Praznicul Inaltarii Domnului a adunat sute de credinciosi in bisericile si manastirile din Oltenia. La Sadu, in judetul Gorj, Sfanta Liturghie a fost oficiata de Inalt Preasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi, informeaza Ziarul Lumina, Editia de Oltenia.Dupa traditie, Biserica Ortodoxa praznuieste la patruzeci de zile de la Inviere dumnezeiasca Inaltare cu Trupul la ceruri a Mantuitorului Iisus Hristos. Aceasta mostenire sfanta s-a pastrat cu sfintenie pana astazi, umpland sfintele biserici de multimile credinciosilor veniti la inchinare si rugaciune. Domnul doreste ca prin Sine Insusi sa ne ridice pe toti la TatalIn Arhiepiscopia Craiovei sarbatoarea a fost cinstita in chip deosebit la bisericile Eroii Neamului din cartierul craiovean Lapusi si Inaltarea Domnului din Targu Jiu, care si-au serbat hramul. IPS Parinte Mitropolit Irineu a fost prezent in mijlocul credinciosilor din parohia gorjeana Sadu II, in Protoieria Targu Jiu Nord, acolo unde a oficiat Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, la altarul bisericii cu hramul Sfantul Mare Mucenic Ilie Tezviteanul. La finalul slujbei, IPS Irineu a explicat celor prezenti importanta sarbatorii, amintind totodata ca Mantuitorul Hristos S-a inaltat ca om la ceruri pentru a reaseza firea noastra in locul din care odinioara cazuse. Este adevarat ca aceasta sarbatoare subliniaza si pune in evidenta ridicarea Mantuitorului la ceruri ca Fiu al lui Dumnezeu Inomenit. El a sezut de-a dreapta Tatalui cu Trupul pe care l-a luat din Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Tot astazi suntem invatati ca trupul acesta pe care Domnul l-a luat dintru ale noastre s-a invrednicit sa fie in Preasfanta Treime. In acest chip a fost vazut de Sfantul Arhidiacon Ştefan care, in pragul martiriului sau, si-a ridicat ochii spre cer si a spus tuturor: «Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu!» (Faptele Apostolilor 7, 56). Deci cu adevarat Mantuitorul S-a asezat in ceruri cu trupul nostru si sta de-a dreapta Tatalui. Sfantul Luca, in Evanghelia de astazi, ne prezinta acest moment ca si cum ar fi fost dupa Inviere. El spune ca Domnul a adeverit Sfintilor Apostoli si Ucenici ca a inviat cu adevarat. Aceasta incredintare este foarte importanta pentru ca Invierea este piatra de temelie a credintei noastre. Ea ne arata ca nu mai suntem robiti de moarte si de stricaciune, nu mai suntem alungati de Tatal cel Ceresc si nu mai ajungem in iad, pentru ca Mantuitorul Hristos a biruit si moartea, a scos si stricaciunea din noi si i-a scos din chinurile mortii pe cei care fusesera inchisi de vrajmasul diavol. Deci Invierea ne arata pe noi cum vom fi. Domnul nostru a inviat si a iesit din mormant cu puterea Sa dumnezeiasca, aratand ca trupul acesta pe care l-a luat de la noi este invrednicit sa fie vesnic, el fiind garantia noastra. Pentru aceasta credinta noastra se intemeiaza pe aceasta piatra fundamentala. Ea este adeverita de Apostoli, tot ei fiind aceia care sunt martorii Inaltarii la cer prin care Domnul doreste ca prin Sine Insusi sa ne ridice pe toti la Tatal, a spus Mitropolitul Olteniei. La final, IPS Irineu, alaturi de preotii si diaconii slujitori, a oficiat slujba de Parastas pentru eroii romani cazuti pe campurile de lupta pentru apararea patriei si a credintei ortodoxe.Dupa slujba, Mitropolitul Olteniei a poposit in parohia gorjeana Caineni, localitate situata la aproximativ 4 km de Sadu, unde a temeluit un nou lacas de inchinare. Biserica va purta hramul Schimbarea la Fata a Domnului, fiind de real folos credinciosilor din aceasta zona.Pomenirea eroilor la Catedrala arhiepiscopala Sfantul NicolaeLa Catedrala arhiepiscopala Sfantul Nicolae din Ramnicu Valcea, Sfanta Liturghie a fost oficiata de un sobor de preoti si diaconi, in prezenta Inalt Preasfintitului Parinte Gherasim. In timpul slujbei au fost rostite ectenii si rugaciuni pentru elevii si studentii care sustin in aceste zile examene si pentru profesorii lor indrumatori, precum si ectenii pentru eroii neamului romanesc cazuti pe toate campurile de lupta pentru apararea tarii si credintei stramosesti.Dupa Sfanta Liturghie, a fost oficiata slujba de pomenire a eroilor neamului. Raspunsurile liturgice au fost oferite de corul Seminarului Teologic Sfantul Ierarh Nicolae din Ramnicu Valcea.Eveniment in cinstea eroilor romani la RamnicIn aceeasi zi, Sala Iosif Episcopul a Asezamantului cultural-pastoral Sfantul Ierarh Calinic din cadrul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Ramnicului a gazduit comemorarea a 100 de ani de la nasterea profesorului si colonelului in rezerva Constantin Isarescu. Cu acest prilej a avut loc si lansarea celei de-a treia editii a volumului Jurnal de front - 518 zile si nopti in linia intai, o carte despre eroismul legendar al ostasului roman, scrisa de Constantin Isarescu la 90 de ani de viata. La eveniment a luat parte IPS Gherasim, alaturi de personalitati ale vietii culturale ramnicene, preoti, credinciosi, monahi si monahii.La varsta de 90 de ani, in anul 2003, colonelul Constantin Isarescu, tatal academicianului Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale, a publicat a doua editie a volumului Jurnal de front - 518 zile si nopti in linia intai, un jurnal inedit in care autorul a povestit toate momentele grele prin care a trecut in cel de-al Doilea Razboi Mondial, cum si-a vazut camarazii doborati unul cate unul. Colonelul (r) Constantin Isarescu s-a numarat printre putinii soldati valceni care s-au intors de pe front, dupa ce a luptat peste 500 de zile in cea de-a doua conflagratie mondiala. Dupa razboi, Constantin Isarescu s-a intors in Dragasani. A fost profesor, inspector scolar si inspector bancar.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 671
Id: 31760
Data: Jun 15, 2013
Imagine:
La Cetatea de Scaun a Sucevei a fost organizat joi, 13 iunie 2013, concertul Cantece si poezii romanesti, dedicat Zilei Eroilor. Evenimentul a avut loc in prezenta Inalt Preasfintitului .....
Data: Jun 15, 2013
Elevii de la parohia clujeana Cetan au primit in dar o excursie la Cluj-Napoca si la Manastirea Nicula, iar elevii din Parohia Nasterea Domnului sunt protagonistii Expozitiei fotografice .....
Data: Jun 15, 2013
Ziarul Lumina, in ediția sa de astazi, 15 iunie 2013, a publicat urmatorul articol:Biserica Domneasca de la Curtea Veche, ctitorita de domnitorul Mircea Ciobanu in anul 1559, va fi .....
Data: Jun 15, 2013
La sediul Episcopiei Giurgiului au fost premiati joi, 13 iunie 2013, castigatorii fazei judetene a concursului de eseu, desen si afis Mesajul meu antidrog. Competitia organizata de .....
Data: Jun 15, 2013
In viata lui Mihai Eminescu, oamenii Bisericii ocupa un loc special. O analiza a biografiilor lui, scrise incepand din anul 1890 si pana in contemporaneitate, arata ca din cele 1.116 .....
Data: Jun 15, 2013
In perioada 17-20 iunie se va organiza in Episcopia Caransebeșului cursul de formare profesionala Dezvoltarea competențelor sociale și civice . Acesta se adreseaza personalului clerical .....
Data: Jun 15, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Vasile Mihoc - APOCALIPSA – intre adevar si minciuna (3)
Pr Vasile Mihoc - Cuvant la Denia din Miercurea Mare p1
Pr Vasile Mihoc - APOCALIPSA – intre adevar si minciuna (1)
Pr Vasile Mihoc - Cuvant la Denia din Miercurea Mare p2
Pr Vasile Mihoc - APOCALIPSA – intre adevar si minciuna (2)
Pr Vasile Mihoc - Rostul suferintei, purtarea ei si moartea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).