Președintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit Episcopului Siluan al Italiei Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria G – „Cultele”.
Episcopul Ortodox Român al Italiei este decorat „în semn de recunoaștere și apreciere a importantei sale activități pastoral-misionare și social-filantropice, pentru rolul avut în integrarea comunităților ortodoxe române în mediul ţărilor de adopţie şi susţinerea dialogului interconfesional, precum și pentru întreprinderea unor acțiuni de impact destinate celor afectați de actuala criză epidemiologică”.
Decretul privind decorarea a fost semnat de Klaus Iohannis luni, 24 august. La începutul lunii august, președintele a conferit o distincție și Arhiereului vicar Atanasie de Bogdania.
Preasfințitul Părinte Siluan, în vârstă de 50 de ani, este din 2008 Episcop al Italiei.
Ierarhul este originar din Gura Râului, judeţul Sibiu, fiind al patrulea din cei 6 copii ai Preotului Gheorghe Șpan și Preotesei Emilia Șpan. Vezi mai multe detalii biografice aici.
Episcopia Italiei în pandemie
Mulți dintre românii aflați la muncă în Italia au o situație materială precară iar efectele crizei coronavirus i-a adus la limită. În acest context, mare parte dintre ei au găsit sprijin la parohiile românești din Peninsulă.
Parohiile au avut în vedere furnizarea produselor alimentare de primă necesitate, dar și medicamente, produse de igienă sau bani. Un alt tip de sprijin oferit se referă la plata chiriei pentru românii fără posibilități.
Totodată, comunitățile parohiale s-au solidarizat și în sprijinirea spitalelor din Italia, dar și a celor din România.
De asemenea, clericii și misionarii de la Centrul Eparhial din Roma și de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului au avut în grijă mai multe persoane izolate la domiciliu dar și familiile din casele de găzduire a copiilor din România cu boli deosebit de grave.
Mai multe detalii în raportul transmis de Episcopia Italiei.
Foto credit: Familia Ortodoxă
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 232
Id: 71206
Data: Sep 4, 2020
Imagine:
Aproape o tonă de deşeuri au fost strânse în cadrul campaniei „Zero plastic în Delta Dunării”, derulată de organizaţia World Wildlife Fund (WWF) în parteneriat cu o companie privată. Proiectul a debutat în luna iulie şi se va încheia în perioada imediat următoare.
.....Data: Sep 4, 2020
Două spații din Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională – Mediaș au fost renovate, în luna august, cu sprijinul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfinții Mărturisitori Transilvăneni” din municipiu.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, în prima parte .....
Data: Sep 4, 2020
Ziua Internaţională a Carităţii a fost stabilită de Organizația Națiunilor Unite (ONU) în 2013 la iniţiativa Ungariei, pentru a recunoaște și promova lucrarea socială întreprinsă prin acte de milostenie, voluntariat și sprijin comunitar.
A doua rundă de filmări la lungmetrajul Man of God („Omul lui Dumnezeu”), despre viața Sfântului Nectarie, se desfășoră în Grecia în prima parte a lunii. Yelena Popovic, producătoare, regizoare și scenaristă, le-a povestit jurnaliștilor greci cum a ales .....
Data: Sep 5, 2020
Criticul Alex Ștefănescu a publicat comentariile literare făcute în cadrul emisiunii „Pagini despre satul românesc” într-un volum cu același nume.
Este vorba de comentarii .....
Data: Sep 5, 2020
O nouă emisiune Trinitas TV, prezintă telespectatorilor locuri, oameni și fapte cu care România se poate mândri.
Emisiunea „România frumoasă” aduce informații adeseori inedite despre lucruri pe care avem poate impresia că le cunoaștem sau asupra cărora credem că nu .....
Data: Sep 5, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).