Episcopul Spaniei a slujit la hramul istoric al Mănăstirii Bixad

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Roman al Spaniei și Portugaliei, a slujit joi la slujba Sfintei Liturghii, oficiată cu ocazia hramului istoric Sf. Ap. Petru și Pavel al Mănăstirii Bixad din Satul Mare.

La Sfanta Liturghie au slujit şi ierarhii din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului: Episcopul Iustin şi Episcopul vicar Timotei Sătmăreanul.

Cuvantul a fost rostit de Episcopul Timotei care a prezentat virtuțile Sfinților Apostoli Petru şi Pavel și a subliniat importanța propovăduirii Evangheliei Mantuitorului Iisus Hristos prin cuvant, dar mai ales prin „trăirea personală, pană la a ne da și viața pentru aceasta, așa cum au făcut-o Sfinții Apostoli”.

Preasfințitul Părinte Iustin i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei pentru vizită și impreuna slujire.

Din partea obștii monahale, ierarhii au primit in dar cate o bederniță cu icoana Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Mănăstirea Bixad este atestată documentar in secolul al 17-lea. Complexul monahal cuprinde biserica, altarul de vară, poarta cu turn – clopotniță, anexele gospodărești, chiliile și biblioteca.

Foto credit: Episcopia Spaniei și Portugaliei


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 161

Id: 78625

Data: Jul 1, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).