Fundatia Cuvantul care zideste , patronata de Mitropolia Olteniei, a organizat la 25 aprilie 2012 editia a XI-a a Festivalului de traditii si obiceiuri pascale Ingerul a strigat!, Manifestarea s-a desfasurat la Colegiul National Ştefan Velovan din Craiova si a reunit Grupuri scolare si prescolare din judetele Dolj si Gorj. Copiii au recitat poezii si au interpretat cantece religioase, specifice sarbatorilor pascale, dar si melodii populare. Prezenti la eveniment au fost profesori de religie si preotul Gheorghe Pirva, inspector de specialitate in cadrul Inspectoratului Şcolar Judetean Dolj. Evenimentul s-a desfasurat cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei. Ne bucuram ca acesti copii minunati, ca niste ingeri, au vestit Invierea Mantuitorului Iisus Hristos si bucuria sarbatorilor crestine. Este o mare multumire sufleteasca faptul ca de fiecare data profesorii se implica, alaturi de elevi, pentru a valorifica mostenirea strabuna, pentru a pastra traditiile noastre romanesti, crestinesti si a le prezenta mai departe generatiilor viitoare. Sa ii ajute Dumnezeu pe participanti sa fie cu adevarat misionari, propovaduitori ai Invierii lui Hristos , a declarat parintele profesor Gheorghe Pirva.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 613
Id: 21519
Data: Apr 25, 2012
Imagine:
La sfarsitul Saptamanii Luminate, sambata, 21 aprilie 2012, in biserica cu hramul Cuvioasa Parascheva din municipiul Marghita, Eparhia Oradiei, a avut loc vernisajul expozitiei de fotografii religioase cu tema Izvoarele credintei , dupa cum ne-a mentionat Pr. Bogdan Pop. Acest vernisaj a .....
Data: Apr 25, 2012
De sarbatoarea Sfintilor Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici si Simion Ştefan, Mitropolitii Transilvaniei, 24 aprilie 2012, Paraclisul Episcopal de la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei s-a imbracat in haina de sarbatoare, cu prilejul hramului acestui sfant locas, dupa cum ne-a precizat .....
Data: Apr 25, 2012
In perioada 27-29 aprilie 2012, in organizarea Asociatiei Liga Femeilor Crestine Ortodoxe, cu sprijinul Arhiepiscopiei Ramnicului, va avea loc un Simpozion National dedicat aniversarii a 20 de ani de la infiintarea Ligii Femeilor Crestine Ortodoxe, intitulat Rolul femeii crestine in .....
Data: Apr 25, 2012
Intrucat anul 2012 este anul omagial al Sfantului Maslu si al ingrijirii bolnavilor, in cadrul intalnirilor cercurilor pastorale se prezinta semnificatiile duhovnicesti ale tainei Sfantului Maslu. In Protopopiatul Rm. Valcea, s-a desfasurat marti, 24 aprilie, intalnirea preotilor din cercul .....
Data: Apr 25, 2012
Arhiepiscopia Timisoarei in parteneriat cu Fundatia Culturala 'Artmedia' au organizat luni, 23 aprilie 2012, spectacolul umanitar 'Oscar si Tanti Roz'. Reprezentatia sustinuta pe scena Operei Nationale din Timisoara a fost dedicata copiilor suferinzi de leucemie de la Spitalul 'Louis Ţurcanu' .....
Data: Apr 25, 2012
Episcopia Severinului si Strehaiei, in parteneriat cu Asociatia Ariadnae Filum pentru cultura a Romano-Vlahilor din Bor-Serbia, implementeaza proiectul de cooperare transfrontaliera ,,Identitate, cultura comuna si traditii in zona de frontiera romano-sirba . In cadrul acestui proiect cu .....
Data: Apr 25, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).