Intelesul Evangheliei despre bogatul nemilostiv si saracul Lazar, din Duminica a XXII-a dupa Rusalii, a fost explicat astazi, 1 noiembrie, de catre Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, prezent la Sfanta Liturghie savarsita in Paraclisul patriarhal, informeaza cotidianul Ziarul Lumina.Aceasta Evanghelie arata ca, dupa moartea trupului, sufletul traieste si isi aduce aminte, rememoreaza toate faptele vietii. Tot de aici aflam marturia clara a Mantuitorului despre existenta si viata sufletului dupa despartirea sa de trup. Sufletul merge fie in comuniunea dreptilor si a sfintilor, in fericita existenta a raiului, fie in suferinta iadului. Sufletul omului, dupa despartirea de trup, nu sta intr-o stare de nepasare, de indiferenta, intr-un somn sau intr-o amortire, ci sufletul are constiinta luminata si comunica cu sufletele dreptilor. Sufletele, dupa moarte, desi se afla in stari diferite, unele in rai, iar altele in iad, isi dau seama de starea in care se afla. Focul, vapaia – despre care vorbeste Evanghelia – in care se afla sufletul celui bogat si nemilostiv a fost inteleasa de Sfintii Parinti ca o mustrare a constiintei, un regret, o suferinta in constiinta pentru binele pe care trebuia sa-l fi facut omul pe pamant si nu l-a facut; sau o mustrare a constiintei pentru pacatele pe care le-a savarsit, a spus Preafericitul Parinte Daniel.Aceasta Evanghelie ne arata intr-o forma concentrata taina vietii omului, valoarea inestimabila a vietii pamantesti, care, desi e trecatoare, determina existenta vesnica. Bogatul nemilostiv si saracul Lazar reprezinta doua persoane diferite, doua stari sociale diferite, avand si doua stari spirituale diferite. Bogatul traia toate zilele sale in multa slava, era imbracat in porfira si vison si toata ziua se afla intr-o veselie, iar saracul Lazar era bolnav, plin de bube, suferind si singur. El nu mai era un om printre oameni, ci un om printre caini; numai ei erau aproape de el, ii lingeau bubele. Cainii devenisera mai omenosi decat omul bogat si nemilostiv, care nu mai trata pe Lazar ca pe un om, ci ca pe un vierme, ca pe o fiinta salbatica. Vedem doua stari diferite, unul traia in bucurie si veselie perpetua, altul in suferinta, in singuratate si in saracie perpetua. Aceasta infatisare a celor doua stari sociale si sufletesti ne arata ca Dumnezeu respecta libertatea omului de a-si organiza viata cum vrea el, a mai spus Patriarhul Daniel.In Evanghelie nu se spune nimic despre faptele rele ale bogatului nemilostiv, si nici despre faptele bune ale lui Lazar, dar ni se arata ca exista o dreptate a lui Dumnezeu, o lege a compensatiei. Cele doua persoane au fost judecate, in primul rand, nu dupa faptele lor, ci dupa starea duhovniceasca a vietii lor. Starea bogatului era de decadere, pentru ca nu-si mai amintea de Dumnezeu. Nerecunostinta, nepasarea, nemultumirea fata de Dumnezeu, starea de decadere umana este similara coborarii la iad, pentru ca el a devenit subuman. Bogatul coboara la starea iadului pe care a «pregatit-o» in mod liber prin izolare, prin nepasare, egoism. Deci nu a fost judecat atat de mult dupa faptele lui rele, ci pentru binele pe care ar fi putut sa-l faca. Pe de alta parte, saracul Lazar este trimis in rai pentru starea lui imbunatatita a sufletului. Binele pe care l-a savarsit Lazar este luminarea, curatirea, cultivarea si imbogatirea sufletului lui prin virtutea rabdarii fara clevetire, fara cartire, fara razvratire. Prin tacerea sa pasnica, el a zidit duhovniceste, a luminat si a infrumusetat sufletul sau. Nu conteaza in fata lui Dumnezeu numai multimea faptelor bune, ci in primul rand bunatatea sufletului. Daca multele fapte bune ne duc la mandrie, la lauda de sine, nu ne-am imbunatatit suficient sufletul. Numai cand sunt unite cu smerenia, cu rabdarea, cu rugaciunea, cu zidirea duhovniceasca a sufletului bun, atunci starea sufletului nostru este o stare de deschidere spre cer.Parintele Patriarh a evidentiat ca iadul este o existenta fara comuniune de iubire, si chiar daca cei din iad sunt aproape unul de altul, nu se mai afla in stare de comuniune, iadul fiind expresia individualismului egoist in forma sa perpetua, suferinta neimplinirii, durerea ca n-am raspuns iubirii lui Dumnezeu. Iadul sau raiul incepe inca din lumea aceasta, in sufletul nostru. Daca cultivam bunatatea, ne deschidem spre rai, iar daca cultivam nepasarea, egoismul, lacomia, rautatea, ne pregatim pentru iad. Nu este o abordare juridica a existentei, ci una existentiala a vietii, pentru ca totul depinde de libertatea noastra. De aceea si Biserica noastra a construit case, cantine si unitati medicale pentru batrani, bolnavi si orfani. Toate acestea ne arata ca de modul in care noi traim taina iubirii aici pe pamant depinde fericirea sau nefericirea noastra vesnica. Totdeauna Dumnezeu este drept, pentru ca este milostiv. Şi daca si noi suntem milostivi, ne bucuram de fericirea raiului. Daca in fiecare zi facem un dar, cu cuvantul bun, cu fapta buna, cu o rugaciune pentru altul, cu o haina pentru cel sarac, o bucata de paine pentru cel flamand, asa intelegem ceea ce poporul nostru a spus, ca o forma concentrata a Evangheliei de astazi, «dar din dar se face rai». Daruind noi din cele ce am primit de la Dumnezeu si pe care le-am cultivat prin osteneala noastra, dobandim raiul.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 742

Id: 3134

Data: Nov 2, 2009

Imagine: