Cu binecuvantarea si participarea Preasfintitului Parinte Episcop Lucian, sambata, 7 mai, in Sala de festivitati Episcop Elie Miron Cristea a Centrului eparhial Caransebes, s-a desfasurat cea de-a doua editie a Festivalului de poezie in grai banatean Credinta si lumina , festival cuprins in programul cultural si duhovnicesc al Episcopiei Caransebesului intitulat Zilele credintei si culturii in Caras-Severin.Episcopia Caransebesului sprijina astfel de actiuni pentru ca fenomenul literar al poeziei dialectale este unul specific Banatului si are peste doua sute de ani de existenta. Poezia in grai, dialectala, are ca scop conservarea graiului banatean, a cantecelor, a traditiilor si obiceiurilor, a portului popular etc. Prin aceste poezii, banatenii, constienti de averea culturala pe care o au in stapanire, au decis sa o conserve, sa o tezaurizeze, pentru a o putea transmite, asa cum au mostenit-o, mai departe.Dupa cum ne informeaza episcopiacaransebesului.ro, cuvantul de deschidere a apartinut Parintelui Daniel Alic, consilierul cultural al Episcopiei Caransebesului, care a aratat ca: sta in duhul Bisericii noastre crestine si ortodoxe sa-si conserve traditiile sfinte, pentru ca ele ii confera identitatea. Orice comunitate, pentru a-si asigura perenitatea, are datoria sa-si pastreze si sa-si transmita cultura proprie. In cazul nostru, Episcopia Caransebesului sustine cultura banateana si formele ei traditionale. Poezia in grai face parte dintr-o astfel de cultura locala si de aceea trebuie promovata. A urmat la cuvant Domnul prof. Ion Ghera – presedintele Asociatiei Scriitorilor in Grai Banatean, care a aratat activitatea asociatiei.In continuare s-a prezentat revista TĂT BANATU-I FRUNCEA a Asociatiei Scriitorilor in Grai Banatean, nr. 84, luna martie 2011. Au cuvantat profesorii: dr. Ion Caliman, prof. Simion Danila, dr. Ion Viorel Boldureanu, dr. Vasile Pistolea si Aurel Turcus.Dupa cuvantarile din deschidere a urmat un scurt program artistic. Au recitat poezii in grai copii Bojin Robert Catalin si Chinezu Cristiana, copii pregatiti de doamnele educatoare Elena Vlasie si Ana Buru de la Gradinita cu program prelungit nr. 1 din Caransebes. In continuarea recitalului de poezie religioasa s-a prezentat montajul literar Invierea , sustinut de elevi din Ohaba-Matnic, versuri de Ion Ghera si instructor prof. Loredana Stan. Poezia religioasa in lectura autorilor a continuat manifestarea. Au recitat: Ionel Peia; Daniela Radu; Ionel Iacob Bencei; Adriana Weimer; Geo Galetaru; Gelu Campeanu si Ion Caliman;Au fost prezentate, apoi, poezii in grai banatean de elevii Şcolii din Prisaca, instruiti de prof. Marioara Magda, iar folcloristul Ştefan Isac a interpretat o frumoasa doina banateana.Autorii de poezie sau proza in grai Adrian Gerhard, Ioan Jorz, Dimitrie Acea, Tiberiu Popovici, Nicolae Gherju, Petru Andras, Ion Albu, Zeno Dulca, Ionel Iacob-Bencei, Ionel Peia, Gelu Campeanu si Dan Liut. banatean si-au expus fragmente din operele lor. La sfarsitul festivalului a avut loc un moment muzical sustinut de prof. Vasile Gondoci, un cunoscut interpret lugojean.Manifestarea a fost incununata de cuvantul de binecuvantare al Preasfintitului Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului care a subliniat importanta conservarii graiului banatean si a felicitat pe toti cei care pastreaza si duc mai departe dulcele grai banatean dupa care a impartit cadouri copiilor si a oferit diplome si mape creatorilor de poezie dialectala.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 907
Id: 13566
Data: May 8, 2011
Imagine:
Cursul va fi susţinut de către un trainer specializat în domeniu, Virgiliu Gheorghe, şi va avea loc în perioada 10-12 mai 2011, la sediul Asociaţiei "Filantropia Ortodoxă" Sibiu. În cadrul cursului vor fi formaţi 40 de specialişti care .....
Data: May 9, 2011
În oferta pe care Editura Doxologia o propune celor ce vor trece pragul Târgului de carte se află titluri pentru toate vârstele, titluri care încearcă să răspundă exigenţelor şi aşteptărilor atât celor iniţiaţi, cât şi celor aflaţi la .....
Data: May 9, 2011
La final, arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a adresat un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la semnificaţiile Duminicii Mironosiţelor, amintind de cei zece ani de când maicile de la Mănăstirea Copou .....
Data: May 9, 2011
Şcoala Generală "Cezar Petrescu" din localitatea Hodora, judeţul Iaşi, organizează, în perioada 9-12 mai 2011, la Cercul Militar Iaşi, expoziţia de icoane "Unde eşti copilărie?". Creaţiile au fost realizate în luna martie a acestui an de .....
Data: May 9, 2011
În cadrul Catedrei de Istorie a Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi a fost înfiinţat Cercul de Istorie Bisericească "Arhiereu Narcis Creţulescu", care va fi îndrumat de .....
Data: May 9, 2011
A devenit o tradiţie ca, în perioada sărbătorilor de Paşti, Şcoala "Elena Cuza" din Iaşi să organizeze Concursul judeţean "Sărbătoarea Paştelui la români". Ajuns la cea de-a treia ediţie, competiţia din acest an s-a bucurat .....
Data: May 9, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).