Eroii Revoluției din ’89 au fost pomeniți la Timișoara, locul izbucnirii revoltei care a pus capăt comunismului

Eroi Revoluției din decembrie 1989 au fost pomeniți la sfarșitul săptămanii trecute in Timișoara.

Comemorările eroilor din decembrie 1989 au debutat sambătă in sala „Capitol” a Filarmonicii „Banatul” cu o ședință festivă organizată de Consiliul local al Municipiului Timișoara.

La Biserica Martirilor din oraș a fost oficiată Sfanta Liturghie, in demisolul căreia se află urna cu cenușa eroilor incinerați la București.

Mitropolitul Ioan al Banatului a oficiat duminică slujba de pomenire la Catedrala mitropolitană la finalul Sfintei Liturghii.

După slujba de pomenire, domnul Emil Hurezeanu, ambasadorul Romaniei in Austria, și domnul Neculai Constantin Munteanu, fost redactor la Radio Europa Liberă, au elogiat sacrificiul timișorenilor in revoluția din 1989.

La comemorare au participat oficialități locale și județene, numeroși revoluționari, membri ai familiilor celor ucişi in revoluţie, asociații și fundații.

Ceremonii de comemorarea au mai avut loc la monumentele ridicate in cinstea eroilor revoluției, unde au fost depuse coroane și jerbe de flori.

Anual, pe data de 17 decembrie, este declarată zi de doliu pentru eroii care și-au dat viața la inceputul Revoluției din 1989. Această dată reprezintă ziua cand a fost comandat deschiderea focului asupra manifestanților.

Foto credit: Mitropolia Banatului


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 149

Id: 79863

Data: Dec 19, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).