Anul 2010 a fost declarat An european pentru combaterea saraciei si excluderii sociale dorindu-se ca, prin diverse actiuni, sa fie sprijiniti cei defavorizati. Biserica Ortodoxa Romana este si ea implicata in astfel de actiuni desfasurand, la nivelul intregii Patriarhii, numeroase programe social-filantropice prin asezamintele sale sociale. Fundatia Sfanta Macrina este un astfel de centru social care, de aproape 15 ani, vine in sprijinul copiilor si tinerilor. Aceasta fundatie are in componenta Centrul de zi pentru copiii aflati in situatii de risc, Centrul rezidential pentru copiii abandonati si mai multe locuinte protejate pentru tineri.Mai multe informatii a oferit directorul Fundatiei, parintele Gabriel Cazacu: Fundatia Sfanta Macrina ofera o mana intinsa tinerei generatii, o mana intinsa tuturor celor care avand nevoi sociale, materiale sau spirituale vin in centrul nostru si gasesc mangaiere. In fiecare zi gazduim in cadrul programelor noastre peste 120 de beneficiari, copii sau tineri din familii sarace, de pe strada, sau din familii cu multi membrii. Aici intalnesc un grup de profesionisti format din preoti, psihologi, asistenti sociali, medici care ii primesc cu inima deschisa si care le ofera nu doar hrana pentru trup dar mai ales pentru suflet , informeaza TRINITAS TV. Fundatia Sfanta Macrina a fost infiintata in 1996.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 677
Id: 5293
Data: Mar 24, 2010
Imagine:
Cu prilejul traditionalului pelerinaj de Florii organizat de Arhiepiscopia Bucurestilor in Capitala, la editura Cuvantul Vietii a Mitropoliei Munteniei si Dobrogei a aparut brosura intitulata Intrarea Domnului in Ierusalim . In cuprinsul celor 16 pagini, lucrarea cuprinde randuiala .....
Data: Mar 24, 2010
La Craiova s-au incheiat astazi, 24 martie, evenimentele organizate de Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani si Asociatia Studentilor Basarabeni din municipiu, cu prilejul aniversarii a 92 de ani de la Unirea Basarabiei cu Romania. Sub genericul Zilele Basarabiei , programul a inclus .....
Data: Mar 24, 2010
La Muzeul de Istorie din orașul Campulung Muscel a fost lansata astazi, 24 martie, cartea Manastirea Negru Voda din Campulung Muscel - rolul ei in viața politica, economica, religioasa și culturala a Țarii Romanești in secolele XIV – XX . Cartea este semnata de parintele Constantin Marcel .....
Data: Mar 24, 2010
Angajați penitenciarului din Botoșani au inceput astazi, 24 martie, renovarea unei camere a Spitalului de copii din municipiu. Acțiunea se deruleaza sub genericul Implica-te și tu și urmarește mobilizarea a cat mai multe parohii din oraș in activitați caritabile. Parintele Florin Marcu preot .....
Data: Mar 24, 2010
Sfintirea Marelui Mir savarsita de ierarhii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in Joia Mare a anului 1882 a dat nastere unei noi dispute cu Patriarhia Ecumenica. O epistola semnata de patriarhul ecumenic Ioachim al III-lea impreuna cu ierarhi membri ai sinodului constantinopolitan .....
Data: Mar 25, 2010
Bucurestiul pastreaza numeroase monumente de arta religioasa si medievala, printre care o serie de biserici si manastiri datand din secolul al XVI-lea, de cand orasul a devenit resedinta statornica a voievozilor munteni. Biserica 'Buna Vestire' de la Curtea Veche este una dintre aceste .....
Data: Mar 25, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
31 - IPS Pimen - Cuvant la hramul Pogorarea Duhului Sfant al Manastirii Dragomirna - 31 mai 2015
33 - Protos David Rosca - Despre grijile vietii - 21 iunie 2015
05 - Pr Dumitru Nechita - Duminica Sf Grigorie Palama - 16 mar 2014
12 - Pr David Rosca - Inaltare - 29 mai 2014
20 - Pr Dumitru Nechita - A doua zi de Pasti - 13-04-2015
06 - IPS Pimen - Vindecarea celor zece leprosi - 18 ian 2015
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).