Anul acesta se aniverseaza 90 de ani de la intronizarea episcopului Visarion Puiu in Eparhia Hotinului, cu sediul la Balti. Era o eparhie reinfiintata in Basarabia revenita in trupul tarii la 1918. Dar necesitatea unitatii romanesti nu se oprea cu maretul act de la 1918. Era nevoie de consolidare, prin romanizare, adica readucerea populatiei moldovenesti, cum o numise stapanirea tarista, la simtamantul romanesc, asa cum fusese inainte de 1812. Era nevoie de intelegerea doleantelor basarabenilor de a pune umarul la constructia Romaniei intregite cu particularitatile lor marcate de stapanirea ruseasca. Era nevoie de o integrare a spiritualitatii basarabene in Biserica-mama cu respectarea traditiei locale. In acest context, la nivelul factorului politic superior s-a constientizat ca solutia acestor probleme poate fi gasita prin Biserica. S-a venit cu ideea infiintarii unor eparhii in Basarabia, dar care nu se aflau in ascultarea vechii Mitropolii a Moldovei. In 1923 au fost infiintate eparhiile de Hotin si Ismail, ocupate de un localnic, precum Dionisie Erhan la Ismail si de unul provenit din Vechiul Regat, cum a fost Visarion Puiu ales la Hotin. Episcopul Visarion Puiu fusese episcop la Arges, intr-o eparhie in care incercase sa puna un inceput bun, dar unde se lovise de opozitia unor clerici inregimentati politic si mai ales de problema confiscarii Palatului episcopal de catre Casa Regala. Asadar, mutarea la Hotin a fost o solutie a liberalilor, apropiati Casei Regale, de a-l indemna pe tanarul episcop sa mearga la o eparhie pe care sa o ridice din temelie. Totodata, tanar fiind, Visarion Puiu isi dorea mult sa realizeze cat mai mult pe ogorul pastoral-misionar, iar Hotinul era o ocazie de neratat. Desi i se promisese un sprijin din partea guvernului, evenimentele care s-au succedat pe scena politica romaneasca au fost in dezavantajul sau. Totusi, alaturi de el, apropiat si sincer, a ramas profesorul Alexandru Lapedatu. Prin activitatea si tenacitatea sa, Visarion Puiu a reprezentat un veritabil stalp al romanismului in Basarabia, un real factor de unitate si dialog confesional. Numai daca exemplificam realizarile sale in orasul Balti, pe care, practic, l-a redesenat, prin construirea unui palat eparhial in stil neoromanesc, a unei biserici pentru monahi - o copie in miniatura a lacasului lui Neagoe Basarab de la Curtea de Arges si mai ales Catedrala episcopala, care este o ingemanare intre modelul Caprianei si arta munteneasca, atunci putem afirma ca Visarion Puiu a reprezentat faclia romanismului in aceasta parte a tarii confruntata de pluralismul etnic, confesional si mai ales de pericolul bolsevic de dincolo de Nistru. Iar acest inceput bun s-a manifestat in plan spiritual prin refacerea asezamintelor monastice, ca modele de vietuire duhovniceasca si exemple de organizare monahala. Apoi, desi venea din Vechiul Regat, cu experienta din 1919 ca exarh, Visarion Puiu a fost printre putinii care au inteles sufletul si nazuintele basarabeanului. De aceea, prin politica bisericeasca pe care a promovat-o, Visarion Puiu a respins centralismul si uniformizarea ceruta de la Bucuresti, sustinand intelegerea sensibilitatilor spirituale de pe plan local, pentru ca numai astfel basarabeanul se poate regasi intr-o Romanie intregita. Nu intamplator, intre 1941 si 1942, Visarion Puiu reprezenta solutia cea mai buna pentru ocuparea tronului mitropolitan de la Chisinau. Era printre putinii ierarhi care puteau face din Basarabia o adevarata reduta a romanismului si a Ortodoxiei in fata tavalugului bolsevic. Cei peste 10 ani de pastoratie in Episcopia Hotinului il recomandau din plin. (Articol realizat de Adrian Nicolae Petcu si publicat in "Ziarul Lumina" din data de 6 martie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 787

Id: 28932

Data: Mar 6, 2013

Imagine: