Pomenire: Trei ierarhi s-au rugat pentru autorul primului manual de Religie destinat copiilor romani din Ungaria

Pr. Ioan Octavian Rudeanu, Profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad și autorul primului manual de Religie destinat copiilor romani din Ungaria, a fost pomenit duminică, la 40 de zile de la mutarea la cele veșnice, la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria.

Trei ierarhi s-au rugat pentru sufletul său: Arhiepiscopul Timotei al Aradului, Episcopul Sofronie al Oradiei și Episcopul Siluan al Eparhiei Ortodoxe Romane din Ungaria.

Cuvantul de invățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de Preasfințitul Părinte Sofronie, care a vorbit despre iubirea de vrăjmași, tema Evangheliei din Duminica Predicii de Munte și despre sărbătoarea Acoperămantului Maicii Domnului.

După Sfanta Liturghie a fost oficiată Pomenirea de 40 de zile pentru Părintele Profesor Ioan Octavian Rudeanu.

Preasfințitul Părinte Siluan, in calitate de gazdă, le-a mulțumit Ierarhilor co-liturghisitori, pentru frumoasa sărbătoare a sufletului romanesc la care au participat și a adresat un cuvant de mangaiere familiei defunctului.

Alături de ierarhi au slujit Arhim. Calinic Covaci, Consilier Administrativ-Bisericesc al Episcopiei din Ungaria, Părintele Teodor Marc, Consilier Economic și Parohul Catedralei din Giula, Părintele Aurel Becan, Protopop de Seghedin și Paroh la Cenadul Unguresc, Părintele Vasile Sabău, de la Parohia „Sfantul Mare Mucenic Gheorghe” din Oradea, Părintele Alexandru Șereș, Paroh la Aletea (Elek) și Crastor (Sarkadkeresztur), arhidiaconi de la catedralele din Giula, Arad și Oradea.

Răspunsurile la strană au fost date de Alin Ciotea, cantărețul Catedralei din Giula și Doctorand la Facultatea de Teologie din Arad.

Pe langă credincioșii romani din Giula, la slujbe au mai participat membri ai familiei Părintelui Profesor Ioan Octavian Rudeanu, Gheorghe Cozma, Președintele Autoguvernării pe Țară a Romanilor din Ungaria (AȚRU), Vasile Sucigan, Președintele Autoguvernării Romanești Locale din Giula, Maria Gurzău Czegledi, Directoarea Liceului Romanesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, jurnaliști de limbă romană din Ungaria.

Manifestarea liturgică și comemorativă s-a incheiat cu o agapă oferită de Parohia din Giula Mare.

Preasfințitul Părinte Sofronie i-a fost student Părintelui Profesor Ioan Octavian Rudeanu.

Părintele Profesor Ioan Octavian Rudeanu avea un doctorat de la Academia Teologică Reformată din Debrețin și a călătorit mult prin lume, făcand misiune ortodoxă și in China, la Beijing, unde, in Parcul Lumii, a ridicat o troiță de lemn, de 3 metri. Este autorul primului manual de religie pentru elevii școlilor de limba romană din Ungaria, intitulat „Istorioare biblice”.

Romanii din Ungaria i-au purtat recunoștință pentru contribuția adusă la redescoperirea și afirmarea identității naționale, culturale și spirituale romanești.

Sursa foto: Arhiepiscopia Aradului

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 190

Id: 79276

Data: Oct 3, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).