Eroii Revoluției din 1989, morți la Timișoara și incinerați la crematoriul din București, au fost comemorați vineri în orașul Popești-Leordeni, la monumentul situat în apropierea locului unde a fost aruncată cenușa lor.
A fost oficiată o slujbă de pomenire și a avut loc un ceremonial militar în memoria celor care s-au jertfit în urmă cu 30 de ani pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.
Slujba de pomenire pentru eroii Revoluției din Timișoara a fost săvârșită de părintele protopop Ioan Bondar împreună cu un sobor de preoți, informează Trinitas TV.
La slujbă au participat autorități locale și centrale, precum și membri ai asociațiilor revoluţionarilor din decembrie 1989.
A urmat ceremonialul de depunere a coroanelor la monumentul dedicat eroilor din Timișoara, dar și la canalul unde a fost aruncată cenușa acestora.
În cadrul evenimentului comemorativ a avut loc și un moment artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale nr. 2 din Popești-Leordeni.
Pe 18 decembrie 1989, 43 victime ale revoluției au fost luate din morga Spitalului Județean Timișoara și duse spre București, la incinerare pentru a li se șterge orice urmă. Cenușa a fost strânsă în patru tomberoane și deversată într-o gură de canal, lângă Popești-Leordeni.
O parte din cenușa respectivă se află în subsolul Bisericii Martirilor din Timișoara.
Foto credit: Inquam Photos / George Calin
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 283
Id: 68620
Data: Dec 20, 2019
Imagine:
Proprietatea pe care va funcționa Mănăstirea Ortodoxă Românească „Izvorul Tămăduirii” din inima Irlandei a fost achiziționată săptămâna trecută de Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale.
Este vorba de un așezământ monahal catolic care a aparținut unei .....
Data: Dec 20, 2019
„Episcopul pelerin”, aşa cum mai este numit Preasfinţitul Părinte Macarie al Europei de Nord, şi-a deschis tolba cu amintiri şi ne-a povestit despre tradiţiile din satul său natal legate de Naşterea Domnului.
Aflat la mii de kilometri distanţă, în ţinutul lui Moş .....
Data: Dec 20, 2019
Să ne bucurăm de Naşterea Domnului şi să nu ne pierdem în lucrurile materiale, este sinteza mesajului pe care Părintele Constantin Necula l-a transmis de Crăciun.
„Vă rog să îl lăsați pe Hristos să se nască. Încercați să vedeți dincolo de rafturi, de cozonaci – .....
Data: Dec 20, 2019
Patriarhul Daniel a primit vineri la Reşedinţa Patriarhală şase grupuri de colindători. Dintre aceştia s-au remarcat 50 de copii şi tineri care au interpretat colinde în limbaj mimico gestual, dar şi vocal.
Ei au fost însoţiţi de preoţii Ilie Mirel şi Eugen Bucur, .....
Data: Dec 20, 2019
Patriarhul Teofil al Iersualimului subliniază în pastorala de Crăciun legătura dintre Taina Naşterii Domnului şi misiunea .....
Data: Dec 21, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).