Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord implinește in data de 5 iunie trei decenii de la inființare. Cu această ocazie, Mitropolia a pregătit un program aniversar, care include evenimente religioase și culturale.
Manifestările au inceput miercuri la Viena printr-un concert susținut de Corul de copii și tineret „Maestra” din București, eveniment care, potrivit pr. Emanuel Nuțu, consilier eparhial la Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, „ilustrează totodată grija și atenția pe care mitropolia și Părintele Mitropolit Serafim le arată față de copii”.
Evenimentul a avut loc la teatrul Akzent din Viena și a fost organizat de in colaborare cu Ambasada Romaniei in Republica Austria și Institutul Cultural Roman din Viena, cu finanțare din partea Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni.
Prezent la eveniment, Excelența Sa Emil Hurezeanu, ambasadorul Romaniei in Austria, a subliniat importanța Bisericii pentru romanii din diaspora și a vorbit despre dorința ca manifestările aniversare să inceapă la Viena.
„De mai multă vreme ne‑am gandit ca itinerariul cel mai potrivit al acestei aniversări a unei instituții importante nu numai pentru Biserică, ci și pentru comunitatea romanească din diaspora să inceapă la Viena, fiindcă este o capitală a Europei Centrale de care Romania este foarte legată”, a spus Excelența Sa Emil Hurezeanu.
La randul său, Pr. Emanuel Nuțu a vorbit despre grija continuă pentru copiii din țară, pe care Mitropolia ii susține prin burse in cuantum anual de 350.000 euro, �și mai ales pentru cei din diaspora.
„Acest eveniment este un dar care prelungește in mod plăcut activitățile culturale ce se desfășoară in foarte multe școli parohiale din mitropolie, acolo unde ne străduim să fim alături de părinți, să punem in sufletele copiilor principiile morale creștine și să ajutăm ca limba romană și bogăția tradițiilor noastre să nu rămană străine pentru cei care s‑au născut departe de țară”.
Totodată, Andreea Dincă, directoarea Institutului Cultural Roman de la Viena a afirmat faptul că astfel de evenimente reprezintă „o incercare de consolidare a legăturii dintre copiii din diaspora romanească din Austria și Romania și, in al doilea rand, o excelentă platformă de prezentare a tinerelor talente din Romania”.
Repertoriul interpretat de Corul de copii și tineret „Maestra” din București a inclus atat cantece romanești cat și internaționale.
30 de ani de la inființarea Mitropoliei Germaniei
Al doilea eveniment aniversar va avea loc joi la Biserica „St. Johann Baptist” din Munchen, Germania, unde vor concerta Orchestra Simfonică a Operei Naționale București și Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
Manifestările vor continua sambătă, 1 iunie, cu Sfanta Liturghie oficiată de ierarhii Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord la Biserica „Sfantul Silvestru” din �Munchen.
Programul aniversărilor se va incheia in data de 21 iunie la Viena, cu un concert susținut de Orchestra Simfonică a Operei Naționale București și Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
Foto credit: Ziarul Lumina / Emilian Apostolescu
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 113
Id: 81123
Data: May 30, 2024
Imagine:
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj cu ocazia Duminicii părinților și copiilor in care a explicat cum poate fi depășită criza ..... Data: May 31, 2024 |
Federația Filantropia a Patriarhiei Romane a lansat luni Ghidul Parohial Ecologic, rezultat al experienței comunităților implicate in ..... Data: May 31, 2024 |
„Cu condeiul său ascuţit şi cu inteligenţa sa sclipitoare, părintele Iuliu era totdeauna in fruntea apărătorilor dreptăţii, ai ..... Data: May 31, 2024 |
Se implinesc cinci ani de la intalnirea istorică dintre Patriarhul Daniel și Papa Francisc, al doilea conducător al Bisericii Romano-Catolice care vizitează ..... Data: May 31, 2024 |
Un sobor de preoți din Protopopiatul Călărași al Mitropoliei Basarabiei a sfințit luni, la Bravicea, in Republica Moldova, un monument al eroilor romani din ..... Data: May 31, 2024 |
Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului și Vrancei a binecuvantat miercuri lucrările realizate la Biserica „Sf. Impărați Constantin și Elena” din ..... Data: May 31, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).