Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a comemorat duminică 103 ani de la desfășurarea ultimul front de luptă al Bătăliei începute în 6 august 1917, la Mărășești, respectiv frontul Varnița – Muncelu, dus cu lupte grele în zilele de 28 august – 3 septembrie 1917.
Ana Săcrieru, președinta Asociației Femeilor Ortodoxe, a afirmat: „Copiii noștri trebuie să știe că mii de ostași români și-au dat viața pe acest front, pentru ca România să nu fie fărâmată în atacurile sângeroase pornite împotriva ei și a ființei naționale. Dacă noi nu le transmitem aceste adevăruri, nu le vor cunoaște și nu vor ști urmașii cărui fel de români sunt ei”.
„Noi toți suntem suma înaintașilor noștri, iar jertfa acestora de sânge ar trebui să ne împiedice ușurința cu care permitem azi ca generației tinere să i se prezinte o istorie diluată a neamului românesc”.
„Permițând aceasta, ei înșiși vor fi diluați într-o lume a relativizării valorilor, cu consecințe grave atât asupra stimei lor de sine, cât și asupra demnității naționale garantate constituțional”.
Evenimentul a constat într-un atelier de istorie în aer liber, adresat celor mici, informează Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.
La Galeria Romană din Bucureşti admiratorii de artă pot vedea cea mai nouă expoziţie a pictorului Horea Paștina, intitulată „Lumina vine de la Răsăritul Cel de Sus”.
Iată cum vede și înțelege lumina Horea Paștina:
„Fericit poporul care cunoaște strigăt de .....
Data: Sep 1, 2020
Ziua Limbii Române a fost sărbătorită luni în Episcopia Basarabiei de Sud la Cahul și în orașul Ștefan cel Mare, unde artiștii locali au filmat un cântec și o rugă pentru poporul român – neamul cu .....
Data: Sep 1, 2020
Episcopul de Bălți a încurajat luni basarabenii să vorbească limba română, deoarece aceasta îi ajută să crească spiritual și unește frații peste Prut. Afirmațiile au fost făcute la scurta .....
Data: Sep 2, 2020
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din București organizează, sâmbătă şi duminică, .....
Data: Sep 2, 2020
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Casian le-a transmis marți credincioșilor un mesaj prin care îi îndeamnă .....
Data: Sep 2, 2020
La început de an bisericesc, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania s-a aflat în Catania,
Data: Sep 2, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).