Episcopul vicar Timotei Prahoveanul: Inmultirea painilor este anticiparea Euharistiei

În predica rostită duminică la Patriarhie, Episcopul vicar Timotei Prahoveanul a vorbit despre Pâinea vieţii – Hristos şi a evidenţiat legătura dintre minunea relatată în evanghelia zilei şi Sfânta Împărtăşanie. „Înmulţirea pâinilor este anticiparea Euharistiei”, a spus Preasfinţia Sa.

În acest context, ierarhul a precizat că preotul, atunci când săvârşeşte liturghia, spune: Se sfărâmă și se împarte Cel ce se sfarmă și nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururi și niciodată nu se sfârșește, ci pe cei ce se împărtășesc îi sfințește.

„Niciodată această pâine nu se sfârşeşte pentru că este pâinea care S-a pogorât din Cer, alta decât pâinea care s-a dat de către Dumnezeu lui Moise de demult în pustie, şi aceea venită de la Dumnezeu, dar nu Pâinea cea vie care se ia spre iertarea păcatelor şi spre viaţă veşnică”, a spus Părintele Episcop.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a reamintit faptul că Mântuitorul Iisus Hristos „este Pâinea vieţii, o pâine din care dacă va mânca cineva va trăi în veci”.

„Pâinea pe care o aducem ca dar către Dumnezeu, ca Euharistie este pâinea care ne dă nouă viaţă veşnică, iar dacă nu mănâncă cineva din pâinea aceasta, din Trupul Domnului şi din Sângele Lui nu va avea viaţă veşnică”, a spus ierarhul.

Preasfinţia Sa a explicat faptul că Biserica îi urmează exemplul lui Hristos care înainte de înmulţirea pâinilor şi a peştilor le-a binecuvântat. La slujba Litiei, noi ne rugăm ca Mântuitorul să „binecuvânteze pâinile, grâul, vinul şi untdelemnul după modelul binecuvântării Sale înainte de a fi împărţite”.

De asemenea, Părintele Episcop Timotei a semnalat că mulţi dintre noi nu mai cerem binecuvântarea lui Dumnezeu asupra prinoaselor pe care le avem.

„Ce să mai vorbim despre lumea grăbită care uită să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru bucata de pâine şi să înalţe rugăciune la începutul ori la sfârşitul mesei. Dar făcând întotdeauna rugăciune de binecuvântare dorim ca Mântuitorul Iisus Hristos să fie împreună cu noi la cină, la prânz, la câmp sau unde ne aflăm. Când uităm să ne rugăm înseamnă că nu dorim pe Dumnezeu să rămână cu noi la masa pe care am pregătit-o”.

Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în baldachinul din apropierea Catedralei Patriarhale.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro/Mircea Florescu

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 232

Id: 70895

Data: Aug 2, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).