibă loc sfințirea picturii bisericii din Badon.


Satul Badon se află la 11 km de oraşul Zalău, pe teritoriul localității fiind descoperite vestigii arheologice care demonstrează că zona a fost locuită din vremuri foarte vechi de triburi tracice.

Prima atestare documentară a localităţii provine din anul 1323. În ceea ce priveşte viața bisericească, primele informaţii datează din anul 1733, când se aminteşte că în Badon existau nouă familii de români iobagi, care aveau şi un preot, pe „popa Irimie”.

Prima biserică, despre care avem informații, a fost ridicată de către răzeşii moşierului Balduni Guch, în jurul anului 1726.

PS Petroniu în Parohia Badon. ©Episcopia Sălajului

Biserica actuală a satului a fost ridicată începând cu anul 2007, iar în anul 2011 lăcașul de cult a fost târnosit. Biserica este pusă sub ocrotirea Maicii Domnului, hramul acesteia fiind „Adormirea Maicii Domnului”.

Foto credit: Episcopia Sălajului

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 242

Id: 68695

Data: Dec 29, 2019

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).