La Palatul Patriarhiei a avut loc joi, 30 mai 2013, Gala aniversara a Federației Filantropia la 5 ani de activitate neintrerupta, potrivit Radio TRINITAS. Evenimentul a fost dedicat membrilor și partenerilor Federației care, in acești ani, au lucrat impreuna pentru a-i ajuta pe semenii aflați in nevoie. In deschidere consilierul patriarhal Radu Neuman a citit mesajul de binecuvantare a Preafericitului Parinte Patriarh Daniel. Misiunea Federatiei Filantropia este sprijinirea Bisericii Ortodoxe Romane in lucrarea ei social – filantropica, savarsita, in spiritul Evangheliei iubirii lui Hristos pentru oameni si comunitati, prin organizatiile membre sau partenere si sectoarele sociale ale eparhiilor Bisericii Ortodoxe Romane.Pentru a-si indeplini aceasta misiune liber asumata, organizatiile membre si-au propus cooperarea permanenta pentru dezvoltarea capacitatii organizationale a membrilor si a organizatiilor aspirante la statutul de membru, pentru facilitarea schimbului de informatii si bune practici sau pentru elaborarea si implementarea de strategii si programe comune in domeniile: social-filantropic si socio-medical, educational si al dezvoltarii comunitare se precizeaza intr-un fragment din mesajul Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, prezentat de consilierul patriarhal Radu Neuman. Momentul cel mai important a fost festivitatea de recunoaștere a contribuției partenerilor și susținatorilor organizațiilor membre ale Federației Filantropia de-a lungul anilor.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 728
Id: 31330
Data: May 31, 2013
Imagine:

Data: May 31, 2013

Data: May 31, 2013

Data: May 31, 2013

Data: May 31, 2013

Data: May 31, 2013

Data: May 31, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).