Gorj: A fost sfințit metocul Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale de la Tismana – Poiana Frumoasă

Biserica Mănăstirii gorjene „Buna Vestire” și „Acoperămantul Maicii Domnului”, din Tismana, zona Poiana Frumoasă a fost sfințită duminică. Așezămantul, aflat in jurisdicția Mitropoliei Olteniei, are statutul de metoc al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale și Meridionale.

Slujba de sfințire și Sfanta Liturghie au fost oficiate de Mitropoliții Irineu al Olteniei și Iosif al Europei Occidentale și Meridionale impreună cu Episcopii Nicodim al Severinului și Strehaiei și Timotei al Spaniei și Portugaliei, dar și cu noul episcop vicar al Arhiepiscopiei Europei Occidentale, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania.

Edificarea bisericii și a intregului ansamblu de clădiri ale mănăstirii s-au făcut cu sprijinul mai multor ctitori din țară și din Diaspora pentru a susține taberele de vară organizate la Tismana pentru copiii romani din Occident.

In cadrul evenimentului, ctitorii mănăstirii au fost evidențiați. Maica stareță Filoteia Morenciu a fost ridicată de Mitropolia Olteniei la rangul de stavroforă. Totodată, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale a acordat „Crucea Mitropolitană” monahiilor Antonia Popescu, stareța Mănăstirii Tismana și Antonia Peleanu, stareța Mănăstirii „Acoperămantul Maicii Domnului” din Elveția, dar și slujitorului Mănăstirii din Elveția, Ierom. Andrei, precum și parohului din satul gorjean Stramtu, pr. Ovidiu Dumitru Popescu.

De asemenea, IPS Iosif acordat mai multe ordine pentru cei care au contribuit și ajutat la ridicarea și infrumusețarea bisericii și a mănăstirii. Detalii aici.

In cuvantul de mulțumire, IPS Iosif și-a exprimat recunoștința față de Dumnezeu și de Maica Domnului, ocrotitoarea acestui centru și așezămant monahal. De asemenea, a mulțumit Inaltpreasfințitului Părinte Irineu pentru binecuvantarea de a se ridica această biserică și mănăstire in Mitropolia Olteniei și pentru bucuria de a săvarși slujba de sfințire și Sf. Liturghie in ziua de prăznuire a Acoperămantului Maicii Domnului.

Potrivit pisaniei și actului de tarnosire, piatra de temelie a bisericii din cadrul Mănăstirii „Buna Vestire” și „Acoperămantul Maicii Domnului” a fost pusă in ziua de 29 iunie 2008, de către Mitropolitul Iosif. Pictura bisericii a fost realizată de pictorii George Sergiu Vatamaniuc și Cătălin Ovidiu Simiciuc, ajutați de monahiile Tabita și Fausta.

Foto credit; Mitropolia Olteniei


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 177

Id: 79272

Data: Oct 3, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).