Federația Filantropia, prezenta la Adunarea Generala Eurodiaconia din Bruxelles

Federația Filantropia a avut reprezentanți la Adunarea Generală a Organizației Eurodiaconia, în Bruxelles, eveniment desfășurat pentru prima oară dupa cei doi ani de pandemie, în perioada 11-13 mai 2022.

Eurodiaconia este o rețea de 57 de biserici și organizații creștine care oferă servicii sociale și de îngrijire a sănătății și pledează pentru justiție socială.

Evenimentul s-a derulat sub sloganul „Diaconia în inima Europei”, făcând referire la sensul „diaconiei” de slujire a aproapelui, utilizat mai ales în Occident.

„Eurodiaconia face apel la o Europă care încurajează speranța, oferind oportunități de incluziune și comunitate pentru toată lumea și ascultând pe cei adesea neauziți de majoritate”, transmite organizația în declarația publicată la finalul Adunării Generale.

Credem că filantropia, diaconia poate și ar trebui să fie în centrul Europei, a transmis și Federația Filantropia după eveniment.

„Dorim să vedem o Europă în care toată lumea este apreciată pentru valoarea lor inerentă dată de Dumnezeu și credem că exprimarea solidarității, grijii, iubirii și reciprocității prin acțiuni diaconale poate fi cu adevărat transformatoare pentru societățile noastre europene”, au scris reprezentanții Filantropia.

Sursă foto: Facebook / Federația Filantropia

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 215

Id: 76919

Data: May 19, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).