Fundația Teatrală Neghiniță a publicat marți, chiar de ziua Sfintei Mari Mucenice Anastasia, un colind interpretat vocal și la pian de Anastasia, fiica cea mai mare a Părintelui Marius Bărăscu, fostul paroh din Parava, județul Bacău.
Fetița, care a împlinit de curând 11 ani, studiază muzica la Fundația Neghiniță Bacău, cu profesoara Mădălina Diaconu.
Anastasia își cultivă de mică talentul muzical. Nu este primul videoclip care circulă pe Internet și în care fetița cântă. În 2016, copila a impresionat cu o interpretare a Baladei lui Constantin Brâncoveanu.
Prezbitera Petronela Bărăscu și cei patru copii ai Părintelui Marius Bărăscu au ajuns în atenția publicului prin atitudinea profund creștină pe care au avut-o după ce parohul a decedat într-un accident rutier. Părintele Marius-Gabriel Bărăscu a plecat la cele veşnice în 7 august 2019, cu o zi mai înainte de a împlini 35 de ani.
„Când s-au trezit copiii, am plâns cu ei în brațe. Doamne, cu adevărat moștenirea cea mai de preț sunt ei, copiii, iar în ochii lor nevinovați strălucește Lumina”, a scris prezbitera pe Facebook după înmormântare. Iar Dumnezeu a consolat-o prin glasul copiilor. Ea povestește:
„Mi-au spus ceva ce mi-a deschis inima, mi-a schimbat direcția spre care priveam și mi-a dat puterea să-mi ridic ochii spre cer: «Mami, de ziua lui, tati a primit Raiul!»”.
Cuvintele copiilor i-au redat nădejdea: „Cu adevărat dragostea este mai tare decât moartea! Am simțit că toate lacrimile vărsate pentru noi sting durerea și fac să răsară nădejdea și bucuria Învierii”, a scris ea.
La pomenirea de un an, Petronela Bărăscu a scris pe Facebook:
„După plecarea părintelui am înțeles că nimic nu ne aparține și că toate izvorăsc din mâna Dumnezeului milei și al iubirii de oameni. Viața e un dar, pentru că nu toți au primit-o și nimeni nu o poate prelungi prin propriile sale puteri. Sănătatea e un dar pentru că nu toți o au și oricând se poate pierde; soțul/soția, copiii sunt daruri primite de Sus.”
„Când pierdem unul din aceste daruri, să mulțumim că încă le avem pe celelalte. Să nu cârtim că ni s-a luat, pentru că nu a fost cu adevărat al nostru, ci al Celui ce ne-a învrednicit de el”, a mai scris ea.
De curând, prin efortul unui donator și al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Petronela Bărăscu și cei patru copii au o locuință nouă. Familia poate fi sprijinită prin donații online în contul RO94BTRLRONCRT0271354301 (Lei).
Vezi și:
- Prezbitera Petronela Bărăscu: Am primit viața în dar, suntem datori s-o prețuim ca timp al mântuirii
- Pr. Constantin Sturzu despre familia Bărăscu: Cea mai frumoasă poveste de dragoste
Foto credit: Captură de ecran (Youtube)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 325
Id: 72253
Data: Dec 22, 2020
Imagine:
La slujba de pomenire a eroilor din 1989 oficiată marți în Catedrala Patriarhală, PS Ieronim Sinaitul a subliniat că și lor li se datorează existența Catedralei Naționale.
”Un gând de recunoștință
„După biruința pe care .....
Data: Dec 22, 2020
Corul de copii ai parohiei românești din Valletta a susținut luni, 21 decembrie 2020, un mic concert de colinde la palatul prezidențial din Malta.
Copiii, îmbrăcați în port popular, și preotul paroh George-Alexandru Popescu, au fost primiți de Președintele Republicii .....
Data: Dec 23, 2020
Amintind că 2021 va fi „Anul omagial al pastorației românilor din afara granițelor României”, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord subliniază în Pastorala de Crăciun cât de grea este viața Bisericii în diaspora.
„Noi, cei care trăim departe .....
Data: Dec 23, 2020
Pro Vita al Iași a desfășurat în luna decembrie o campanie de cadouri pentru 128 de copiii și două campanii de sprijin pentru 22 de familii numeroase. Acțiunile au făcut parte din Programul „Sf. Stelian” al eparhiei, de solidaritate cu familiile care au mai mult de șapte .....
Data: Dec 23, 2020
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu subliniază că postul Crăciunului – călătoria către marea sărbătoare a Nașterii în trup a Mântuitorului a fost diferită în acest an în ceea ce privește condițiile exterioare cauzate de pandemie, dar toate aceste lucruri nu afectează relația intimă .....
Data: Dec 23, 2020
Peste două zile sărbătorim Naşterea după trup a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători creştine şi este prin tradiţie o sărbătoare a familiei.
Primii creștini nu sărbătoreau Nașterea Domnului în 25 .....
Data: Dec 23, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Predica la pomenirea Sfintilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan (Pr. Prof. Constantin Coman, 30 ianuarie 2013)
Predica la Duminica a XXXII-a dupa Rusalii (a lui Zaheu) (Pr. Prof. Constantin Coman, 3 februarie 2013)
Predica la Duminica Sfantului Ioan Scararul (IPS Pimen, 14 aprilie 2013)
Predica la praznicul Adormirii Maicii Domnului (IPS Pimen, 15 august 2012)
Predica la praznicul Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul (Arhim. Melchisedec, 29 august 2011)
Predica a Parintelui Cleopa la pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (29 iunie 2012)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).