Preasfinţitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, îşi cinsteşte anual în 11 noiembrie ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Mucenic Vichentie. La această ocazie, Patriarhul României i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.
Ierarhul s-a născut în 23 august 1954, în București. A urmat cursurile învățământului primar, gimnazial și liceal în București, obținând diploma de bacalaureat la Liceul Matei Basarab. Între anii 1974-1978 a frecventat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, la încheierea cărora, în anul 1978, a obținut diploma de licențiat în teologie cu teza intitulată Sfinții Părinți din secolul al IV-lea, îndrumători ai vieții duhovnicești.
În perioada 1978-1983, cu o întrerupere de șase luni, când a satisfăcut serviciul militar, a funcționat în cadrul Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă din București în calitate de corector și secretar de editură, având ca responsabilitate și pregătirea publicațiilor ce urmau să apară în limba engleză.
Între anii 1983-1990 a funcționat ca redactor la Editura Mitropoliei Olteniei și a Arhiepiscopiei Craiovei, unde a desfășurat activități în domeniul publicațiilor mitropolitane și eparhiale, precum și al pregătirii altor cărți, monografii și lucrări de literatură teologică și istorică.
Simțind chemare spre viața monahală, a fost primit ca frate în obștea Mânăstirii Lainici, din Arhiepiscopia Craiovei (județul Gorj) unde, la l octombrie 1983, a fost tuns în monahism sub numele de Vincențiu.
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pe 26 octombrie 1983, a fost hirotonit ierodiacon, iar de sărbătoarea Nașterii Domnului a aceluiași an 1983, a fost hirotonit ieromonah.
Apreciind sârguința în ascultările în care a fost rânduit, mitropolitul de pioasă amintire Nestor al Olteniei i-a acordat rangul de protosinghel, la data de 26 octombrie 1985, după care, la propunerea aceluiași înalt ierarh, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a învrednicit cu rangul de arhimandrit, la 14 iunie 1987.
La data de 1 august 1990 a fost numit Superior al Așezămintelor românești de la Ierusalim și Iordan, precum și reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului.
În ședința Sfântului Sinod din 12 ianuarie 1994, la propunerea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, Sfântul Sinod l-a ales în postul de Episcop-vicar patriarhal, cu titlul de Ploieșteanul, ridicându-l la demnitatea arhieriei, fiind remarcat pentru realizările obținute pe perioada activității sale în ascultarea de Superior al Așezămintelor Ortodoxe Române de la Ierusalim și Iordan.
A fost hirotonit arhiereu la praznicul Întâmpinării Domnului, 2 februarie 1994, în Catedrala Sfântul Spiridon-Nou din București, Paraclis Patriarhal, de fericitul întru adormire Patriarh Teoctist, împreună cu alți ierarhi din Sfântul Sinod.
De la data începerii activității în postul de Episcop-vicar patriarhal, prin decizie patriarhală, a desfășurat activități de coordonare a Cancelariei Sfântului Sinod și a unor sectoare din cadrul Administrației Patriarhale (Sectorul economic-financiar, Biroul Catedrala Mântuirii Neamului, Biroul de presă, Așezămintele românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon) și ale Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă (Editură, Tipografie, Ateliere).
A fost întronizat în 28 iunie 2009 ca Episcop al Sloboziei și Călărașilor. Preasfințitul Părinte Vincențiu este primul episcop întronizat în catedrala episcopală Înălțarea Domnului din Slobozia, la ceremonie participând numeroși preoți și credincioși.
Foto credit: Basilica.ro
Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 247
Id: 71852
Data: Nov 11, 2020
Imagine:
Fundația Filantropia a Arhiepiscopiei Timișoarei și Parohia Iosefin au oferit materiale sanitare în valoare de 3.500 lei Spitalului Casa Austria, iar maicile de la .....
Data: Nov 11, 2020
O emisiune de mărci poștale a Romfilatelia, intitulată „100 de ani de la trecerea în veșnicie a Sfântului Ierarh .....
Data: Nov 11, 2020
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a transmis pentru prima duminică din Postul Naşterii Domnului 2020 o scrisoare pastorală tuturor credincioşilor din Patriarhia Română.
Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii .....
Data: Nov 11, 2020
Arhimandritul Paisie Teodorescu, Vicar Patriarhal și slujitor la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului (CMN), a transmis pentru Basilica.ro câteva precizări privind importanța sărbătorii de vineri și modul în care se va desfășura evenimentul pe Dealul Arsenalului.
.....Data: Nov 11, 2020
Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a lansat luni proiectul eparhial „Vrei să fii bun de Crăciun?” care are ca scop oferirea de daruri pentru minimum 500 de copii în această perioadă premergătoare Sărbătorii Naşterii Domnului.
Copiii cu risc de abandon școlar și .....
Data: Nov 12, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).