Preasfinţitul Părinte Timotei a oficiat duminică Sfânta Liturghie în biserica „Buna Vestire” din Nazaret, informează Episcopia Spaniei şi Portugaliei. Lăcaşul de cult, care datează din 1750, a fost pictat de trei iconari români, fraţii Mihail, Gavriil şi Nicolae Moroşanu.
Părintele Episcop Timotei a liturghisit împreună cu Mitropolitul Chiriacos al Nazaretului. După slujbă, Preasfinţia Sa a participat la o masă organizată de comunitatea ortodoxă arabă din Nazaret. Ierarhul a ţinut un discurs în cadrul festivităţilor.
Sâmbătă seara Preasfinţia Sa a fost primit de Înaltpreasfinţitul Părinte Chiriacos la reşedinţa mitropolitană unde au discutat despre misiunea Bisericii Ortodoxe Române în diaspora.
Preasfinţitul Părinte Timotei se află într-un pelerinaj tematic de 10 zile în Ţara Sfântă, împreună cu 23 de clerici din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale.
Pelerinajul este un adevărat studiu biblic susţinut de părintele profesor Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie din Sibiu.
Biserica Buna Vestire din Nazaret
Biserica a fost construită pe locul unui lăcaş de cult bizantin care data din secolele VI-VII.
Pentru o perioadă, Biserica a ajuns în purtarea de grijă a franciscanilor, însă din anul 1741 a revenit în proprietatea Patriarhiei Ierusalimului.
Din absida nordică a bisericii coboară şapte trepte până la paraclisului Izvorului Maicii Domnului, împodobit cu mozaic în jurul anului 1750. În jurul izvorului, ce curge de sub altar, se află mai multe candele şi icoane ale Maicii Domnului.
Foto credit: Episcopia Spaniei şi Portugaliei
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 310
Id: 68442
Data: Dec 3, 2019
Imagine:
O biserică de lemn de stejar din Jercălăi – Prahova ce datează din 1731, dăruită Reginei Maria, este restaurată cu fonduri europene, potrivit
Data: Dec 3, 2019
Coordonatorul Ordinariatului Militar Ortodox Polonez, Înaltpreasfinţitul Părinte Jerzy Pańkowski a vizitat România în perioada 25-28 noiembrie 2019.
Ierarhul, împreună cu delegaţia sa, a dat curs invitaţiei Pr. Florin Vlădoiu, Şeful Secţiei de Asistenţă religioasă .....
Data: Dec 3, 2019
Universitatea din Bucureşti (UB) şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) vor organiza alegeri pentru funcția de rector, anunță .....
Data: Dec 3, 2019
Biblioteca Sfântului Sinod va vernisa în 12 decembrie 2019 expoziția de manuscrise românești intitulată „Traducători din Țara Românească și operele lor”.
Evenimentul va începe la ora 17:00 și va fi prezentat de Arhimandritul Policarp Chițulescu și Prof. Cătălina .....
Data: Dec 3, 2019
Banca Naţională a României (BNR) a lansat marţi bancnota aniversară „Desăvârșirea Marii Uniri – Ion I. C. .....
Data: Dec 3, 2019
Fortul 13 Jilava, una dintre cele mai temute temnițe comuniste, va deveni muzeu după ce Guvernul României își va da acordul de trecere în patrimoniul Consiliului Județean Ilfov, potrivit
Data: Dec 3, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).