Duminica a 4-a după Paști, a vindecării slăbănogului de la Vitezda, a fost dedicată credincioșilor cu dizabilități locomotorii la Catedrala din Galați. 18 membri ai Asociaţiei Persoanelor cu Handicap „Sporting Club” Galaţi, s-au rugat la Sfânta Liturghie împreună cu Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos.
„De fiecare dată am fost invitați la această sărbătoare, pentru noi – Ziua Slăbănogului. Cu alte ocazii mergem la parohiile de care aparținem fiecare, dar această sărbătoare este aparte din punct de vedere emoțional și spiritual”, a spus Vasile Cristea, Președintele Asociaţiei Persoanelor cu Handicap „Sporting Club” Galaţi.
După slujbă, credincioșii cu dizabilități locomotorii au fost invitați de ierarhul lor în Parcul Reședinței Arhiepiscopale, unde au servit produse specifice perioadei pascale. IPS Casian a stat de vorbă cu ei și le-a oferit diverse daruri.
La agapă s-a aflat şi Mircea Marian Petria, în vârstă de 30 de ani, multiplu campion paralimpic la atletism.
”Fără cuvinte!
În urma discuției cu Mircea, ierarhul a scris câteva cuvinte pline de admirație, pe Facebook:
„Evanghelia ne-a arătat fără reproșuri, 38 de ani, o boală grea a imobilității. Nefiind nimeni dintre oameni să-l ajute, cum era firesc, a venit Dumnezeu, Mântuitorul. Priviți-l pe Mircea, are aproape 30 de ani! I-a îngăduit Dumnezeu o stare pe care noi nu o înțelegem, de dizabilitate gravă: nu-și poate folosi mâinile.
Realizați că noi n-am mulțumit niciodată că avem mâinile amândouă sănătoase? Totuși, Mircea și-a folosit picioarele și a obținut în această perioadă de pandemie, la un cross cu tineri din 57 de țări, locul II, iar acum merge în Polonia la o altă mare competiție.
Dumnezeu e atât de darnic și e atât de bun! Ne arată că unii oameni stând pe loc, aleargă direct la Dumnezeu, iar noi alergând în lumea aceasta ne pierdem și pe noi înșine.
Să învățăm de la cei mai slabi și mai triști decât noi! Mircea se descurcă cu părinții lui. Știți ce venit are? 300 de lei pe lună! Știți ce mi-a spus? ‹N-am nici o problemă și nici o suferință. Mă tem că oamenii nu mă înțeleg›.
Fără cuvinte! Hristos a înviat!”, a scris IPS Casian duminică seara pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei.
Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 248
Id: 73652
Data: May 24, 2021
Imagine:
Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a publicat al doilea volum din Seria Clementiana.
Este vorba de lucrarea „Despre cunoaşterea duhovnicească” în care sunt coagulate texte ale scriitorului bisericesc Clement .....
Data: May 24, 2021
Președintele Academiei, Ioan Aurel Pop, realizează, la televiziunea online Aleph News, o emisiune săptămânală intitulată POP UP. În fiecare episod, care durează doar câteva minute, el prezintă succint .....
Data: May 24, 2021
Apusuri de soare, tineri îmbrăcați în haine tradiționale sau credincioși participând la diferite activități din viața ortodoxă în selecția noastră de fotografii din perioada 17-23 mai 2021.
Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, aniversează 7 ani de la hirotonia în Arhiereu.
Preasfinţitul Părinte Antonie s-a născut în 29 mai 1963 la Hârbovăţ, raionul Anenii Noi din Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Chişinău, .....
Data: May 24, 2021
Simpozionul internațional „Forme de organizare și funcționare a monahismului ortodox: tradiție bimilenară și provocări contemporane” a fost deschis luni dimineață. Lucrările se desfășoară online, timp de trei zile, având invitați din mai multe părți ale lumii.
.....Data: May 24, 2021
Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a prezentat la simpozionul „Forme de organizare și funcționare a monahismului ortodox: tradiție bimilenară și provocări contemporane” o lucrare dedicată legislației care reglementa monahismul în perioada regalității. Autonomia cultelor a făcut .....
Data: May 24, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).