Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului și Vrancei a binecuvantat miercuri lucrările realizate la Biserica „Sf. Impărați Constantin și Elena” din Ramnicu Sărat.
„Astăzi, se bucură impreună cu noi și ingerii lui Dumnezeu din ceruri, pentru că s-a deschis o nouă poartă către Impărăția cea veșnică, prin această biserică, pe care Sfinții Părinți o consideră a fi o tindă sau un pridvor al Raiului. Ea ne cuprinde pe toți cei botezați in numele Preasfintei Treimi și care constituim Trupul lui Hristos Cel răstignit și inviat”, a subliniat ierarhul in predica de la Sfanta Liturghie.
„Domnul Hristos, Fiul și Cuvantul lui Dumnezeu intrupat, este Cel ce a intemeiat Biserica, prin jertfa Sa de pe Crucea Golgotei și, ulterior, prin trimiterea Duhului Sfant asupra Sfinților Săi Ucenici și Apostoli, cand s-a constituit prima comunitate creștină”.
Arhiepiscopul Ciprian i-a oferit preotului paroh Nicolae Cane Diploma de vrednicie „Episcopul Chesarie” cu insignă, iar domnului Sorin Cirjan, primarul municipiului Ramnicu Sărat, i-a oferit Hrisovul de binecuvantare „Sfantul Mucenic Sava de la Buzău”, o icoană a Maicii Domnului, o Sfantă Scriptură și albumul aniversar „Un deceniu de continuă innoire la Curbura Carpaților. Roadele binecuvantării lui Dumnezeu”.
Biserica „Sfinții Impărați Constantin și Elena” din Ramnicu Sărat are și demisol, care cuprinde un paraclis cu hramul „Sfantul Cuvios Irodion de la Lainici”, sfințit de Inaltpreasfințitul Părinte Ciprian in data de 6 noiembrie 2022, un paraclis de iarnă, o capelă mortuară, Centrul Educațional „Sfantul Sfințit Mucenic Lucian” și Centrul de consiliere pentru părinți și copii „Sfanta Ipomoni”.
Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 120
Id: 81129
Data: May 31, 2024
Imagine:
Biserica romano-catolică „Sf. Ioan Botezătorul” din Munchen a găzduit joi al doilea concert jubiliar din seria de manifestări care celebrează 30 ..... Data: Jun 1, 2024 |
Grigore Hodea, fratele mai mare al Episcopului Iustin al Maramureșului și Sătmarului, a trecut vineri la viața veșnică, la varsta de 70 de ..... Data: Jun 1, 2024 |
Muzeul Național al Literaturii Romane Iași a premiat o poveste scrisă de Veronica Iani pentru o rubrică de Facebook a Agenției de știri ..... Data: Jun 1, 2024 |
Cu ocazia implinirii a trei decenii de la inființarea Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord a organizat vineri o sesiune festivă a Adunării ..... Data: Jun 1, 2024 |
In contextul Zilei internaționale a copilului, in această săptămană acțiunile sociale ale Bisericii s-au indreptat cu precădere către ..... Data: Jun 1, 2024 |
Preotul Paul-Cezar Harlăoanu este noul decan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Rezultatele ..... Data: Jun 1, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).