Festivalul-concurs Naţional de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire“ din localitatea Fundu Moldovei a fost organizat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, de Centrul Cultural Bucovina, prin secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale al Consiliului Judeţean Suceava, în colaborare cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Primăria Fundu Moldovei şi Societatea de Cultură „Dimitrie Gusti“ Fundu Moldovei. Manifestarea a debutat cu simpozionul „Satul bucovinean, tradiţie şi contemporaneitate“, în cadrul căruia s-au expus icoane pe sticlă, ouă încondeiate şi ceramică. În deschiderea festivalului, pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, a oferit concurenţilor cărţi şi iconiţe. Preşedintele juriului a fost prof. univ. dr. Viorel Munteanu, de la Universitatea de Arte „George Enescu“ Iaşi.
Marele premiu al festivalului-concurs a fost obţinut de corul bărbătesc al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei“ din Suceava, dirijat de pr. prof. Ionuţ Lucian Tablan Popescu.
Celelalte premii I au fost acordate astfel:
- secţiunea coruri de copii: corul mixt „Angels“ al Centrului de zi „Dănuţ“ din Broşteni - Vrancea, dirijat de prof. Verona Calmiş;
- secţiunea licee cu alt profil: corul mixt „Ciprian Porumbescu“ al Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare“ Suceava;
- secţiunea aşezăminte culturale: corala bărbătească „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ a Asociaţiei „Creştinii Bucovinei“ Suceava;
- secţiunea coruri parohiale: corala mixtă „Andrei Mureşanu“ Bistriţa, dirijor arhid. prof. Cornel Pop.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 675
Id: 29512
Data: Mar 27, 2013
Imagine:
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit luni, 25 martie 2013, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Moldoviţa. Aşezarea monahală şi-a serbat hramul în .....
Data: Mar 27, 2013
Miercuri, 27 martie 2013, elevi ai Seminarului Teologic Sfantul Ioan Gura de Aur din Slobozia au fost primiti la Centrul Eparhial de catre Preasfintitul Parinte Episcop Vincentiu, pentru .....
Data: Mar 27, 2013
Cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Gurie, Episcopul Devei si al Hunedoarei, si in acest Post al Pastilor au inceput slujbele Sfintei Taine a Maslului in parohiile de pe Valea .....
Data: Mar 27, 2013
Episcopia Severinului si Strehaiei organizeaza, vineri, 29 martie 2013, conferinta de presa pentru incheierea proiectului PREGĂTIREA RESURSELOR UMANE PENTRU VALORIFICAREA ŞI PROMOVAREA .....
Data: Mar 27, 2013
La praznicul Bunei Vestiri, Manastirea Saraca din cuprinsul Arhiepiscopiei Timisoarei si-a sarbatorit hramul paraclisului de iarna. Bucuria sarbatorii a fost marcata de prezenta .....
Data: Mar 27, 2013
Membre ale Asociatiei Liga Femeilor Crestine Ortodoxe insotite de parintele indrumator spiritual Emanoil Barbut au vizitat, luni, 25 martie 2013, adultii si varstnicii din Centrul .....
Data: Mar 27, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).