Evenimentul „Dimitrie Cantemir, contemporanul nostru de 300 de ani” a debutat la Biblioteca Sfantului Sinod

Evenimentul „Dimitrie Cantemir, contemporanul nostru de 300 de ani” a debutat la Biblioteca Sfantului Sinod cu o expoziție de carte și o sesiune de comunicări.

Expoziția de carte rară „Opera cantemiriană de‑a lungul secolelor” a fost prezentată de Arhimandritul Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sfantului Sinod.

„Debutăm cu această expoziție care va fi urmată de cateva comunicări dedicate lui Dimitrie Cantemir, teologul și ganditorul creștin, un aspect mai puțin subliniat de cercetarea romanească, dar nu mai puțin important, intrucat consider că este profilul care l‑a insoțit intreaga viața”, a declarat Părintele Policarp Chițulescu.

Sesiunea de comunicări a fost deschisă de Preotul Ștefan Zară, Consilier eparhial in cadrul sectorului cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a susținut prelegerea „Effigia veritatis – apofatism și catafatism in hermeneutica ortodoxă cantemiriană”.

Prelegeri au mai susținut Oana Mădălina Popescu de la Biblioteca Academiei Romane, care a vorbit despre „Acte de cancelarie din vremea Cantemireștilor păstrate in fondul BAR. O cercetare prin prisma elementelor creștine” și Ion Marian Croitoru, conferențiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației din Targoviște, care a adus in atenția auditorului lucrarea sa cu tema „Dimitrie Cantemir, apărător al autenticității Ortodoxiei și inițiatorul mișcării de revigorare a vieții bisericești ortodoxe și a artelor creștine in Rusia”.

Părintele Policarp Chițulescu a scos in evidență „Valori bibliofile cantemiriene păstrate in colecții din Romania”.

Activitățile dedicate lui Dimitrie Cantemir vor continua in seara zilei de vineri la Facultatea de Litere din Capitală cu seria de comunicări „Dimitrie Cantemir și literatura ca provocare” și concertul „Piese muzicale de Dimitrie Cantemir (1673‑1723)”, susținut de Ansamblul de muzică veche „Anton Pann”.

Sambătă, tot la Facultatea de Litere se va desfășura a treia și ultima sesiune a colocviului, intitulată „Dimitrie Cantemir și contextul cultural al vremii sale”.

Vezi mai multe imagini in galeria foto de la eveniment!

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 178

Id: 79528

Data: Nov 4, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).